”Take Ionescu – un mare european” (Georges Clemenceau, prim ministru al Franței)
https://www.ziarulmetropolis.ro/take-ionescu-un-mare-european-georges-clemenceau-prim-ministru-al-frantei/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Elita intelectuală română s-a format din reprezentanţii tuturor claselor sociale. A fost de ajuns inteligenţa nativă şi susţinerea materială a unui părinte deschis la minte ca micul român să se afirme. E şi cazul lui Take Ionescu (1858-1922), fiul negustorului ploieştean Ghiţă Ioan.

Un articol de Georgeta Filitti|3 august 2017

Își trece doctoratul la Paris cu o teză despre condiția copiilor naturali. Întors în țară, începe o carieră de avocat plină de succes. Cultivat, calm, optimist, și-a dezvoltat talentul oratoric nu doar în sala de judecată ci deopotrivă în Parlament și în sălile de conferințe, ca cea a Ateneului Român. Era vremea când un orator de talent, echilibrat, convingător, cu un limbaj adecvat auditoriului făcea săli pline. Curând a început să se vorbească de ”Tăkiță gură de aur”. Și în publicistică a înregistrat aceleași succese. Timp de 15 ani a trimis ziarului englez ”Times” corespondențe despre evoluțiile politice din Balcani. Publicarea în volum a acestor articole ar da, neîndoios, măsura, pentru cititorul de zi, a ceea ce însemna profesionalismul  și răspunderea ziaristului.

Proeminența socială exprimată prin pledoarii și publicistică i-a fost dublată de o viață mondenă memorabilă. Vila sa de la Sinaia, ca de altfel și locuința din București, de pe strada ce azi îi poartă numele, au ajuns curând locuri predilecte de adunare a elitei românești. La Sinaia, în dorința de a spori farmecul stațiunii, a amenajat, alături de soția sa englezoaică, un drum de 4 km, ”Poteca Take Ionescu” între Bușteni și Vârful Omul.

Toate îl îndreptau pe tânărul ploieștean, acest ”self made man”, cum ar fi spus englezul, spre politică. S-a înregimentat la liberații lui Ion C. Brătianu. La 26 de ani ajunge în Parlament. Curând însă intră în conflict cu lipsa de flexibilitate a corifeilor partidului și reușește să coaguleze în jurul său ”opoziția unită”. Această împrejurare nu l-a împiedicat să-l apere cu succes pe ”vizir”, adică pe Ion C. Brătianu care guvernase timp de 12 ani și acum, în 1888, era amenințat cu darea în judecată. După trei ani, Take Ionescu trece la conservatori și devine ministru într-un guvern Lascăr Catargiu, apoi într-altul Gh. Gr. Cantacuzino. Disensiunile generate de interpretarea răscoalelor din 1907 îl îndepărtează și de conservatori încât în anul următor își constituie propriu partid – Conservator Democrat. Din această formațiune politică ajunge ministru de Interne în 1912, într-un guvern Titu Maiorescu. E perioada războaielor balcanice și a păcii de la București care le-a urmat și unde Take Ionescu a jucat un rol de prim ordin. Tot atunci se înfiripă prietenia sa cu omul politic grec El. Venizelos. Răstimpul cât a fost ministru a însemnat pentru avocatul Take Ionescu o muncă constructivă excepțională în domeniul învățământului, în cel financiar și al politicii externe.

Odată cu izbucnirea primului război mondial, T.I. își consacră întreaga capacitate spre realizarea idealului național – unirea tuturor provinciilor locuite de români sub steagul Vechiului Regat. Și lucrul se putea înfăptui într-un singur fel: prin ralierea la puterile Antantei. Pe toată durata războiului (România s-a implicat din 1916), ca om politic ori ca patron de ziar (”La Roumanie”) T.I. a avut o atitudine constantă: Nu cedăm! După încheierea păcii separate – martie 1918 – cu puterile Centrale, T.I nu-și mai găsea locul pe scena politică românească. A plecat în Elveția cu ceea ce s-a numit ”Trenul T.I.” (alături de alți 200 de români), trecând prin liniile germane. Peste trei săptămâni era la Paris, încercând, pe de o parte să lămurească opinia publică franceză asupra situației tragice a României și pe de alta să mobilizeze toate asociațiile românești existente în Occident. Așa s-a născut acolo Comitetul Național Român. După capitularea Germaniei (11 noiembrie 1918) și începerea tratativelor de pace, la Paris, Take Ionescu e îndepărtat de Ionel Brătianu din poziția oficială deținută până atunci. Abia în 1920 revine pe scena politică ca ministru de Externe într-un guvern Alexandru Averescu. Activitatea sa rămâne o pagină de istorie prin eforturile reușite de a încheia tratate bilaterale cu vecinii (Mica Înțelegere) în vederea constituirii unui cordon de apărare împotriva puterii bolșevice instaurate în Rusia. Prezența aproape meteorică în calitate de prim ministru (1921) a fost doar o manevră regală pentru readucerea la conducerea țării a lui Ionel Brătianu. Take Ionescu a decis să plece o vreme în străinătate. La Neapole, mâncând stridii, a contractat febra tifoidă care i-a fost fatală (1922)

Mare patriot, excelent om politic, profesionist de excepție, Take Ionescu rămâne un exemplu mereu de urmat pentru succesive generații de români.

20
/07
/16

Principesa Margareta, Florin Piersic, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Dorel Vişan, George Ivaşcu, Alexandru Arşinel, Ion Besoiu, Mihai Măniuțiu, Corina Șuteu şi numeroase alte personalităţi culturale deplâng dispariţia inegalabilului actor Radu Beligan, decedat astăzi, la Spitalul Elias, la vârsta de 97 de ani.

20
/07
/16

"Aproape fiecare fată se îndrăgosteşte de bărbatul nepotrivit; presupun că face parte din maturizare." - Natalie Wood,- Într-o zi de 20 iulie (1938) se năştea una din frumuseţile clasice ale Hollywood-ului.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

29
/06
/16

Bucureştiul adevărat este oraşul poveştilor petrecute pe străzile lui. Fiecare plăcuţă de la capătul străzii înmagazinează memorie urbană. Pornind de la numele ei, descoperim întâmplări petrecute ordinioară, indicii despre vechii locuitori, meserii dispărute, amintiri despre clădiri care nu mai există.

27
/06
/16

În urmă cu un secol, în noaptea de 27 spre 28 iunie (1916), în camera-atelier de la parterul casei sale de pe actuala stradă Mendeleev, se stingea din viaţă pictorul Ştefan Luchian. Era casa pe care reuşise să o cumpere din banii câştigaţi de pe urma profesiei sale de „proletar al penelului” sau de „zugrav” după cum singur se definea.

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

26
/06
/16

A fost idolul unei țări întregi. Adolescentele de la pension dormeau cu poza lui sub pernă, visând să devină artiste. „Prințul operetei românești” are astăzi bust în parcul Kisellef. O stradă din Bucureşti se numește „Nae Leonard” și un teatru din Galaţi îi poartă numele: Teatrul Muzical „Nae Leonard”.

22
/06
/16

Vlad Mugur a fost regizorul care l-a impus pe George Constantin în faţa comisiei de admitere de la Facultatea de Teatru, intuind talentul său uriaş. A fost profesorul “generaţiei de aur”, care a absolvit la începutul anilor '50. A condus teatrul din Cluj şi Teatrul Odeon din Bucureşti.

21
/06
/16

BUCUREȘTIUL DE TOTDEAUNA Cu mai bine de 200 de ani în urmă, Dâmboviţa era o apă capricioasă, năvalnică şi care, la vreme de ploaie repede inunda cele 17 hectare ocupate acum de parcul Cişmigiu.

08
/06
/16

Între 1893 şi 1902, Caragiale a deschis mai multe berării în Bucureşti, Paşcani, Iaşi și Buzău, „din nevoia de a studia mai bine tipuri de oameni”, după cum povestea Vlahuţă în amintirile sale. Afacerile au falimentat, dar au rămas poveștile… Caragiale a murit pe 9 iunie 1912, la Berlin.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

17
/05
/16

În 1951, Constantin Brâncuşi a făcut statului român oferta de a-i lăsa moştenire 200 de lucrări şi atelierul său din Paris. Membrii Academiei Române au refuzat-o. Sculptorul a murit în 1957, la Paris, cu inima tristă pentru că nu s-a mai putut întoarce în ţara sa.

13
/05
/16

Pe locul de azi al teatrului ODEON, exista, la începutul secolului al 19-lea, un palat locuit de domnul ţării ; de fapt era o îngrămădire de clădiri, cu stiluri amestecate şi fel de fel de podoabe interioare.