Taina morții Reginei Maria. A refuzat avionul lui Hitler și s-a întors la Sinaia cu trenul
https://www.ziarulmetropolis.ro/taina-mortii-reginei-maria-a-refuzat-avionul-lui-hitler-si-s-a-intors-la-sinaia-cu-trenul/

De ce a murit Regina Maria, la nici 63 de ani, o femeie care s-a lăudat toată viaţa cu sănătatea ei excelentă? Ultimele dorinţe ale Reginei Maria: la funeraliile Sale să se arboreze doliu violet, iar pe catafalc să se aştearnă flori roşii.

Un articol de Monica Andronescu|5 ianuarie 2016

Acesta a fost subtitlul articolului „Îndureratul pelerinaj dela castelul Peleș”, care a apărut în ediția specială a ziarului Timpul, din ziua de marți, 19 iulie 1938, care anunța moartea Reginei Maria.

De ce a murit, așadar, Regina Maria? Cartea Tatianei Niculescu Bran, „Regina Maria, ultima dorință”, publicată la Humanitas, nu-și propune neapărat să ofere un răspuns clar la această întrebare, ci doar să ficționalizeze povestea ultimelor zile ale celei mai iubite regine a României.

Povestea începe pe data de 14 iulie 1938, la Clinica Weisser Hirsch de lângă Dresda. Regina mai avea de trăit doar patru zile. Se ridică din pat și merge dintr-o cameră în alta și hotărăște, împotriva oricărei logici, că trebuie să se întoarcă în țară. Refuză avionul pus la dispoziție de Hitler și alege să plece cu trenul, o călătorie lungă și obositoare, în timpul căreia, inevitabil, începe să se simtă rău. Pleacă de la clinică pe data de 15, iar pe 16 seara, urmează să ajungă în gara din Sinaia. Tatiana Niculescu Bran îi urmărește traseul acestor ultime ore, în care trenul este nevoit să oprească în Cernăuți, pentru că regina se simte rău. Într-o vară toridă, în care, țăranii îi acoperă vagonul cu crengi verzi, ca să nu sufere de căldură și răcoresc fierul încins cu găleți de apă.

A circulat zvonul că Regina Maria ar fi murit chiar în acea noapte, iar moartea ei ar fi fost ținută secretă – în noaptea de 16 spre 17 iulie. Însă nu există dovezi clare în acest sens. În schimb, se pare că trenul ar fi pornit apoi cu viteză mărită, la ordinul dat de Carol, care a cerut să fie degajate toate liniile de cale ferată, din Bucovina până la Sinaia. Regina, dacă mai era în viață, trebuia să ajungă în mare grabă acasă…

Cu o întârziere de o noapte, noaptea în care nu se știe dacă regina a mai fost conștientă, trenul a ajuns în gara din Sinaia la ora 8.30, pe data de 17 iulie. „O găsesc mult mai vioaie decât mă așteptam după accidentul de ieri”, notează Carol. „Ne spune cât de fericită este de a se fi întors acasă și cum vrea, după o odihnă aci, să se ducă la Bran și la Balcic”. Premonitorie dorință, căci în curând, inima ei avea să plece spre Balcic, așa cum i-a fost ultima dorință, și apoi spre Bran, în pofida acestei ultime dorințe…

„Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeș lângă iubitul meu soț, Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie așezată sub lespezile bisericii pe care am clădit-o. În decursul unei lungi vieți, atâția au venit la inima mea, încât moartă chiar, aș dori să mai poată veni la ea, de-a lungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria și bucuria. Și acum vă zic rămas-bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite niciun semn: dar mai presus de toate amintește-ți, Poporul meu, că te-am iubit șă că te binecuvântez cu ultima mea suflare”. Acesta este testamentul pe care, pe 29 iunie 1933, regina îl scrisese cu mâna ei, chiar la Balcic, „locul inimii mele”, așa cum l-a numit chiar în timpul vieții.

regina-mariaTatiana Niculescu Bran își propune în acest volum biografic mai mult decât să-i refacă biografia, de altfel, cunoscută, ci să îi urmărească traseul „inimii”, umblând printre toate nuanțele acestui cuvânt și căutând să arate că, mai mult decât orice, Regina Maria a fost o inimă… cuvânt căruia ea însăși i-a dat o importanță cu totul specială. Numai în „Jurnalul de război” al Reginei cuvântul „inimă” apare de peste 500 de ori, scrie autoarea.

Așadar, inima reginei Maria a încetat să bată, conform datelor oficiale, pe 18 iulie, la ora 17.38, după o noapte grea în care a mai pierdut doi litri de sânge. În Salonul de Aur de la Pelișor… Inima ei de femeie care a iubit și a suferit din dragoste, lăsându-și în Anglia o iubire din tinerețe, pe care a sacrificat-o iubirii pentru România. Inima ei de femeie care, prea romantică, s-a izbit de foarte tânără de trauma sexualității, fiind nevoită să împartă patul conjugal cu un bărbat îndrăgostit de trupul ei, dar care îi cunoștea prea puțin inima…

„Chiar dacă întotdeauna am avut oroare de cuțit, vreau ca, după moartea mea, inima să-mi fie scoasă din trup și îngropată în mica biserică Stella Maris”, le spune copiilor ultima ei dorință. Iar scena în care inima reginei moarte este scoasă din piept este reconstruită de Tatiana Niculescu Bran cu amănunte tulburătoare, ca o călătorie în timp, în acel salon de la Pelișor, în care i se simte încă – absolut inexplicabil – parfumul.

De ce a murit însă Regina Maria? Variantele sunt multe, dar niciuna nu pare a fi cea corectă. Despre boala de care suferea regina există mai multe mărturii contradictorii… O ciroză „nealcoolică”, o gripă severă, un accident cardiac, un cancer pancreatic, o plagă infectată în zona stomacului. Da, există această poveste în care sunt incluse numele fiilor ei Carol și Nicolae, precum și al Elenei Lupescu, și anume că regina, cu câțiva ani în urmă, ar fi nimerit în mijlocul unei dispute dintre ei și ar fi încasat un glonț în zona stomacului, glonț destinat de Nicolae fratelui său. Peste ani, rana s-ar fi infectat… Dar nimic nu este cu adevărat limpede. Există și varianta că Regina ar fi suferit cumplit în urma morții lui George V, vărul ei primar și prima ei mare iubire, de care a legat-o apoi o prietenie și o corespondență de o viață. „Eu am ajuns la capătul drumului meu”, scrie regina Maria după moartea lui George și începe să moară puțin câte puțin.

Susține cu un Like jurnalismul cultural!

Ce anume a ucis-o pe regina Maria rămâne taina ei, pe care a luat-o cu sine în mormânt și a închis-o în inima păstrată în cutia de argint, care prea puțin a stat la Balcic, în locul pe care și l-a dorit. Peregrinările inimii ei și istoria ce a urmat, le-a intuit însă tot premonitoriu: „Balcicul este foarte aproape de frontiera bulgară. Dacă vor fi noi convulsii, locul inimii mele poate cădea cu ușurință în mâinile lor, și apoi, vai, săraca mea inimă!”

03
/07
/17

Prea adesea constatăm legăturile noastre spirituale cu Franța și greutatea de a-i categorisi pe unii scriitori. Sunt români? Sunt francezi? Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara rămân în fibra lor intimă români, dar exprimarea le e, prin excelență, de tip franțuzesc. În cazul lui Panait Istrati (1884-1935) lucrurile sunt mai complicate.

28
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomația română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanță în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e președinte în două sesiuni ale Societății Națiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut și respectat în exterior mai ales ca exilat.

22
/06
/17

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu" la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului". Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal.

13
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul românesc a cunoscut o paletă extrem de variată de persoane. La 1848, revoluționarii s-au refugiat în Franța sau în alte țări europene, preocupați de soarta Principatelor și ducând cu tenacitate o campanie de informare despre români și aspirațiile lor.

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

11
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluțiile, schimbarea regimului politic influențează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie și străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanță. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist și traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultății de Drept din București și al celei Catolice de literatură din Paris.

07
/06
/17

Într-o zi de 8 iunie (2007) se stingea din viață, pe un pat de spital, suferind de ciroză, Adrian Pintea. Avea doar 53 de ani, o vârsta la care ar mai fi avut multe de spus în teatru și film. Actorul a plecat din această lume neîmplinindu-și un vis.

06
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Puține sunt domeniile unde românii, în țară sau în străinătate, să nu se fi manifestat deplin, să fi ”făcut dâră” în domeniu ori să ajungă chiar înainte-mergători. Vlaicu Ionescu (1922-2002) a urmat filosofia la București, apoi Conservatorul de muzică și Școala de pictură bisericească a Patriarhiei.

05
/06
/17

Sub acest titlu, „Elogiu satului românesc”, scriitorul, filozoful și diplomatul Lucian Blaga rostea în urmă cu 80 de ani (5 iunie 1937) , în aula Academiei Române, discursul de receptie ca membru al Academiei Române.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.