Sunteți părinți de adolescenți? Teatrul EXCELSIOR vă invită să jurizați piesele înscrise la NEW DRAMA
https://www.ziarulmetropolis.ro/sunteti-parinti-de-adolescenti-teatrul-excelsior-va-invita-sa-jurizati-piesele-inscrise-la-new-drama/

După provocarea adresată adolescenţilor din întreaga ţară de a a-şi înscrie piesele de teatru la Concursul de dramaturgie NEW DRAMA (termen limită: 30 martie a.c.), Teatrul EXCELSIOR lansează acum o provocare pentru părinţii de adolescenţi: aceea de a face parte dintr-un juriu special care va evalua textele înscrise în concurs.

Un articol de Liliana Matei|30 martie 2020

Inițiativa a fost lansată în anul 2018 și a fost apreciată entuziast de toți aceia care au făcut parte din Juriul special în edițiile precedente ale NEW DRAMA. Prin implicarea părinților în procesul de jurizare, echipa Teatrului EXCELSIOR își propune să genereze oportunitatea unui dialog autentic între generații și să atragă atenția asupra sferei de preocupări specifice tinerilor aflați la vârsta adolescenței.

Cei care doresc să facă parte din juriul părinților trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să fie părinți de adolescenți;

copilul lor să nu fie participant la concurs;

să nu fie angajați sau colaboratori ai Teatrului Excelsior;

să semneze un contract de confidențialitate.

Părinții de adolescenți interesați să facă parte din juriu pot aplica pe adresa de e-mail [email protected], până la data de 5 aprilie a.c. Ei vor primi textele concurenților, fără a le fi dezvăluită identitatea acestora și, după lecturareatextelor, vor trebui ca până în data de 25 aprilie a.c. să le desemneze cele mai bune zece înscrise în concurs.

Cele șase piese finaliste vor fi alese de un juriu de specialiști în domeniul teatrului, pentru care opțiunile juriului de părinți sunt facultative.Cele șase texte din etapa finală vor fi anunțate luni, 27aprilie 2020.

Concursul de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA, organizat de Primăria Capitalei prin Teatrul EXCELSIOR, este programul anual care le oferă liceenilor pasionați de teatru șansa de a-și vedea primele încercări dramaturgice transformate în spectacole de teatru realizate în regim profesionist.

Toate detaliile privind desfășurarea Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA sunt disponibile pe website-ul Teatrului EXCELSIOR, în secțiunea dedicată.

 

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

20
/09
/23

Cezar Antal este absolvent al Universității de Arte "George Enescu" din Iași, Facultatea de Teatru, Secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete. A fost actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, în prezent fiind angajat al Teatrului Odeon din București. A colaborat cu regizori importanți de teatru și film. La Teatrul Metropolis joacă în piesa "Disco Regret", scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs.

20
/09
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă găzduiește în perioada următoare două vernisaje – Happiness is simple, al artistei Antonia Ionescu, pe 20 septembrie, la Palatul Bragadiru și instalația colectivă și imersivă Share, Tag or Dye Again, pe 23 septembrie, în Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53 și Casa Carol 53 și propune vizitatorilor un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair), care se va desfășura între 22 – 24 septembrie la Kraft Market (str. Matei Millo nr. 8 – 10).