SUPRAVEGHETORUL și alte povestiri / Nu există ţară pentru artişti
https://www.ziarulmetropolis.ro/supraveghetorul-si-alte-povestiri-nu-exista-tara-pentru-artisti/

Șerban Tomşa, unul dintre scriitorii foarte dragi nouă, şi-a lansat de curând cel mai recent volum – „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, din care vă vom prezenta (prin amabilitatea autorului), pe parcursul acestei luni, câteva fragmente din savuroasele povestiri care-l întregesc.

Un articol de Petre Ivan|3 mai 2017

Era poreclit Dom Pedro și ar fi putut să facă o facultate adevărată, așa cum le spunea el instituțiilor de învățământ de pe vremuri. Dar n-a vrut.

̶  La stilul meu, precis aș rămâne mereu cu câteva restanțe pe toamnă. Mai mult m-aș târî. Ce, aia ar fi viață?

Omul avea o prestanță evidentă, datorită staturii impresionante și a părului negru, des ca peria. Purta şi o mustaţă bogată, cu vârfuri ascuţite, în stil mexican, responsabilă de exotica poreclă, căpătată încă din adolescenţă. Era foarte demn și nu se umilea niciodată. Se purta cu nepăsare și devenea lacom doar atunci când pe masă se punea ceva care îi plăcea. Una peste alta, un bărbat care respira libertate prin toți porii ființei sale.

A trecut prin multe meserii, dar la serviciu făcea exact ce îi poftea inima. Se simțea obosit, lua o pauză. Voia să plece, pleca. Avea poftă de o bere, o bea. Îi era somn, se culca. Era enervat, se îmbăta. Degajat, fără explicații, fără regrete. Dacă șeful îl amenința cu concedierea, a doua zi nu se mai ducea el la slujbă. Și nu mai călca pe acolo toată viața.

Dom Pedro avea niște expresii favorite care făceau din el o prezență agreabilă, așa că toți îi căutau tovărășia.

─ Măi, să fie!

─ Salut, tot, săru’ mâna, la revedere, sărbători fericite, ăla e, ce mai!

─ Ai, mă, zău?

Era iubit și respectat fără să fi făcut cel mai mic efort în direcția asta.

Era de pomină întâmplarea când Pedro, soldat fiind, a agățat o prostituată și s-a dus cu ea la o margine de pădure. Era beat și nesigur pe el. 

─ Ai de gând să faci ceva sau plec? Că n-am toată ziua la dispoziție, s-a supărat femeia.

Pedro s-a ridicat în picioare. Orizonturile se clătinau, prăbușindu-se peste el. Intestinele i se buluceau la gură. Atunci i-a venit ideea salvatoare și s-a așezat la loc.

─ Fă, tu știi că nu e bine să te fuţi cu oricine? a întrebat-o el pe tânără. Nu e moral să fii curvă și pe deasupra…

─ Po-poftim?  s-a bâlbâit ea, necrezându-și urechilor.

Dar Pedro a predicat înainte, făcându-i o morală strașnică.

Părinții săi, oameni foarte înstăriți, au murit și i-au lăsat moștenire o grădină cu vie și o casă mare, cu nenumărate camere. Dom Pedro s-a retras la țară și a devenit și mai liniștit. Ca să aibă bani de țigări, vindea azi o ușă, mâine o sobă, iar mai târziu obiecte de mobilier. Se învecina cu niște tineri blonzi ca nişte norvegieni, care mergeau, în nopțile de toamnă, la furat porumb.

─ Băi, a zis unul dintre voinici, putem noi să-l lăsăm pe Dom Pedro să moară de foame?

Au convenit că nu puteau. Așa că în următoarea noapte l-au convocat și pe el la o expediție de jaf. La miezul nopții s-au urcat în căruță. Acolo băieții aveau o sticlă mare, plină cu țuică.

─ Îmi dați și mie un gât? a întrebat, politicos, Dom Pedro.

Tovarășii săi s-au precipitat să-i satisfacă dorința. Când au ajuns la tarlaua pe care o aveau ca țintă, Pedro băuse trei sferturi din conținutul clondirului. Fârtații i-au pus un sac în mână și l-au îndemnat să nu piardă timpul. Dar după ce a coborât din teleguță, el a simțit cum o fericire fără margini îi inundă toată ființa. Fusese toată viața un om liber, dar acum simțea că zboară. I s-a năzărit că ar putea fi un comisar care îi vânează pe infractori. A întins mâna spre un camarad, ca și cum ar fi avut un pistol, și a răcnit :

─ Bummmm!

Hoții au sărit ca arși.

─ Băi, Pedro, dă-o dracu de treabă, pune mâna și umple sacul, că n-avem timp de goange!

─ Bauuuuuu!

─ Pedro, nu fi nesimțit! Te-am luat cu noi de milă și tu ne dai de gol?

─ Bummmm!

─ Auzi? Dacă te-ai îmbătat, stai măcar liniștit și nu mai face tărăboi !

─ Paaaaac!

─ Fiiuuuuuu!

─ Bummmm!

─ Bauuuuuuu!

Se dezlănţuise al treilea război mondial. Băieţii lăsaseră sacii şi se minunau de tărăboiul pe care-l făcea Dom Pedro.

─ STAȚI AȘA! s-a auzit, din boscheţi, o voce autoritară și prăduitorii au rămas încremeniți.

Trei polițiști, cu armele în mâini, îi înconjuraseră. Dom Pedro râdea de se prăpădea.

─ Băi, băiete, a zis un zbir, în timp ce îi punea lui Pedro cătușele, în felul tău ești un…d-ăia… cum le zice…zi-i să-i zic…aha!… un comedian d-ăla! Un artist! De-o juma’ de oră stăm şi te ascultăm.

─ Ce artist, mânca-ți-aș? s-a revoltat un fur, suflând greu. E un prost care moare de foame. Iar noi, să știi, cântăm și la acordeon  şi suntem oameni de onoare!

Nu mai știu ce s-a mai întâmplat cu personajul meu, dar e clar că lumea asta nu e făcută pentru artişti.

(“Nu există ţară pentru artişti” / “Supraveghetorul și alte povestiri”, de Șerban Tomșa, Editura Tracus Arte, 2017.)

* * *

Şerban Tomşa este autorul romanelor „Biblioteca lui Noe”, „Maimuţe în haremul nopţii”, „Gheţarul” (premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti) şi „Călugărul Negru”. Scriitorul, care trăieşte în provincie, ca profesor, de luni până vineri, şi ca scriitor, în weekend şi în vacanţe, deține de mai mulți ani și un blog extrem de interesant, serbantomsa.blogspot.ro, pe care scrie în timpul liber despre pasiunile şi obsesiile sale.

Foto: SUPRAVEGHETORUL și alte povestiri

26
/06
/18

Grăbesc pasul ca să nu întârzii foarte mult. Când ajung însă în holul Institutului Cultural Român, evenimentul pare departe de a începe: lumea încă își face fotografii cu Margareta Pâslaru, care atrage toată atenția, și cu sărbătoritul zilei, regizorul Ioan Cărmăzan, „personaj al culturii române”, cum avea să îl numească cineva.

25
/05
/18

Dacă viaţa mă plasează de cele mai multe ori în contexte plăcute, eu am grijă să fac pe dos. Să stai în autobuz lângă o femeie, nici urâtă nici frumoasă, nici tânără dar nici foarte matură, care vorbeşte la telefon nu pare să reprezinte o alegere greşită. Doar că femeia vorbeşte şi nu pare deranjată că toată lumea din autobuz află cum viaţa ei sentimentală, socială, sexuală, a fost distrusă de un terchea-berchea de bărbat.

23
/05
/18

Am dorit totdeauna să am în curte cireşi şi m-am străduit ani în şir să-mi realizez visul. Cei mai mulţi s-au uscat. A rămas primul pe care l-am sădit. Fiind bolnav, anul acesta nu m-am putut bucura de florile sale. Nu le-am văzut.

22
/05
/18

Nu mai e cu noi Lucian Pintilie! Mă feresc să folosesc alt cuvânt, altă formulă. Zic doar „nu mai e cu noi Lucian Pintilie!”, pentru că nimic din exprimările comune n-ar fi compatibil cu cel care a fost reperul esențial, sine qua non, de la primul la cel mai recent „val” al cinematografiei românești.

16
/05
/18

Regizorul de teatru și film Lucian Pintilie a murit miercuri, la vârsta de 84 de ani, la Spitalul Elias din București. El lasă în urmă o serie de spectacole de teatru, în țară și străinătate, care au făcut istorie, iar opera sa cinematografică a fost una din cele mai importante din estul Europei.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”

09
/05
/18

ANALIZĂ În afară de prezența în competiția de la Cannes în 2017, ce au în comun filme precum „The Square”, „Loveless”, „The Killing of a Sacred Deer”, „You Were Never Really Here” și „Happy End”? Reprezintă un cinema cinic, sentențios și intimidant cu spectatorul.

03
/05
/18

“Onorabili concetățeni, fraților, iertați-mă fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea m-a tulburat așa de tare, suindu-mă la această tribună, pentru a vă spsune și eu, ca orice român, ca orice fiu al țării sale, în aceste momente solemne că mă gândesc la țărișoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei... (...)” – Cațavencu, O scrisoare pierdută.

03
/05
/18

Astăzi, 3 mai, este celebrată Ziua mondială a libertăţii presei. Pare și un bun prilej pentru a ne aminti câteva dintre bancurile, scenetele și „șopârlele” de altădată.

25
/04
/18

Întrucât azi a fost ziua de naștere a nefamilistului Andy Bell și, posibil, va fi ultima zi la postul public (dacă nu cumva a fost chiar aseară!) pentru simpaticului 4ru (Dragoș Pătraru, pentru generația care a cântat în Piață, în urmă cu 28 de ani, Imnul Golanilor), susțin cu tărie de caracter, dar fără argumente irefutabile, că mult așteptatul miting pentru susținerea familiei tradiționale ar merita un imn oficial cu titlul Oh L'Amour.

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.

Pagina 3 din 1112345...10...Ultima »