Tabloul „Ţărăncuţă cu basma albă”, de Nicolae Grigorescu, vândut cu un preț record
https://www.ziarulmetropolis.ro/tabloul-tarancuta-cu-basma-alba-de-nicolae-grigorescu-vandut-cu-un-pret-record/

Tabloul „Ţărăncuţă cu basma albă”, de Nicolae Grigorescu (1838-1907), a stabilit un record în piaţa de artă după ce a fost adjudecat contra sumei de 340.000 de euro, un record în piaţa de artă, la Licitaţia de Toamnă – Top 100 Mari Maeştri ai Artei Româneşti, desfăşurată la casa Artmark.

Un articol de Petre Ivan|1 noiembrie 2018

Lucrarea, ulei pe pânză, a fost estimată iniţial între 50.000 şi 90.000 de euro şi provine din colecţia magistratului Lazăr Munteanu (1869-1951) – nepot (de mamă) al colecţionarului Iancu Kalinderu.

În pictura de faţă, modelul este văzut frontal şi adus în planul întâi, la fel cum procedase pictorul şi în alte efigii feminine de la ţară. Capul învelit în năframă albă este reluat de Grigorescu în special în ultima secvenţă a operei, constituind o problemă de picturalitate şi luminozitate a imaginii.

Un alt Grigorescu, „Ciobănaş cu turmă de oi”, a atins suma de 110.000 de euro, după ce fusese estimat între 40.000 şi 60.000 de euro. De asemenea, „Primăvară la Posada”, de  același Nicolae Grigorescu, şi-a găsit cumpărător. Lucrarea, ulei pe lemn, a fost vândută pentru suma de 32.500 de euro.

În aceeaşi sesiune, „Natură statică cu liliac şi cutie cu bijuterii”, de Theodor Aman, a fost adjudecat în final pentru 140.000 de euro.

Foto: Ţărăncuţă cu basma albă , Nicolae Grigorescu – facebook

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.