Super, Festivalul de filme făcute de adolescenți, ediția a 6-a
https://www.ziarulmetropolis.ro/super-festivalul-de-filme-facute-de-adolescenti-editia-a-6-a/

Tinerii pasionaţi de cinema îşi dau întâlnire la Bucureşti în perioada 7-10 iunie, unde vor avea loc proiecţii de film la Cinemateca Eforie, petreceri şi nelipsita expoziţie de artă, la Cazul 101. Deşi este făcut aproape în totalitate de adolescenţi, Super încurajează oamenii de toate vârstele să vină la festival.

Un articol de Petre Ivan|5 iunie 2018

Scurtmetrajele abordează teme diverse, de la relații și evenimente cotidiene, până la întâmplări stranii și căutarea sensului vieții.

Programul festivalului:

Joi, 7 iunie: de la ora 19:00 – Vernisajul expoziției de artă „Lost & Found”.

Vineri, 8 iunie: de la ora 18:00 deschidem festivalul cu proiecțiile filmelor din Competiția internațională 1; de la ora 20:30 – Competiție: România și Republica Moldova.

Sâmbătă, 9 iunie: de la ora 15:00 – Competiția națională 2; de la ora 20:30 – Competiția internațională 2.

Duminică, 10 iunie: ora 18:00 – Incidental Politics: Proiecție specială cu filme “politice”, în cel mai larg sens al cuvântului; ora 20:30 – Gala de închidere + Festival Friends: Proiecție de filme realizate în proiecte prietene cu festivalul (Workshop-ul de film Super 2017, Super Pitch, workshop-urile Asociației Vira, Let’s Go Digital).

Petrecerile Super 2018 vor avea loc după proiecțiile de film. Mai multe detalii vor fi afișate pe pagina de facebook a festivalului.

Super înseamnă mai mult decât patru zile de festival. În fiecare an transmitem dragostea pentru artă mai departe.

Anul acesta s-a organizat, în premieră, workshop-ul de poezie, urmat de două lecturi publice din partea participanților și a mentorilor.

Workshop-ul de film a însemnat o săptămână de cursuri practice de film, în urma căreia participanții și-au realizat propriile scurtmetraje cu ajutorul echipei Super. Au urmat workshop-urile de fotografie și de creative writing.

La Super Warm-up au avut loc două proiecții de film în pregătirea festivalului, reprezentând spiritul adolescenților Super. Tot anul acesta, festivalul a fost reprezentat în alte 18 orașe din țară și din Republica Moldova de cei peste 20 de ambasadori Super, care au organizat proiecții de film și ateliere.

Foto: Super – facebook

 

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.