Tangou pentru Lisandra. Câteva precizări
https://www.ziarulmetropolis.ro/tangou-pentru-lisandra-cateva-precizari/

Am primit o frumoasă invitaţie: joi, 16 iulie, de la ora 19.00, într-o companie selectă, ar trebui să iau şi eu cuvântul despre cartea „Tangou pentru Lisandra” scrisă de Hélène Grémillon. Ştiu, ştiu, vă întrebaţi ce mă recomandă. Nu vă ascund şi că eu mi-am pus această întrebare şi că încă n-am găsit răspunsul.

Un articol de Andrei Crăciun|14 iulie 2015

„De ce eu?”, deci – cum a spus cândva şi un procuror. E adevărat, nu o singură dată mi-am exprimat aprecierea pentru istoria şi literatura Americii de Sud, îndeosebi a Argentinei, şi mai ales a domnului Ernesto Sabato. Nu mi-am ascuns nici orientarea politică: sunt un om de stânga, fără partid.

Cunosc, totuşi, foarte sumar întâmplările de la Buenos Aires din a doua jumătate a secolului XX. Ştiu totuşi de existenţa dictatorului Rafael Videla (1976-1981), ştiu câte ceva despre crimele de care e responsabilă Junta militară împotriva opozanţilor (socialişti). Ştiu că Ernesto Sabato a fost preşedintele Comisiei Naţionale a Dispăruţilor şi că şi-a făcut exemplar serviciul public.

Junta militară a lăsat în urmă un număr neidentificat de oameni ucişi, şi de oameni care pur şi simplu nu au mai fost găsiţi niciodată. Istoricii sunt de părere că dictatura de tip videlian, începută pe 29 martie 1976, s-a sfârşit abia în 1983, deşi, între timp, Videla însuşi fusese înlocuit de dictatorul militar Roberto Eduardo Viola care la rândul său a fost înlocuit de Carlos Alberto Lacoste, militar care n-a apucat să mai ajungă dictator, pentru că în doar zece zile a fost înlocuit de dictatorul militar Leopoldo Galtieri, care la rândul său a fost înlocuit de dictatorul militar Alfredo Oscar Saint Jean, care la rândul său a fost înlocuit de dictatorul militar Reynaldo Bignone.

Apoi s-a făcut anul 1983 şi Argentina a revenit la democraţie, alegerile fiind câştigate de Raul Alfonsin. Ştiu toate lucrurile acestea, dar ce importanţă au ele pentru opera lui Hélène Grémillon?

Căci: a) scriitoarea este cât se poate de franţuzoaică; b) primul ei roman – „Confidentul” – este best-seller mondial, tradus în zeci de limbi, iar eu nici n-am avut curiozitatea să îl deschid, căci mă feresc, cu consecvenţă, de best-seller-uri.

Totuşi, are. Căci cartea “Tangou pentru Lisandra” (în original, “La garconniere”) beneficiază de o acţiune care se desfăşoară în Argentina anului 1987. Ne aflăm în epoca Alfonsin, dar nu asta contează. Contează că personajele acestei istorii trăiesc în amintirile – cumplite – a ce însemnat Junta militară. Pe vremea aceea existau „Mamele din Plaza de Mayo”. Erau mamele care îşi pierduseră copiii în vremea dictaturii, mamele care îşi căutau dreptatea şi nu o găseau.

Hélène Grémillon îşi aşază înţelept naraţiunea pe umerii acestei istorii adevărate (cartea este după un caz cu rădăcini în realitate). Subiectul este acesta: un psihanalist este acuzat că şi-a ucis soţia. Numele ei este Lisandra. Una dintre pacientele psihanalistului (care are şi ea un copil dispărut în timpul dictaturii militare) începe o investigaţie pe cont propriu, în paralel cu cea a poliţiei.

Pe rând, toate personajele care apar în această carte sunt prezentate ca posibili ucigaşi ai Lisandrei. E scrisă bine, alert, într-un vădit stil jurnalistic, căci Hélène Grémillon a renunţat la presă pentru literatură şi a ales, se vede, foarte bine. Cartea are suspans, are ritm, place.

????????????????

Hélène Gremillon. Foto : Claude Gassian

 

Ea prezintă totodată o viziune – i-aş spune foarte feminină, iar acesta este un adjectiv cu forţă de superlativ absolut – asupra acelei epoci din istoria Argentinei în care nimic nu este ceea ce pare să fie la prima vedere.

Hélène Grémillon înţelege asta, jonglează printre lumini şi umbre, cu stil. Aceasta nu este totuşi o carte mare, deşi asumat sabatiană, rămâne departe, foarte departe de ce a reuşit să facă, dintr-un material similar, Ernesto Sabato. Rămâne în egală măsură departe, înainte, şi de ce au reuşit mulţi, foarte mulţi scriitori contemporani cu această femeie fatală a literelor din Franţa, care la treizeci şi opt de ani a cucerit deja lumea cu visele ei.

“Tangou pentru Lisandra” este o lectură care te oripilează, te pune pe gânduri, te intrigă şi te lasă cu gustul cert că omul este o specie mizerabilă şi că atunci când sunt întrunite condiţiile, negrul va coborî peste pământ.

Explicaţiile pentru acţiunile personajelor mi s-au părut simpliste, lipsite de o profunzime psihologică, dar acesta este, se vede, preţul care trebuie plătit pentru ca ideea ta să traverseze continentele şi să ajungă să fie citite de milioane şi milioane de perechi de ochi.

„Tangou pentru Lisandra” nu e o carte inubliabilă, dar este o carte care poate foarte uşor să deschidă paranteze niciodată închise – atât din istoriile noastre personale, cât şi din istoria noastră ca popor care, foarte latino-american, ne-am tratat memoria ca pe singura formă de dreptate la care, aşa cum ştim, am reuşit să ajungem. După care, desigur, tot foarte latino-american, am uitat.



01
/07
/20

O incursiune în lumea lui Ingmar Bergman, creionată de scriitoarea norvegiană Linn Ullmann, fiica regizorului, în romanul „Neliniște”, publicat în 2015 și apărut recent și în limba română, la Editura Polirom.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

Pagina 1 din 10512345...102030...Ultima »