Suport pentru Ucraina, la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC)
https://www.ziarulmetropolis.ro/suport-pentru-ucraina-la-muzeul-national-de-arta-contemporana-mnac/

Muzeul Naţional de Artă Contemporană se alătură eforturilor susţinute de a-i ajuta pe cei care fug din calea războiului. Spaţiile MNAC devin, pentru a le oferi refugiaţilor câteva momente de linişte, centre cu activităţi pentru copii şi donaţii, locuri de întâlnire cu cei apropiaţi şi propun chiar şi oportunităţi profesionale. 

Un articol de Ziarul Metropolis|23 martie 2022

Publicul nostru poate vizita în continuare toate expozițiile din sezonul curent la sediul muzeului, de miercuri până duminică, între orele 11:00 – 18:00. 

Sprijinul MNAC pentru cei care se refugiază din calea conflictului din Ucraina ia mai multe forme.

CAFENEAUA MNAC, SPAȚIU COMUNITAR

De regulă, cei care ne trec pragul se relaxează la cafeneaua muzeului între două ture prin expoziții. În aceste vremuri dramatice, refugiații din Ucraina se pot relaxa aici între două decizii importante pentru viața lor: am transformat Cafeneaua MNAC în spațiu comunitar, cu acces la internet, băuturi calde și gustări gratuite. 

Un detaliu esențial: oricine ajunge la muzeu îi poate însenina ziua celui care vine aici în urma lui. Fiecare vizitator care se bucură de produsele din cafenea este încurajat să contribuie, la rândul său, cu ce poate fi de ajutor: ceai, cafea, biscuiți, ciocolată, snack-uri.

Spațiul comunitar MNAC funcționează între orele de vizitare ale muzeului, de miercuri-duminică, între 11:00-18:00.

Accesul refugiaților în muzeu este gratuit. 

MNAC CENTRU DE COLECTARE A AJUTOARELOR

MNAC susține inițiativa umanitară Ordinul Arhitecților din România Filiala București #Haicuautocarul. Muzeul a amenajat în spațiile sale un centru de colectare a ajutoarelor umanitare. Acestea pot fi lăsate la sediul nostru luni-marți în intervalul 9:00-16:30 și de miercuri-duminică între 11:00-17:30.

Donațiile sunt redirecționate către autocarele OAR, care pleacă încărcate cu ajutoare și apoi transportă refugiați de la punctele de trecere a frontierei, tabere de refugiați, centre de triere și tranzit. O parte din echipa MNAC, cu experiență în interacțiunea cu copiii, îi însoțește pe voluntarii OAR la graniță.

Donatorii vor beneficia de intrare gratuită la muzeu, de miercuri până duminică, inclusiv.

SPRIJIN PROFESIONAL PENTRU COMUNITATEA ARTISTICĂ DIN UCRAINA

Artiștii, curatorii, muzeografii și conservatorii interesați de o experiență profesională în România vor găsi la noi resurse logistice, sprijin uman și un spațiu de lucru.

Oferim suport pentru  transfer de la oricare punct de trecere a frontierei și găzduire pentru obiecte și colecții de artă de la instituții de stat sau private (în baza documentelor doveditoare necesare) și contracte de muncă temporare pentru cercetători, arhivari, conservatori, experți în restaurare, custozi, pe baza CV-ului.

MNAC HUB PENTRU MUNCĂ ȘI RELAXARE

MNAC devine un mediu prietenos pentru muncă și întâlniri în spațiul bibliotecii noastre și al Centrului de Cercetare. Muzeul oferă facilități colaborative pentru muncă, puncte de întâlnire pentru reuniuni de familie și prieteni, spații de educație și relaxare pentru copii. Asigurăm mobilier, wi-fi, asistență pentru stabilirea de contacte, băuturi calde și gustări.

Programele de creativitate prin artă vor fi susținute în limbile română și engleză, iar educatorii și lucrătorii noștri sociali sunt gata să lucreze cu copiii și adulții din Ucraina.

ECHIPA MOBILĂ MNAC SPRIJINĂ EDUCAȚIA

În cadrul unui parteneriat MNAC cu Fundația Estuar generat de contextul actual, Adrian Socol, psihoterapeut și formator în cadrul Institutului SPER, a discutat cu echipa muzeului, pe care a consiliat-o în materie de situații de criză și gestionarea interacțiunilor cu grupurile de refugiați din Ucraina.

MNAC iese din muzeu si merge către copiii refugiaților, pentru a le îmblânzi experiența traumatizantă. Echipa mobilă de educatori muzeali MNAC este pregătită să ofere sprijin, cu ateliere pentru copii, inițiativelor societății civile care îi ajută pe refugiați.

MNAC UN SPAȚIU DE REFUGIU PENTRU SENIORI

„Ne dorim ca muzeul să se transforme și într-un punct de întâlnire pentru persoanele în vârstă care ajung la București. Transmitem către inițiativele umanitare care intră în contact cu vârstnicii faptul că putem oferi un spațiu de întâlnire sigur la MNAC. De asemenea, putem crea un program special pentru ei la MNAC, oferindu-le un loc în care să-și petreacă mai suportabil timpul”, ,mai transmit reprezentanții muzeului.



18
/08
/21

Au trecut 4 luni de când TRIUMF AMIRIA. Muzeul Culturii Queer [?] a făcut cunoștință cu publicul. Între timp, am lansat o parte dintre evenimentele noastre și le pregătim de zor pe celelalte. Pe 12 august, în timpul săptămânii Pride 2021, ne-am strâns în grădina organizației MozaiQ pentru a face un bilanț cu ce s-a întâmplat până acum în cadrul proiectului și ce urmează să se întâmple în următoarele luni.

18
/08
/21

Bucharest International Dance Film Festival 2021, care va avea loc între 1-5 septembrie, la București, prezintă sub tema Potential Worlds, pe lângă cele 34 de titluri din competiții, o selecție de patru documentare puternice și captivante despre deschizători de drumuri și evenimente artistice memorabile: „Sisters with Transistors” (r. Lisa Rovner), „Ailey” (r. Jamila Wignot), „512 Hours” (r. Adina Istrate, Giannina La Salvia) și „Summer of Soul” (r. Ahmir “Questlove” Thompson).

04
/08
/21

Ideo Ideis Festivalul #16 propune o săptămână intensă cu un program artistic și social variat, creat atât pentru trupe de liceeni, cât și pentru comunitățile din Alexandria, Bacău, Baia Mare, Botoșani, Brașov, București, Buzău, Constanța și Sibiu.Vrem astfel ca festivalul să îi inspire pe adolescenții care îi trec pragul să se întoarcă cu aceeași încăpățânare spre comunitățile lor și să le transforme în spațiile de care au nevoie în propria devenire.

03
/08
/21

Scopul proiectului Eforie Colorat - Intervenție Culturală este să aducă laolaltă artiști plastici și oameni preocupați de bunăstarea mediului înconjurător. Iar pentru că arta nu trebuie să existe numai în galerii, evenimentele au fost concepute astfel încât publicul larg să fie implicat, direct sau indirect, în procesul de creație.

23
/07
/21

Inaugurată în urmă cu o lună la ARCUB, expoziția „Chimonoul întâlnește ia” curatoriată de Iulia Gorneanu a avut parte de un finisaj special în seara zilei de miercuri, 21 iulie, în pasajul Hanului Gabroveni. Fashion styling show-ul – sub direcția artistică a lui Alin Gălățescu – s-a desfășurat în prezența Ambasadorului Japoniei în România, ES Dl Hiroshi Ueda și a prezentat ținute ale designerilor români în ritmuri de muzică live interpretată de Jezebel.

21
/07
/21

Asociația Forumul Artelor Vizuale lansează „Eforie Colorat - Intervenție culturală” inițiază un demers artistic și ecologic ce va schimba atmosfera și peisajul în cea mai veche stațiune de pe litoralul românesc, Eforie Sud.

21
/07
/21

După ce la finalul lunii iunie strada Ion Ghica din București a intrat în circuitul proiectului „Străzi deschise”, iar Centrul Ceh a profitat de ocazie pentru a organiza o după-amiază specială în stradă, a venit momentul ca această experiență să se repete, pe 24 iulie, între orele 16:00-22:00.

21
/07
/21

Începând de joi, 22 iulie 2021, în clădirea din strada Vasile Alecsandri nr. 6, Iași, vor funcționa 5 noi muzee: Muzeul Literaturii Române, Muzeul Poezie(i), Muzeul Teatrului Evreiesc în România, Muzeul Copilăriei în Comunism și Muzeul Pogromului de la Iași. În ziua inaugurării, intrarea la toate muzeele componente va fi gratuită.

13
/07
/21

Până pe 5 septembrie 2021, Muzeul Național de Artă al României prezintă în expoziția „50 de ani. Școala de Modă din București” o sinteză a activității profesorilor și studenților de la Departamentul Modă din cadrul Universității Naționale de Arte București (UNArte).