„Sunt o babă comunistă“ şi reflexele nostalgiei
https://www.ziarulmetropolis.ro/sunt-o-baba-comunista-si-reflexele-nostalgiei/

Actorii Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea, Anca Sigartău şi regizorul Stere Gulea au spus poveşti din comunism, la o întâlnire cu presa, după proiecţia filmului „Sunt o babă comunistă“, la CinemaPRO.

Pelicula „Sunt o babă comunistă“, în regia lui Stere Gulea, intră în cinematografe pe 23 august. Filmul este o adaptare a romanului omonim scris de Dan Lungu.

Iată ce au declarat protagoniştii filmului, pentru presă şi pentru agenţia Mediafax.

Luminiţa Gheorghiu: Am refuzat să fiu membră de partid

● „Am revăzut amintirile în interiorul capului meu. În clipa în care am citit scenariul am găsit acolo tinereţea mea. Mi-am adus aminte de cozile la alimente, de alimentele pe cartelă, de cozile îngrozitor de lungi. Mai ales iarna îngheţam la cozile pe care le făceam la benzină. Maria era mică şi era în maşină cu mine, Alexandra era în burtica mea şi stăteam ore la coadă la benzină, punând maşina seara la coadă.

Mi-am adus aminte însă şi de o perioadă extraordinară a teatrului românesc. Trebuie să spun de marile spectacole ale teatrelor din Bucureşti, de marii regizori, de perioada de aur a Teatrului Mic, a Teatrului Bulandra. Din fericire, cu Ducu Darie şi acum se păstrează Teatrul Bulandra la acelaşi nivel”.

● „Aveam prieteni, cunoştinţe care lucrau în fabrică şi lucrurile chiar aşa se întâmplau. Mi-a făcut mare plăcere cartea, dar am zis «Emilia povesteşte, Emilia nu are haz, cel mai mult haz are şeful ei» şi am zis «Stere, ce fac eu cu Emilia? Că ceilalţi au haz şi au umor». Şi el mi-a spus «Ai răbdare şi vei vedea»“.

Citiţi şi: INTERVIU Luminiţa Gheorghiu: „Dacă deschizi televizorul, te îngrozeşti de câtă ură colcăie“

● „Emilia este un personaj frumos. E puternică, e caldă, e blândă, reacţionează rapid, e deşteaptă – deşteaptă pentru că aşa a scris-o Stere, nu îmi arog drepturi care nu îmi aparţin -, repede ia o decizie importantă şi se întoarce. Ea fuge la 11 ani şi se întoarce… se întoarce şi e foarte greu să disloci pe cineva de lucrurile cele mai simple, de o pernă, de un fotoliu, dar ea se întoarce şi îşi ajută fata care trăieşte în capitalismul acela“.

● „Dacă mi-aş fi dorit în viaţa reală să-l cunosc pe Ceauşescu? Nu. Eram un copil tâmpit până în clasa a patra, eram pionieră şi trebuia să fie întâmpinat Gheorghiu Dej şi m-au întrebat ce este tata şi am răspuns că este inginer şi mi-au zis că, dacă e inginer, înseamnă că este un mic burghez“.

● „Am refuzat să fiu membră de partid, deci nu participam. Mi s-a explicat că în cadrul membrilor de partid trebuie să fie şi membri oneşti, ca să nu fie mai mulţi membri de partid care profită de calitatea de membru şi am spus «că nu cred că aşa se curăţă Partidul Comunist». Cred că Partidul Comunist nu trebuia să existe, Ceauşescu s-a sprijit pe patru milioane. (…) Eu nu am vrut să îngroş rândurile. Nu m-au şantajat, cred că nişte avantaje puteau să fie“.

● „Pe vremea lui Ceauşescu nu mai deschideam televizorul… ce să mai deschid? Ce să văd? Oare Emilia regretă?“.

● „Nu am nicio nostalgie când mă gândesc la trecut, dar asta nu înseamnă că prezentul mă face fericită“.

Stere Gulea: „A fost un film greu“

● „E un film bazat pe emoţie, dacă trece e bine, dacă nu trece, înseamnă că am greşit, mai multă emoţie decât întrebări raţionale“.

● „A fost un film greu, din cauza scurtimii numărului zilelor, un film greu şi uşor, pentru că am avut o echipă de actori cu care m-am înţeles aşa de bine, că m-au ajutat şi au luat ei o parte din greul filmării. Nu a trebuit să stau prea mult, am făcut repetiţii, dar nu puteam să facem multe repetiţii. Ei, care comunicau foarte bine, m-au ajutat foarte mult. Gesturile, privirile, tot ce înseamnă limbajul vizual este al lor şi este al lor pentru că unul faţă de altul simţeau ceva, o bucurie de a juca“.

● „Marian Râlea este un actor extraordinar şi mă bucur că am putut să lucrăm şi să aibă un rol care să-l aducă mai mult… că merită, este un actor de o mare subtilitate“.

● „Luminiţa Gheorghiu este la nivelul la care era şi este Rebengiuc, ca actriţă, ca personalitate este o personalitate extrem de puternică în ciuda fragilităţii ei, de un profesionalism impecabil, serioasă, dăruită, toată consideraţia“. (n.r. Stere Gulea şi Luminiţa Gheorghiu se află la doua colaborare, prima fiind în 1988, la „Moromeţii“).

Marian Râlea: „Filmul este o tragicomedie a tuturor românilor“

● „Eu am ieşit din sală cu lacrimi în ochi, pentru că mi-am adus aminte de ceea ce aşteptam noi în vremurile acelea, speranţa, Speram în ceva, acum poate că cei tineri mai speră în altceva. Asta este speranţa noatră, ce se vede pe ecran am trăit, dar acest spirit al românului de a face haz de necaz pentru a trece mai uşor peste orice greutate îl resimt din sufletul şi din toată inima şi acesta este românul şi eu sunt un român“.

● „A fost o mare plăcere să filmăm, domnul Stere Gulea este un foarte bun cunoscător al sufletului de actor şi atunci ne-a unit, împreună cu Luminiţa Gheorghiu, cu Ana (Ularu, n.r.), cu toţi ceilalţi actori extraordinari, a fost o fericire şi o bucurie în fiecare zi în care începeam filmarea“.

Marian Râlea şi Luminiţa Gheorghiu, într-o scenă din film

● „Vivi Drăgan Vasile compune poezie din imagine“.

● „Mi-a fost foarte uşor şi foarte bine. Şi ne-am propus să nu facem un film extraordinar, ci un film de suflet şi un film pe care să îl vadă orice spectator român, indiferent de vârstă şi, aşa cum mi-au dat lacrimile la sfârşitul vizionării, totuşi am avut puterea să şi zâmbesc. Cred că acesta este hazul de necaz al românului“.

Anca Sigartău: „Mi-am adus aminte de colegi care au plecat la canal“

● „De obicei, te aştepţi ca un film de genul «Sunt o babă comunistă» să fie ancorat strict în realitatea românească. După părerea mea, nu, este un lucru universal, pentru că este vorba de sufletul fiecăruia, despre tinereţe, despre viaţa. Viaţa adevărată nu are repere istorice“.

● „Mi-am adus aminte că am făcut şi eu o practică pe la Aversa, la fabrica de pompe Aversa. Şi mi-am adus aminte de perioada aceea, de perioada în care mă duceam la cules de cartofi, ceea ce era o chestie normală, mi-am adus aminte de veselie, mi-am adus aminte de colegi care au plecat la canal, se făcea acel canal… mi-am adus aminte un moment în care mama, fiind profesoară, ştiu că venea acasă şi îmi spunea că se construieşte Pasajul Obor şi, de fiecare dată când trec pe la Obor, ştiu că şi mama a pus acolo o cărămidă, chiar dacă a fost profesoară de fizică. Te uiţi în jur şi vezi blocuri făcute în epocă… nu ai cum să îţi aduci aminte, pentru că ele sunt încă o realitate, ele există“.

Foto: MediaPro Pictures