Superman, Spiderman sau Batman- cel mai bun scurtmetraj
https://www.ziarulmetropolis.ro/superman-spiderman-sau-batman-cel-mai-bun-scurtmetraj/

„Superman, Spiderman sau Batman”, de Tudor Giurgiu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj, sâmbătă seară, la gala Academiei de Film Europene (EFA), organizată în Valletta, Malta, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La aceeaşi categorie au mai concurat scurtmetrajele „Demain, ca sera bien”, de Pauline Gay, „Two Hearts”, de Darren Thornton, „Miten Marjoja Poimitaan”, […]

Un articol de Andrada Văsii|3 decembrie 2012

„Superman, Spiderman sau Batman”, de Tudor Giurgiu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj, sâmbătă seară, la gala Academiei de Film Europene (EFA), organizată în Valletta, Malta, potrivit site-ului oficial al evenimentului.

La aceeaşi categorie au mai concurat scurtmetrajele „Demain, ca sera bien”, de Pauline Gay, „Two Hearts”, de Darren Thornton, „Miten Marjoja Poimitaan”, de Elina Talvensaari, „L’Ambassadeur et moi”, de Jan Czarlewski, „Im Freien”, de Albert Sackl, „Csicska”, de Attila Till, „Villa Antropoff”, de Vladimir Leschiov şi Kaspar Jancis, „Sessiz”, de Rezan Yeşilbaş, „Manha de Santo Antonio”, de Joao Pedro Rodrigues, „Back of Beyond”, de Michael Lennox, „Titloi Telous”, de Yorgos Zois, şi „Einspruch VI”, de Rolando Colla.

Urcat pe scenă pentru a-şi primi premiul, regizorul Tudor Giurgiu a amintit că sâmbătă, 1 decembrie, este Ziua Naţională a României. „Este grozav că (această premiere, n.r.) se întâmplă astăzi. Mi-ar plăcea ca politicienii să fie mai sensibili la problemele noastre, pentru că avem un mare talent, dar avem nevoie de mai multă susţinere”, a spus Tudor Giurgiu. El le-a mulţumit, totodată, soţiei sale, Oana, şi fiului său, Ştefan.

„Superman Spiderman sau Batman” spune povestea lui Aron, un băieţel de cinci ani, care, împreună cu tatăl său acoperit de griji, porneşte într-o dimineaţă pe un drum la capătul căruia doreşte, asemenea eroilor din benzile desenate, să-şi salveze mama bolnavă de inimă.

Recent, scurtmetrajul „Superman, Spiderman sau Batman”, în regia lui Tudor Giurgiu, a fost premiat la Manhattan Short, unde a primit medalia de aur. Totodată, pelicula a fost premiată la Kaliber 35 Munich International Film Festival. Pe de altă parte, în aprilie, „Superman, Spiderman sau Batman” a câştigat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la Aspen Shortfest, premiu ce îi garantează un loc pe lista lungă a nominalizărilor la premiile Oscar, la categoria sa.

 

 

Sursa: Mediafax

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.