Super, Festivalul de filme făcute de adolescenți, ediția a 6-a
https://www.ziarulmetropolis.ro/super-festivalul-de-filme-facute-de-adolescenti-editia-a-6-a/

Tinerii pasionaţi de cinema îşi dau întâlnire la Bucureşti în perioada 7-10 iunie, unde vor avea loc proiecţii de film la Cinemateca Eforie, petreceri şi nelipsita expoziţie de artă, la Cazul 101. Deşi este făcut aproape în totalitate de adolescenţi, Super încurajează oamenii de toate vârstele să vină la festival.

Un articol de Petre Ivan|5 iunie 2018

Scurtmetrajele abordează teme diverse, de la relații și evenimente cotidiene, până la întâmplări stranii și căutarea sensului vieții.

Programul festivalului:

Joi, 7 iunie: de la ora 19:00 – Vernisajul expoziției de artă „Lost & Found”.

Vineri, 8 iunie: de la ora 18:00 deschidem festivalul cu proiecțiile filmelor din Competiția internațională 1; de la ora 20:30 – Competiție: România și Republica Moldova.

Sâmbătă, 9 iunie: de la ora 15:00 – Competiția națională 2; de la ora 20:30 – Competiția internațională 2.

Duminică, 10 iunie: ora 18:00 – Incidental Politics: Proiecție specială cu filme “politice”, în cel mai larg sens al cuvântului; ora 20:30 – Gala de închidere + Festival Friends: Proiecție de filme realizate în proiecte prietene cu festivalul (Workshop-ul de film Super 2017, Super Pitch, workshop-urile Asociației Vira, Let’s Go Digital).

Petrecerile Super 2018 vor avea loc după proiecțiile de film. Mai multe detalii vor fi afișate pe pagina de facebook a festivalului.

Super înseamnă mai mult decât patru zile de festival. În fiecare an transmitem dragostea pentru artă mai departe.

Anul acesta s-a organizat, în premieră, workshop-ul de poezie, urmat de două lecturi publice din partea participanților și a mentorilor.

Workshop-ul de film a însemnat o săptămână de cursuri practice de film, în urma căreia participanții și-au realizat propriile scurtmetraje cu ajutorul echipei Super. Au urmat workshop-urile de fotografie și de creative writing.

La Super Warm-up au avut loc două proiecții de film în pregătirea festivalului, reprezentând spiritul adolescenților Super. Tot anul acesta, festivalul a fost reprezentat în alte 18 orașe din țară și din Republica Moldova de cei peste 20 de ambasadori Super, care au organizat proiecții de film și ateliere.

Foto: Super – facebook

 

16
/02
/21

OPINIE Cinematografia română este aproape de un moment istoric – cel puţin o nominalizare la Premiile Oscar. În ciuda succesului internaţional uriaş, documentarul „colectiv” al lui Alexander Nanau a împărţit opinia publică din România. Unul dintre motivele de divizare – prezenţa lui Vlad Voiculescu. E bine, totuşi, când un film stârneşte valuri şi nu e primit cu indiferenţă.

11
/02
/21

„Les traducteurs” (2019), în regia lui Régis Roinsard, a intrat în cinematografele de la noi din 5 februarie, distribuit de Independența Film. Un lungmetraj captivant, care țese o adevărată enigmă în jurul unui bestseller, fentându-și spectatorul la fiecare pas.

10
/02
/21

Luni, 8 februarie, de la ora 18:00, pe pagina de Facebook a Festivalului Internațional Film O'Clock a putut fi urmărită conferința de presă care a anunțat selecția oficială de scurtmetraje din competiția festivalului. Cele 15 titluri au fost prezentate de Mirona Radu, fondator și director de festival, delegat pentru România, Ioanna Kryona, delegat pentru Grecia, Andrew Mohsen, delegat pentru Egipt și au fost urmate de o discuție cu criticul de film Cristi Mărculescu.

09
/02
/21

Întâlnirea lui Cioran cu Camus, care a avut loc chiar înainte ca filozoful plecat din România să debuteze în Franţa, l-a marcat profund pe autorul lui „Précis de décomposition”. Îndemnul intelectualului francez de a intra în „circulaţia ideilor” l-a umilit pe Cioran: „Îmi dădea mie lecţii. Avea o cultură de învăţător”.

08
/02
/21

CARTEA DE CINEMA În septembrie 1939, Franţa trebuia să găzduiască la Cannes, cu sprijinul SUA, un mare festival de film, o alternativă la Mostra de la Veneţia, din Italia fascistă. Izbucnirea războiului opreşte planul în ultimul moment. O carte a unui istoric francez, apărută şi în limba română, reconstituie această poveste fascinantă.

08
/02
/21

”Another Round / Încă un rând”, cel mai recent film în regia lui Thomas Vinterberg cu Mads Mikkelsen în rolul principal a fost nominalizat astăzi la categoria ”Cel mai bun film într-o limbă străină” la cea de 78-a ediție a Globurilor de Aur, care va avea loc anul acesta pe 28 februarie, într-o variantă online transmisă în direct, simultan din New York și Los Angeles.

05
/02
/21

CARTE DE CINEMA În 2020 s-au implinit 100 de ani de la premiera primului film românesc de animaţie. Prilej pentru apariţia unui volum care analizează evoluţia acestui gen pe parcursul unui secol, „Istoria filmului românesc de animaţie – 1920-2020”, scris de criticul Dana Duma.

02
/02
/21

Film O'Clock International Festival a apărut ca un parteneriat între țări care împărtășesc același fus orar și dragostea pentru cinema, ce își propune să fie mai mult decât un festival de film – o adevărată mișcare culturală ce folosește ca mijloace meridianul și fusul orar pentru a transforma Terra într-o citadelă cinematografică.

01
/02
/21

CARTEA DE CINEMA Proaspăt apărută la Editura Polirom, „Cinema în RSR. Conformism şi disidenţă în industria ceauşistă de film” este o provocatoare carte a istoricului Bogdan Jitea. O analiză a mecanismelor de control şi propagandă, dar şi a câtorva forme de rezistenţă în cinematografia din perioada lui Ceauşescu.