-->

„Supernova”. Ultima călătorie
https://www.ziarulmetropolis.ro/supernova-ultima-calatorie/

CRONICĂ DE FILM Regizat de Harry Mcqueen şi cu o distribuţie formată din Colin Firth şi Stanley Tucci, „Supernova” (2020) este un film cuminte despre un ultim moment de fericire din viaţa unui cuplu de bărbaţi, înainte de căderea definitivă a unuia dintre ei în boală.

Un articol de Ionuţ Mareş|31 august 2021

Totul pare ideal în jurul lui Sam (Colin Firth) şi Tusker (Stanley Tucci). Primul e pianist, al doilea e scriitor, ambii fără dificultăţi financiare, ba chiar cu un statut profesional ridicat.

Apoi, Anglia rurală prin care pornesc într-o călătorie cu rulota, pentru a-şi aminti de locuri ale tinereţii, e idilică: peisaje de revistă, de o frumuseţe spectaculoasă. Iar relaţia lor deschisă de iubire nu e folosită, narativ, ca vreun prilej de tensiune cu societatea (altfel, absentă) sau cu prietenii şi rudele, adunaţi pentru o reuniune specială.

Singura problemă e că Tusker suferă de ceva timp de demenţă, iar starea i se agravează: ştie că în curând nu îl va mai recunoaşte pe cel de lângă el şi nu îşi va mai şti nici măcar propria identitate. Îşi va pierde controlul asupra vieţii.

Filmul lui Harry Mcqueen (actor britanic ajuns la al doilea lungmetraj ca regizor) e despre acest ultim moment de luciditate şi de fericire din viaţa celor doi bărbaţi, înainte de prevăzuta cădere definită a unuia în hăul bolii şi apoi al morţii, iar a celuilalt, în profunda suferinţă.

Provocarea pe care şi-o lansează cineastul nu e uşoară: Cum să faci credibilă, convingătoare, autentică drama protagoniştilor, cu o poveste plasată într-un decor de carte poştală, aproape aseptic, şi cu două două superstaruri în rolurile principale?

Mai e loc de inefabil, de o minimă libertate a cinema-ului care să ducă la o emoţie netrucată? Întrebare legitimă, cu atât mai mult cu cât traseul narativ propus de scenariu, scris tot de Harry Mcqueen, nu e din cale-afară de inventiv – aşa cum era de aşteptat, pas cu pas, sentimentele şi gândurile ascunse ale celor doi ies la suprafaţă, iar această devoalare lentă, în care e loc atât de tandreţe, cât şi de tensiune, în doze (mult prea) atent controlate, este de fapt motorul filmului.

Răspunsul nu e însă favorabil, pentru că şi regia e convenţională, chiar rigidă, lipsită de personalitate şi mult prea dependentă de charisma actorilor şi de inevitabila încărcătură sentimentală a subiectului. Sigur, filmul ne reaminteşte că boala şi moartea lovesc oriunde, fără milă, şi că, atunci când se întâmplă, tot ce ne rămâne este să încercăm să mai furăm ceva vieţii. Teme insuficiente însă pentru a garanta automat un film memorabil.

„Supernova” a avut premiera în România la TIFF şi la 30 iulie a intrat în cinematografe, fiind distribuit de Freealize.

 

12
/09
/25

Centrul Cultural Animest își deschide porțile pentru cei mai mici și curioși dintre iubitorii de animație. Secțiunea din cadrul Festivalului Internațional de Film de Animație Animest dedicată celor mai tineri dintre cinefili propune noi călătorii pline de aventuri și lecții importante în perioada 3 - 12 octombrie.

02
/09
/25

La început de toamnă, Cinema sub clar de lună transformă terasa Promenada Mall într-un cinematograf în aer liber. Între 11 septembrie și 16 octombrie, publicul cinefil va putea participa la o serie de proiecții speciale, cu intrare liberă, organizate în parteneriat cu Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF).

27
/08
/25

Retrospectiva celei de-a XXII-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL – care a avut loc la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării), se va desfășura în perioada 28-31 august la Cinema Elvire Popesco în București, pe terasa Cinema Studio din Timișoara și în Tulcea, în cadrul Festivalului „Ivan Patzaichin”.

23
/07
/25

Her Story, Her Future – Mentorat pentru femei în industria filmului prezintă astăzi, 23 iulie 2025, în cadrul Festivalului European de Film de la Palić, selecția Tender Realities (121 min) – o serie de cinci scurtmetraje realizate de tinere regizoare din România. Curatoriată de cineasta Mirona Radu, fondatoarea programului și asistent de cercetare la UNATC, selecția oferă o privire intimă asupra feminității, vulnerabilității emoționale și complexității relațiilor umane.

22
/07
/25

O retrospectivă a creației cinematografice semnate de regizorul Radu Jude, organizată de Centre Pompidou Paris la mk2 Bibliothèque, este programată în perioada 23 septembrie – 11 octombrie 2025.

04
/06
/25

12 documentare despre natură, aproape toate în premieră națională, 3 masterclass-uri cu invitați de talie internațională, 5 expoziții de fotografie, 4 ateliere pentru copii și numeroase sesiuni de dialog cu publicul la care vor participa specialiști și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu...

27
/05
/25

Legendarul Béla Tarr, unul dintre cei mai importanți și influenți cineaști din lume, este invitatul special al celei de-a 24-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13-22 iunie 2025, Cluj-Napoca), unde va primi Premiul pentru Întreaga Activitate. Acesta va susține și un masterclass în fața tinerilor cineaști și a publicului prezent la TIFF.24.

21
/05
/25

Cineastul Andrei Ujică, autor al unor filme esențiale pentru cinemaul documentar, va fi omagiat la cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13–22 iunie 2025, Cluj-Napoca), unde va primi Premiul de Excelență pentru contribuția sa remarcabilă la arta cinematografică.