Superstar – File de Poveste, de Ștefan Caraman, în incinta La Scena
https://www.ziarulmetropolis.ro/superstar-file-de-poveste-de-stefan-caraman-in-incinta-la-scena/

Dramaturg şi romancier, Stefan Caraman lansează sâmbătă 4 iunie, de la ora 20:00, SUPERSTAR – File de Poveste. Evenimentul va avea loc în salonul verde din incinta La Scena. În deschidere, actorii dIn Culise vor juca spectacolul POVEȘTI DESPRE TINE după volumul „92 de poveşti cu cărţi” de Ştefan Caraman.

Un articol de Petre Ivan|24 mai 2016

Alaturi de autor este invitat regizorul Cristian Bajora, cunoscut dupa montarea indrazneata a romanului scris de acelasi autor: Scrisori catre Rita (the show).

Organizatorii anunţă că la after-party se va petrece cu clătite din partea autorului. Intrarea este liberă.

DESPRE SUPERSTAR
„Era ora 12. Personajele noastre principale, Rick și Morty, se pregăteau să iasă în grădina bunicilor. Era o primăvară târzie.
Rick a deschis ușa cu zăvorul. Bunicul zicea că acel zăvor avea peste 100 de ani. Când Rick a deschis ușa alături de Morty, ambii copii au surâs. Era o fericire inexplicabilă.
S-au jucat, au căzut, s-au certat, au copilărit.
Era cam 8 jumătate. Copiii erau puțin răniți, murdari.
Peste 70 de ani, bărbați acum, erau despărțiți. Și-au amintit acele timpuri. Câteva lacrimi s-au prelins pe fața lor. Și-au amintit unul de altul.”
– Ștefan Caraman Jr. (10 ani) –

DESPRE AUTOR
„Cu ce te ocupi, Ștefan?”
„Adun povești, apoi le înghesui în cărți pretinzând că interesează pe cineva.”
„Scriitor?”
„Scriitor.”
„Ce frumos…”
„Nu e frumos, e enervant, frustrant și umilitor.”
„De ce spui asta?”
„Pentru că îmi permit.” Ștefan izbucni în ras. „Iartă-mă, mă jucam. Da, poate fi și frumos să scrii, ai dreptate. Tu?”
„Eu?”
„Cu ce te ocupi, Tinna?”
„Adun povești, apoi le înghesui în propria mea persoană și le recit pretinzând că interesează pe cineva.”
„Actor?”
„Actor.”
„Ce frumos…”
„Nu e frumos, e enervant, frustrant și umilitor.”
„De ce spui asta?”
„Cui i-ar plăcea să se risipească între atâtea vieți încât la un moment dat să nu-și mai amintească faptul că are și el una?”

Foto: Superstar – File de Poveste – facebook

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.