Tamara Buciuceanu-Botez, premiată pentru întreaga carieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/tamara-buciuceanu-botez-premiata-pentru-intreaga-cariera/

Tamara Buciuceanu-Botez – una dintre cele mai îndrăgite şi apreciate actriţe din România – va fi celebrată la Sibiu la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (22 – 26 iunie), pentru impresionanta sa carieră de peste 60 de ani în filmul şi teatrul românesc

Un articol de Petre Ivan|18 iunie 2016

În vârstă de 86 de ani, Tamara Buciuceanu-Botez va primi un Premiu de excelență pentru întreaga activitate artistică, la cea de-a zecea ediție TIFF Sibiu sâmbătă, de la ora 22,00, în Piața Mare din localitate, când va fi proiectat și unul dintre filmele care i-au marcat cariera — „Cuibul de viespi” (1986), de Horea Popescu.

Exponentă de marcă a generației de aur a actoriei românești, Tamara Buciuceanu-Botez a jucat de-a lungul carierei în peste 40 de producții cinematografice.

Născută la Tighina (Republica Moldova), pe 10 august 1929, și-a început studiile de actorie la Iași și le-a absolvit la București, la Institutul de Teatru, în 1952.

În cei 60 de ani de carieră, „Doamna comediei românești”, cum a fost supranumită, a dat culoare multor filme și spectacole remarcabile și a devenit extrem de populară cu rolul exigentei profesoare de matematică Isoscel, din seria „Liceenii”.

A apărut în filme ca „Titanic-vals” (1964), „Toate pânzele sus” (1976), „Alo, aterizează străbunica!” (1981), „Grăbește-te încet” (1981), „Primăvara bobocilor” (1985), „Cuibul de viespi” (1987) sau recentele „Nuntă Mută” (2008) și „Toată lumea din familia noastră” (2012).

A jucat pe scenele marilor teatre din Capitală — Teatrul Odeon (fostul Giulești), Teatrul de Comedie, Bulandra, Teatrul Național sau Teatrul de Operetă, unul dintre cele mai îndrăgite roluri ale sale fiind cel al Coanei Chirița.

Și-a împrumutat vocea unor personaje faimoase în animații și în spectacole radiofonice. Recompensată cu peste 20 de premii de interpretare, actriței i-a fost decernat Premiul „Aristizza Romanescu” pentru întreaga creație teatrală și cinematografică, la Premiile Academiei Române pe anul 2011, precum și distincția Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, în anul 2014. În 2008, artista a fost omagiată și la TIFF Cluj-Napoca.

TIFF Sibiu 2016 este un eveniment organizat de Asociația Festivalul Internațional de Film Transilvania, cu sprijinul Ministerului Culturii și cofinanțat de Consiliul Local Sibiu, prin Primăria Municipiului Sibiu.

Foto: Tamara Buciuceanu-Botezwww.tiffsibiu.ro

03
/06
/15

Festivalul Internațional de Film Transilvania continuă cu o serie de evenimente importante, iar publicul va fi răsplătit cu proiecții speciale, concerte și întâlniri cu invitații TIFF. Astăzi, 3 iunie, este Ziua Maghiară, iar joi, 4 iunie, este Ziua HBO. Simultan, au loc evenimente dedicate industriei de film din România. Zilele Filmului Românesc au loc între 4 și 6 iunie, cu 31 de producții.

02
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Prezentat, în premieră în România, în cadrul TIFF, „Sub nori electrici”, noul film al rusului Aleksey German Jr., recent premiat la Berlinale, se înscrie în marea tradiție a unui cinema de stări și de idei, un cinema cum nu prea se mai practică.

02
/06
/15

Sub titlul „The Morometes 60: The Jubilee of a Masterpiece”/ „Moromeții 60. Jubileul unei capodopere”, Institutul Cultural Român din Londra va derula, între 10 iunie și 9 iulie, o serie de evenimente dedicate uneia dintre cărțile esențiale ale literaturii române, Moromeții, la 60 de ani de la publicarea acesteia.

01
/06
/15

S-a născut în Gorj (Peştişani), unde a copilărit şi şi-a cunoscut soţia, artista Cuzina. A fost miner, dansator, agent imobiliar şi bucătar. Ca actor a a captat atenţia, anul acesta, în două dintre cele mai apreciate şi mediatizate film româneşti, Aferim (Ursul de Argint, la Berlin) şi Comoara (Un Certain Talent, la Cannes). Actorul Cuzin Toma împlineşte, astăzi, 38 de ani.

01
/06
/15

Documentarul “Rețeaua” în regia lui Claudiu Mitcu va fi proiectat pe 4 iunie, de “Ziua HBO”, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania. Evenimentul va avea loc în prezența regizorului dar și a echipei de producție a filmului.

31
/05
/15

Privirea lui Silviu Gheție este o altfel de privire asupra Noului Cinema Românesc. Una din culisele sale. Prin picturalitatea lor și prin expresivitatea personajelor din fața obiectivului, fotografiile sale concurează cu imaginile din filmele a căror realizare artistul a fost chemat să o înregistreze pentru totdeauna.

30
/05
/15

Starul american Dustin Hoffman, recompensat cu două premii Oscar, va oferi lecţii de actorie pe o platformă de cursuri online, fiecare masterclass costând 90 de dolari, informează lefigaro.fr, citat de Mediafax.

29
/05
/15

Astăzi este ziua zero la Cluj, oraşul în care până pe 7 iunie se desfăşoară TIFF 2015, cel mai important festival de film din România. Festivalului Internaţional de Film Transilvania va lua startul oficial de la 20.45, în Piața Unirii Open Air, cu gala de deschidere, urmată de premiera națională a filmului Povești trăsnite / Relatos salvajes / Wild Tales (r. Damián Szifron), nominalizat anul acesta la Oscar.

29
/05
/15

Actor, scenarist, producător și regizor. Și cu un farmec foarte special, George Clooney vine pe micile ecrane din România mâine, 29 mai, de la ora 21:00. Paramount Channel va difuza două titluri din cariera celebrului actor: Up in the Air și From Dusk Till Dawn.