”Take Ionescu – un mare european” (Georges Clemenceau, prim ministru al Franței)
https://www.ziarulmetropolis.ro/take-ionescu-un-mare-european-georges-clemenceau-prim-ministru-al-frantei/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Elita intelectuală română s-a format din reprezentanţii tuturor claselor sociale. A fost de ajuns inteligenţa nativă şi susţinerea materială a unui părinte deschis la minte ca micul român să se afirme. E şi cazul lui Take Ionescu (1858-1922), fiul negustorului ploieştean Ghiţă Ioan.

Un articol de Georgeta Filitti|3 august 2017

Își trece doctoratul la Paris cu o teză despre condiția copiilor naturali. Întors în țară, începe o carieră de avocat plină de succes. Cultivat, calm, optimist, și-a dezvoltat talentul oratoric nu doar în sala de judecată ci deopotrivă în Parlament și în sălile de conferințe, ca cea a Ateneului Român. Era vremea când un orator de talent, echilibrat, convingător, cu un limbaj adecvat auditoriului făcea săli pline. Curând a început să se vorbească de ”Tăkiță gură de aur”. Și în publicistică a înregistrat aceleași succese. Timp de 15 ani a trimis ziarului englez ”Times” corespondențe despre evoluțiile politice din Balcani. Publicarea în volum a acestor articole ar da, neîndoios, măsura, pentru cititorul de zi, a ceea ce însemna profesionalismul  și răspunderea ziaristului.

Proeminența socială exprimată prin pledoarii și publicistică i-a fost dublată de o viață mondenă memorabilă. Vila sa de la Sinaia, ca de altfel și locuința din București, de pe strada ce azi îi poartă numele, au ajuns curând locuri predilecte de adunare a elitei românești. La Sinaia, în dorința de a spori farmecul stațiunii, a amenajat, alături de soția sa englezoaică, un drum de 4 km, ”Poteca Take Ionescu” între Bușteni și Vârful Omul.

Toate îl îndreptau pe tânărul ploieștean, acest ”self made man”, cum ar fi spus englezul, spre politică. S-a înregimentat la liberații lui Ion C. Brătianu. La 26 de ani ajunge în Parlament. Curând însă intră în conflict cu lipsa de flexibilitate a corifeilor partidului și reușește să coaguleze în jurul său ”opoziția unită”. Această împrejurare nu l-a împiedicat să-l apere cu succes pe ”vizir”, adică pe Ion C. Brătianu care guvernase timp de 12 ani și acum, în 1888, era amenințat cu darea în judecată. După trei ani, Take Ionescu trece la conservatori și devine ministru într-un guvern Lascăr Catargiu, apoi într-altul Gh. Gr. Cantacuzino. Disensiunile generate de interpretarea răscoalelor din 1907 îl îndepărtează și de conservatori încât în anul următor își constituie propriu partid – Conservator Democrat. Din această formațiune politică ajunge ministru de Interne în 1912, într-un guvern Titu Maiorescu. E perioada războaielor balcanice și a păcii de la București care le-a urmat și unde Take Ionescu a jucat un rol de prim ordin. Tot atunci se înfiripă prietenia sa cu omul politic grec El. Venizelos. Răstimpul cât a fost ministru a însemnat pentru avocatul Take Ionescu o muncă constructivă excepțională în domeniul învățământului, în cel financiar și al politicii externe.

Odată cu izbucnirea primului război mondial, T.I. își consacră întreaga capacitate spre realizarea idealului național – unirea tuturor provinciilor locuite de români sub steagul Vechiului Regat. Și lucrul se putea înfăptui într-un singur fel: prin ralierea la puterile Antantei. Pe toată durata războiului (România s-a implicat din 1916), ca om politic ori ca patron de ziar (”La Roumanie”) T.I. a avut o atitudine constantă: Nu cedăm! După încheierea păcii separate – martie 1918 – cu puterile Centrale, T.I nu-și mai găsea locul pe scena politică românească. A plecat în Elveția cu ceea ce s-a numit ”Trenul T.I.” (alături de alți 200 de români), trecând prin liniile germane. Peste trei săptămâni era la Paris, încercând, pe de o parte să lămurească opinia publică franceză asupra situației tragice a României și pe de alta să mobilizeze toate asociațiile românești existente în Occident. Așa s-a născut acolo Comitetul Național Român. După capitularea Germaniei (11 noiembrie 1918) și începerea tratativelor de pace, la Paris, Take Ionescu e îndepărtat de Ionel Brătianu din poziția oficială deținută până atunci. Abia în 1920 revine pe scena politică ca ministru de Externe într-un guvern Alexandru Averescu. Activitatea sa rămâne o pagină de istorie prin eforturile reușite de a încheia tratate bilaterale cu vecinii (Mica Înțelegere) în vederea constituirii unui cordon de apărare împotriva puterii bolșevice instaurate în Rusia. Prezența aproape meteorică în calitate de prim ministru (1921) a fost doar o manevră regală pentru readucerea la conducerea țării a lui Ionel Brătianu. Take Ionescu a decis să plece o vreme în străinătate. La Neapole, mâncând stridii, a contractat febra tifoidă care i-a fost fatală (1922)

Mare patriot, excelent om politic, profesionist de excepție, Take Ionescu rămâne un exemplu mereu de urmat pentru succesive generații de români.

18
/04
/20

Paștele e motiv de sărbătoare pe toate meridianele, iar în unele locuri tradițiile pascale nu sunt dintre cele mai comune. Iată câteva astfel de obiceiuri din lumea largă, cu origini mai mult sau mai puțin religioase, ce fac deliciul publicului și sporesc bucuria sărbătorii.

04
/04
/20

OAMENII MUZICII Pe 3 aprilie 1897, la Viena se încheia viața (dar nu și celebritatea) unuia dintre marii romantici, considerat un clasicist conservator și „urmașul lui Beethoven” dar totodată și un compozitor proto-modern. O personalitate enigmatică, țepos și generos deopotrivă, și creatorul unor muzici pe cât de complexe pe atât de fascinante. 

03
/04
/20

Despre povești, copilărie, literatură, femei, război, amintiri din kibbutz și alte întâmplări, în 25 de destăinuiri ale scriitorului israelian Amos Oz, consemnate de Shira Hadad în volumul de convorbiri „Din ce este făcut un măr?” (Editura Humanitas Fiction, 2020).

24
/03
/20

OAMENII MUZICII Unul dintre cei mai importanţi compozitori ai secolului trecut, Béla Bartók s-a născut pe 25 martie 1881 la Sânnicolau Mare (azi în Banat, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar). Pianist virtuoz, compozitor inovator, mare culegător și cercetător de folclor, el a redefinit muzica clasică în secolul XX.