Taina morții Reginei Maria. A refuzat avionul lui Hitler și s-a întors la Sinaia cu trenul
https://www.ziarulmetropolis.ro/taina-mortii-reginei-maria-a-refuzat-avionul-lui-hitler-si-s-a-intors-la-sinaia-cu-trenul/

De ce a murit Regina Maria, la nici 63 de ani, o femeie care s-a lăudat toată viaţa cu sănătatea ei excelentă? Ultimele dorinţe ale Reginei Maria: la funeraliile Sale să se arboreze doliu violet, iar pe catafalc să se aştearnă flori roşii.

Un articol de Monica Andronescu|5 ianuarie 2016

Acesta a fost subtitlul articolului „Îndureratul pelerinaj dela castelul Peleș”, care a apărut în ediția specială a ziarului Timpul, din ziua de marți, 19 iulie 1938, care anunța moartea Reginei Maria.

De ce a murit, așadar, Regina Maria? Cartea Tatianei Niculescu Bran, „Regina Maria, ultima dorință”, publicată la Humanitas, nu-și propune neapărat să ofere un răspuns clar la această întrebare, ci doar să ficționalizeze povestea ultimelor zile ale celei mai iubite regine a României.

Povestea începe pe data de 14 iulie 1938, la Clinica Weisser Hirsch de lângă Dresda. Regina mai avea de trăit doar patru zile. Se ridică din pat și merge dintr-o cameră în alta și hotărăște, împotriva oricărei logici, că trebuie să se întoarcă în țară. Refuză avionul pus la dispoziție de Hitler și alege să plece cu trenul, o călătorie lungă și obositoare, în timpul căreia, inevitabil, începe să se simtă rău. Pleacă de la clinică pe data de 15, iar pe 16 seara, urmează să ajungă în gara din Sinaia. Tatiana Niculescu Bran îi urmărește traseul acestor ultime ore, în care trenul este nevoit să oprească în Cernăuți, pentru că regina se simte rău. Într-o vară toridă, în care, țăranii îi acoperă vagonul cu crengi verzi, ca să nu sufere de căldură și răcoresc fierul încins cu găleți de apă.

A circulat zvonul că Regina Maria ar fi murit chiar în acea noapte, iar moartea ei ar fi fost ținută secretă – în noaptea de 16 spre 17 iulie. Însă nu există dovezi clare în acest sens. În schimb, se pare că trenul ar fi pornit apoi cu viteză mărită, la ordinul dat de Carol, care a cerut să fie degajate toate liniile de cale ferată, din Bucovina până la Sinaia. Regina, dacă mai era în viață, trebuia să ajungă în mare grabă acasă…

Cu o întârziere de o noapte, noaptea în care nu se știe dacă regina a mai fost conștientă, trenul a ajuns în gara din Sinaia la ora 8.30, pe data de 17 iulie. „O găsesc mult mai vioaie decât mă așteptam după accidentul de ieri”, notează Carol. „Ne spune cât de fericită este de a se fi întors acasă și cum vrea, după o odihnă aci, să se ducă la Bran și la Balcic”. Premonitorie dorință, căci în curând, inima ei avea să plece spre Balcic, așa cum i-a fost ultima dorință, și apoi spre Bran, în pofida acestei ultime dorințe…

„Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeș lângă iubitul meu soț, Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie așezată sub lespezile bisericii pe care am clădit-o. În decursul unei lungi vieți, atâția au venit la inima mea, încât moartă chiar, aș dori să mai poată veni la ea, de-a lungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria și bucuria. Și acum vă zic rămas-bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite niciun semn: dar mai presus de toate amintește-ți, Poporul meu, că te-am iubit șă că te binecuvântez cu ultima mea suflare”. Acesta este testamentul pe care, pe 29 iunie 1933, regina îl scrisese cu mâna ei, chiar la Balcic, „locul inimii mele”, așa cum l-a numit chiar în timpul vieții.

regina-mariaTatiana Niculescu Bran își propune în acest volum biografic mai mult decât să-i refacă biografia, de altfel, cunoscută, ci să îi urmărească traseul „inimii”, umblând printre toate nuanțele acestui cuvânt și căutând să arate că, mai mult decât orice, Regina Maria a fost o inimă… cuvânt căruia ea însăși i-a dat o importanță cu totul specială. Numai în „Jurnalul de război” al Reginei cuvântul „inimă” apare de peste 500 de ori, scrie autoarea.

Așadar, inima reginei Maria a încetat să bată, conform datelor oficiale, pe 18 iulie, la ora 17.38, după o noapte grea în care a mai pierdut doi litri de sânge. În Salonul de Aur de la Pelișor… Inima ei de femeie care a iubit și a suferit din dragoste, lăsându-și în Anglia o iubire din tinerețe, pe care a sacrificat-o iubirii pentru România. Inima ei de femeie care, prea romantică, s-a izbit de foarte tânără de trauma sexualității, fiind nevoită să împartă patul conjugal cu un bărbat îndrăgostit de trupul ei, dar care îi cunoștea prea puțin inima…

„Chiar dacă întotdeauna am avut oroare de cuțit, vreau ca, după moartea mea, inima să-mi fie scoasă din trup și îngropată în mica biserică Stella Maris”, le spune copiilor ultima ei dorință. Iar scena în care inima reginei moarte este scoasă din piept este reconstruită de Tatiana Niculescu Bran cu amănunte tulburătoare, ca o călătorie în timp, în acel salon de la Pelișor, în care i se simte încă – absolut inexplicabil – parfumul.

De ce a murit însă Regina Maria? Variantele sunt multe, dar niciuna nu pare a fi cea corectă. Despre boala de care suferea regina există mai multe mărturii contradictorii… O ciroză „nealcoolică”, o gripă severă, un accident cardiac, un cancer pancreatic, o plagă infectată în zona stomacului. Da, există această poveste în care sunt incluse numele fiilor ei Carol și Nicolae, precum și al Elenei Lupescu, și anume că regina, cu câțiva ani în urmă, ar fi nimerit în mijlocul unei dispute dintre ei și ar fi încasat un glonț în zona stomacului, glonț destinat de Nicolae fratelui său. Peste ani, rana s-ar fi infectat… Dar nimic nu este cu adevărat limpede. Există și varianta că Regina ar fi suferit cumplit în urma morții lui George V, vărul ei primar și prima ei mare iubire, de care a legat-o apoi o prietenie și o corespondență de o viață. „Eu am ajuns la capătul drumului meu”, scrie regina Maria după moartea lui George și începe să moară puțin câte puțin.

Susține cu un Like jurnalismul cultural!

Ce anume a ucis-o pe regina Maria rămâne taina ei, pe care a luat-o cu sine în mormânt și a închis-o în inima păstrată în cutia de argint, care prea puțin a stat la Balcic, în locul pe care și l-a dorit. Peregrinările inimii ei și istoria ce a urmat, le-a intuit însă tot premonitoriu: „Balcicul este foarte aproape de frontiera bulgară. Dacă vor fi noi convulsii, locul inimii mele poate cădea cu ușurință în mâinile lor, și apoi, vai, săraca mea inimă!”

24
/06
/14

În cadrul serialului „Iubiri care au făcut istorie”, Ziarul Metropolis vă prezintă poveștile de dragoste ale Reginei Maria (1875-1938), despre care se spunea că e una dintre cele mai frumoase și mai senzuale femei din Europa.

22
/06
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE. Debut în regie al directorului de imagine Nicolae Mărgineanu, „Un om în loden” (1979) este un mai mult decât onorabil film polițist, vizionabil și astăzi, în pofida a două mari ghiulele propagandistice care îl trag în jos.

08
/06
/14

A fost idolul masculin al oricărei femei. Era un amestec de straniu, de gesturi elegante. Avea magnetism, dar şi un dram de mister. Pe scenă, a fost un neuitat Romeo marcat de maladia marilor orgolii, un Hamlet romantic, apoi un Oedipe salvat de intensitatea liniştii tragice. Actorul Adrian Pintea ar fi împlinit anul acesta 60 de ani.

03
/06
/14

În perioada în care a jucat, Nineta Gusti (4/27 noiembrie 1913, Iași - d. 4 iunie 2002, Crevedia) a prins momentul de întâlnire a trei generaţii de actori glorioşi care au scris istoria teatrului românesc prin personajele lor. Succesul n-a vrăjit-o, actoria n-a fost o obsesie, iar retragerea n-a devenit o dramă. A bucurat multă lume cu hazul ei unic.

26
/05
/14

Jean Constantin n-a urmat o şcoală de actorie. Dar, exploatând comicul de situaţie cultivat în şcoala cupletului revuistic, apelând la umorul verbal și la efectele unei dicţii particulare, artistul a avut succes. La 83 de ani, când a murit, avea o popularitate uriaşă, ce-l menţinea pe „creasta valului”.

24
/05
/14

Ultima dorință a lui Constantin I. Nottara a fost ca lumea să nu-l uite. Marele actor a jucat timp de 60 de ani, 800 de roluri, și a trăit într-o casă construită din banii strânși de colegii de la Teatrul Național. Locuința, devenită apoi muzeu memorial, riscă să fie vândută.

09
/05
/14

Ar fi putut concura cu marile actriţe de la Hollywood, dar a ales să uimească Parisul. A devenit o stea în cinematografia franceză a anilor ’30. „Cea mai aristocratică dintre actriţe“, „regina teatrului din Paris“, „unica“, „extraordinara“, „inimitabila Elvira“, aşa cum o alinta presa, Elvira Popescu a cucerit publicul francez, îmblânzindu-i pe cei mai exigenţi critici. Cei mai renumiţi dramaturgi ai vremii au scris pentru ea.