Tamara Buciuceanu-Botez, sărbătorită la „Gala Teatrului Metropolis 12”
https://www.ziarulmetropolis.ro/tamara-buciuceanu-botez-sarbatorita-la-gala-teatrului-metropolis-12/

Teatrul Metropolis sărbătoreşte împlinirea a 12 ani de existenţă, prin organizarea unui eveniment special. Astăzi, 17 decembrie 2018, de la ora 19.00, va avea loc „Gala Teatrului Metropolis 12”, care, pe lângă marcarea frumoasei „vârste” a instituţiei teatrale, va aniversa şi cei 66 de ani de la debutul marii actriţe Tamara Buciuceanu-Botez pe scena românească.

Un articol de Petre Ivan|17 decembrie 2018

De 12 ani a devenit deja o tradiţie ca Teatrul Metropolis să le ofere iubitorilor de teatru ocazia de a se bucura de momente memorabile. Datorită calităţii şi originalităţii ofertei culturale, Teatrul Metropolis şi-a construit o imagine puternică în peisajul teatral al Capitalei, încântând publicul cu peste 3.500 de reprezentaţii de succes ale spectacolelor remarcabile din repertoriu, realizate de 60 de regizori, cu implicarea a 600 de actori foarte talentaţi.

Este esenţial să preţuim marile valori ale teatrului românesc şi să le acordăm recunoaşterea pe care o merită pe deplin. În acelaşi timp, este important să susţinem noua generaţie de talente, pentru a menţine vie arta spectacolului românesc.

În acest context, Teatrul Metropolis organizează un eveniment deosebit. „Gala Teatrului Metropolis” marchează, într-un mod aparte, 12 ani de existenţă a primului teatru de proiecte din Bucureşti, evenimentul având-o în prim plan pe marea „doamnă a teatrului şi filmului românesc”, binecunoscuta actriţă Tamara Buciuceanu-Botez, care aniversează 66 de ani de carieră artistică.

Îndrăgita artistă a intrat în inimile românilor, datorită talentului său deosebit şi a numeroaselor roluri pe care le-a interpretat măiestos, scriind pagini de istorie în lumea teatrului şi în cea a cinematografiei româneşti. Dintre cele mai cunoscute roluri amintim: Aneta Duduleanu în „Cuibul de viespi”, regia: Horea Popescu, Chiriţa în „Chiriţa în provincie”, regia: Alexandru Dabija, Isoscel în „Liceenii”, regia: Nicolae Corjos.

„Gala Teatrului Metropolis 12”, care are loc pe 17 decembrie 2018, de la ora 19.00, oferă ocazia unei întâlniri emoţionante între artişti de seamă ai generaţiei de aur a teatrului românesc şi tineri actori extrem de talentaţi.

În anul 2011, în semn de preţuire a impresionantei activităţi artistice, Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe „Aleea Celebrităţilor”, proiect iniţiat de Teatrul Metropolis, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti.

Foto: Tamara Buciuceanu-Botez – facebook, ok Magazine

30
/01
/14

Pe 1 si 2 februarie, Noul Cinematograf Al Regizorului Român vă oferă un Preview al Premiilor Gopo, unde publicul va putea viziona o selecție cu cele mai bune filme românești din 2013. Printre acestea, va fi proiectat şi Roxanne, de Valentin Hotea.

30
/01
/14

Tinereţile lui Daniel Abagiu, de Cezar Paul-Badescu, un roman al formării cu un personaj unic în literatura română – un fel de Holden Caulfield al lui Salinger, va apărea în cursul lunii februarie în Italia, în traducerea Irinei Turcanu, la Ciesse Edizioni, cu titlul Le giovinezze di Daniel Abagiu.

30
/01
/14

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” (U.N.A.T.C.) îşi sărbătoreşte astăzi, 30 ianuarie, ziua maestrului spiritual I.L. Caragiale (30 ianuarie 1852). Şi tot acum aniversează 60 de ani de la reunirea din 1954 a celor 2 școli, de teatru și de film, sub titulatura Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”.

30
/01
/14

Sâmbătă și duminică, ShortsUP propune terapia prin umor de calitate, care promite să descrețească frunțile celor mai îngândurați spectatori.

30
/01
/14

Parlamentarii din Comisiile pentru cultură au păreri împărţite în privinţa interzicerii în cinematografe a filmului "Nymphomaniac. Vol. II", unii demnitari afirmând fie că prima parte a peliculei are "o abordare îndrăzneaţă", fie că sunt "prea sensibili" pentru "astfel de hidoşenii".

29
/01
/14

CRONICĂ DE FILM Problema volumului doi din „Nymphomaniac“ nu o reprezintă scenele explicite de (falsă) pornografie şi sado-masochism ce au determinat CNC-ul să-l interzică, ci aparenta uzură a lui Lars von Trier, care oferă un film puţin stimulativ cinematografic pentru un autor de calibrul său.

29
/01
/14

Pentru cea de-a treia lui colaborare cu Teatrul Naţional din Bucureşti, regizorul Radu Afrim a ales piesa Hoţi, aparţinând scriitoarei Dea Loher, unul dintre cele mai în vogă nume din dramaturgia europeană actuală. Este cea de-a treia întâlnire a incitantului regizor cu dramaturgia lui Dea Loher, după „Adam Geist” și „Piaţa Roosevelt”.

29
/01
/14

Teatrul Evreiesc de Stat din Capitală a fost afectat de viscolul care s-a abătut în ultimele zile peste Bucureşti, o bucată de 80 de metri pătraţi din acoperiş desprinzându-se de la locul ei. Maia Morgenstern, directorul instituţiei, numeşte incidentul de sâmbătă "Cronica unei prăbuşiri anunţate".

29
/01
/14

„Filarmonica de comedie” reunește - și nu exagerez - mici bijuterii de umor, de pe vremea, din epoca, dinainte de vulgarizarea irecuperabilă a divertismentului televizat. E un umor cerebral, rezistent. Radu Gabriel pune oglinda în fața realităților noastre cele de toate zilele, și o face cu un talent de „Momente și schițe”.

29
/01
/14

CRONICĂ DE TEATRU Unul dintre cei mai prolifici dramaturgi contemporani, recompensat cu multe Premii Tony şi Emmy, Writers Guild şi Golden Globe, Neil Simon scrie piese de teatru, în special comedii, şi scenarii de film de ficţiune, inspirându-se din viaţa sa.

29
/01
/14

Actriţa britanică Helen Mirren va fi recompensată cu cea mai înaltă distincţie - Fellowship - ce va fi acordată la gala de decernare a premiilor oferite de British Academy of Film and Television Arts (BAFTA), pe 16 februarie, la Londra.

29
/01
/14

Nymphomaniac Vol. II, care trebuia să intre în cinematografele din România în 7 februarie, a primit la vizionarea comisiei de rating a Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) clasificarea I.M.-18-XXX. Astfel, Nymphomaniac Vol. II, încadrat ca film “Interzis minorilor sub 18 ani şi interzis proiecţiei cu public”, va fi interzis tuturor spectatorilor din România.

29
/01
/14

Romanul Ordinea, de Alexandru Ecovoiu, apărut în colecţia „Fiction LTD” a Editurii Polirom, va fi publicat în acest an la Editiones del Subsuelo din Spania, în traducerea lui Joaquín Garrigós.

29
/01
/14

Animation Worksheep, atelierul de film de animaţie prezentat de Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim'est, ajuns la a patra ediţie, va produce anul acesta un program de scurtmetraje de animaţie pentru marele ecran.

29
/01
/14

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 29 ianuarie (1926) s-a născut Tudor Vornicu, jurnalist de televiziune, celebru realizator de emisiuni și director de emisiuni de televiziune? Multe dintre neuitatele programe de Revelion marca TVR i se datorează lui Tudor Vornicu, cel care a gândit şi creat emisiuni ca "Album duminical", "Post Meridian", "Punct". "Contrapunct", "Gala Desenului Animat", "Metamorfoze", "Cum vă place?", "Parada duetelor" şi multe altele.

29
/01
/14

Miercuri, 29 ianuarie, ora 20.00, Teatrelli – theatre, music & more prezintă "Sounds of Brazil", concert de samba și bossa-nova, susținut de: Sorin Zlat jr. – pian, Sorin Zlat sr. – saxofon, Mihaela Alexa – voce, Răzvan Cojanu – chitară bas, Adi Tetrade – baterie, Ortega Gilberto Torres – percuție.