SUPRAVEGHETORUL și alte povestiri / Nu există ţară pentru artişti
https://www.ziarulmetropolis.ro/supraveghetorul-si-alte-povestiri-nu-exista-tara-pentru-artisti/

Șerban Tomşa, unul dintre scriitorii foarte dragi nouă, şi-a lansat de curând cel mai recent volum – „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, din care vă vom prezenta (prin amabilitatea autorului), pe parcursul acestei luni, câteva fragmente din savuroasele povestiri care-l întregesc.

Un articol de Petre Ivan|3 mai 2017

Era poreclit Dom Pedro și ar fi putut să facă o facultate adevărată, așa cum le spunea el instituțiilor de învățământ de pe vremuri. Dar n-a vrut.

̶  La stilul meu, precis aș rămâne mereu cu câteva restanțe pe toamnă. Mai mult m-aș târî. Ce, aia ar fi viață?

Omul avea o prestanță evidentă, datorită staturii impresionante și a părului negru, des ca peria. Purta şi o mustaţă bogată, cu vârfuri ascuţite, în stil mexican, responsabilă de exotica poreclă, căpătată încă din adolescenţă. Era foarte demn și nu se umilea niciodată. Se purta cu nepăsare și devenea lacom doar atunci când pe masă se punea ceva care îi plăcea. Una peste alta, un bărbat care respira libertate prin toți porii ființei sale.

A trecut prin multe meserii, dar la serviciu făcea exact ce îi poftea inima. Se simțea obosit, lua o pauză. Voia să plece, pleca. Avea poftă de o bere, o bea. Îi era somn, se culca. Era enervat, se îmbăta. Degajat, fără explicații, fără regrete. Dacă șeful îl amenința cu concedierea, a doua zi nu se mai ducea el la slujbă. Și nu mai călca pe acolo toată viața.

Dom Pedro avea niște expresii favorite care făceau din el o prezență agreabilă, așa că toți îi căutau tovărășia.

─ Măi, să fie!

─ Salut, tot, săru’ mâna, la revedere, sărbători fericite, ăla e, ce mai!

─ Ai, mă, zău?

Era iubit și respectat fără să fi făcut cel mai mic efort în direcția asta.

Era de pomină întâmplarea când Pedro, soldat fiind, a agățat o prostituată și s-a dus cu ea la o margine de pădure. Era beat și nesigur pe el. 

─ Ai de gând să faci ceva sau plec? Că n-am toată ziua la dispoziție, s-a supărat femeia.

Pedro s-a ridicat în picioare. Orizonturile se clătinau, prăbușindu-se peste el. Intestinele i se buluceau la gură. Atunci i-a venit ideea salvatoare și s-a așezat la loc.

─ Fă, tu știi că nu e bine să te fuţi cu oricine? a întrebat-o el pe tânără. Nu e moral să fii curvă și pe deasupra…

─ Po-poftim?  s-a bâlbâit ea, necrezându-și urechilor.

Dar Pedro a predicat înainte, făcându-i o morală strașnică.

Părinții săi, oameni foarte înstăriți, au murit și i-au lăsat moștenire o grădină cu vie și o casă mare, cu nenumărate camere. Dom Pedro s-a retras la țară și a devenit și mai liniștit. Ca să aibă bani de țigări, vindea azi o ușă, mâine o sobă, iar mai târziu obiecte de mobilier. Se învecina cu niște tineri blonzi ca nişte norvegieni, care mergeau, în nopțile de toamnă, la furat porumb.

─ Băi, a zis unul dintre voinici, putem noi să-l lăsăm pe Dom Pedro să moară de foame?

Au convenit că nu puteau. Așa că în următoarea noapte l-au convocat și pe el la o expediție de jaf. La miezul nopții s-au urcat în căruță. Acolo băieții aveau o sticlă mare, plină cu țuică.

─ Îmi dați și mie un gât? a întrebat, politicos, Dom Pedro.

Tovarășii săi s-au precipitat să-i satisfacă dorința. Când au ajuns la tarlaua pe care o aveau ca țintă, Pedro băuse trei sferturi din conținutul clondirului. Fârtații i-au pus un sac în mână și l-au îndemnat să nu piardă timpul. Dar după ce a coborât din teleguță, el a simțit cum o fericire fără margini îi inundă toată ființa. Fusese toată viața un om liber, dar acum simțea că zboară. I s-a năzărit că ar putea fi un comisar care îi vânează pe infractori. A întins mâna spre un camarad, ca și cum ar fi avut un pistol, și a răcnit :

─ Bummmm!

Hoții au sărit ca arși.

─ Băi, Pedro, dă-o dracu de treabă, pune mâna și umple sacul, că n-avem timp de goange!

─ Bauuuuuu!

─ Pedro, nu fi nesimțit! Te-am luat cu noi de milă și tu ne dai de gol?

─ Bummmm!

─ Auzi? Dacă te-ai îmbătat, stai măcar liniștit și nu mai face tărăboi !

─ Paaaaac!

─ Fiiuuuuuu!

─ Bummmm!

─ Bauuuuuuu!

Se dezlănţuise al treilea război mondial. Băieţii lăsaseră sacii şi se minunau de tărăboiul pe care-l făcea Dom Pedro.

─ STAȚI AȘA! s-a auzit, din boscheţi, o voce autoritară și prăduitorii au rămas încremeniți.

Trei polițiști, cu armele în mâini, îi înconjuraseră. Dom Pedro râdea de se prăpădea.

─ Băi, băiete, a zis un zbir, în timp ce îi punea lui Pedro cătușele, în felul tău ești un…d-ăia… cum le zice…zi-i să-i zic…aha!… un comedian d-ăla! Un artist! De-o juma’ de oră stăm şi te ascultăm.

─ Ce artist, mânca-ți-aș? s-a revoltat un fur, suflând greu. E un prost care moare de foame. Iar noi, să știi, cântăm și la acordeon  şi suntem oameni de onoare!

Nu mai știu ce s-a mai întâmplat cu personajul meu, dar e clar că lumea asta nu e făcută pentru artişti.

(„Nu există ţară pentru artişti” / „Supraveghetorul și alte povestiri”, de Șerban Tomșa, Editura Tracus Arte, 2017.)

* * *

Şerban Tomşa este autorul romanelor „Biblioteca lui Noe”, „Maimuţe în haremul nopţii”, „Gheţarul” (premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti) şi „Călugărul Negru”. Scriitorul, care trăieşte în provincie, ca profesor, de luni până vineri, şi ca scriitor, în weekend şi în vacanţe, deține de mai mulți ani și un blog extrem de interesant, serbantomsa.blogspot.ro, pe care scrie în timpul liber despre pasiunile şi obsesiile sale.

Foto: SUPRAVEGHETORUL și alte povestiri

07
/08
/23

Termeni precum doliu, pierdere, angoasă, suferință, nostalgie aparțin zonei afectului, individul trecând, în anumite momente ale vieții lui, prin această arie aproape sinonimică.

09
/07
/23

TESZT e uneori o nuntă pe o scenă. E o fată care plânge. O îmbrățișare în întuneric. O tărie pe care o bei ca să-ți faci curaj în fața adevărului. TESZT e uneori un cuvânt pe care îl așteptai, un om pe care îl admiri, care are în spatele lui alți 100 de oameni pe care îi admiri.

19
/07
/22

Prin anii nouăzeci, a existat o campanie publicitară care se intitula simplu si atrăgător: „Cu balonul în Arizona”. Pentru un copil de clasa a treia dintr-o Românie abia ieșită din comunism, perspectiva unei călători în America, și nu oricum, ci cu balonul, era irezistibilă.

10
/03
/22

Stiu, langa noi e RAZBOI. Însa acesta și victimele sale nu anuleaza micile războaie, adesea penibile! In pragul urmatorei evaluari a managerilor teatrelor bucureștene, scriu despre cea abia finalizată pentru anul 2020, cu speranta ca urmatoarea, deja anuntata, pentru 2021, va fi “PE BUNE”!

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

30
/06
/21

OPINIE Paradoxul ediţiei din 2021 a Premiilor Gopo a fost că gala s-a desfăşurat în condiţii aproape normale, chiar dacă în aer liber, dar nominalizările şi trofeele au vizat doar cele câteva filme lansate în 2020, un an dezastruos, în care cinematografele au fost mai mult de trei sferturi din timp închise.

24
/03
/21

OPINIE Atunci când un succes internaţional aduce câte un film românesc în atenţia unui public mai larg decât grupul cinefililor fideli, mulţi simt o nevoie irepresibilă de a comenta. Asta nu ar fi o problemă, dacă discursul nu ar cădea în miştocăreală, rostită pe un ton superior: „Vă spun eu cum stă treaba cu cinematografia română!”.

16
/02
/21

OPINIE Cinematografia română este aproape de un moment istoric – cel puţin o nominalizare la Premiile Oscar. În ciuda succesului internaţional uriaş, documentarul „colectiv” al lui Alexander Nanau a împărţit opinia publică din România. Unul dintre motivele de divizare – prezenţa lui Vlad Voiculescu. E bine, totuşi, când un film stârneşte valuri şi nu e primit cu indiferenţă.