„Țara moartă”, de Radu Jude, din 25 august în cinematografe!
https://www.ziarulmetropolis.ro/tara-moarta-de-radu-jude-din-25-august-in-cinematografe/

Producţia „Țara moartă”, semnată de regizorul Radu Jude, va rula în cinematografele din România din 25 august 2017.

Un articol de Liliana Matei|5 august 2017

Filmul va fi lansat imediat după premiera internațională care va avea loc, luna viitoare, în cadrul celei de-a 70-a ediții a Festivalului Internațional de la Locarno (2-12 august).

„Țara moartă” a fost inclus în secțiunea „Signs of Life”, program dedicat cineaștilor care explorează în mod inovativ limbajul cinematografic.

Filmul, prezentat luna trecută în premieră mondială la TIFF, este un eseu documentar compus din peste 500 de fotografii din cele peste 8500 ale colecției Costică Acsinte, texte de Emil Dorian și fragmente de pe coloana sonoră a filmelor de propagandă din anii ’30-’40.

Montajul documentarului este semnat de Cătălin Cristuțiu, sound design – Dana Bunescu, iar consilierea tehnică este asigurată de Marius Panduru. Filmul este realizat cu sprijinul lui Cezar Mario Popescu, cel care a descoperit fotografiile lui Costică Acsinte.

„Filmul este construit din punerea în paralel a trei elemente: fotografiile lui Costică Acsinte, texte din jurnalul lui Emil Dorian și materialele sonore de propagandă carlistă, legionară, antonesciană și comunistă, descoperite în Arhiva Națională de Filme”, declară Radu Jude.

„Țara moartă” este o producție Hi Film și Fast Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Orange România. Producător Ada Solomon.

Radu Jude a regizat o serie de scurtmetraje printre care “Lampa cu căciulă” (2006) (câștigător a peste 50 de premii la festivaluri internaționale printre care Sundance, San Francisco, Los Angeles, Uppsala) și “Alexandra” (2007) (selectat la Clemont-Ferrand, premiat la Oberhausen).

Lungmetrajul său de debut – “Cea mai fericită fată din lume” (2009), a primit premiul CICAE la Berlinale 2009. A fost selecționat în peste 50 de festivaluri printre care Toronto, New Directors/New Films – New York, Salonic, Sarajevo și Londra. În 2011, a regizat și produs mediumetrajul independent “Film pentru prieteni”.

“Toată lumea din familia noastră” (2012), cel de-al doilea lungmetraj, a fost proiectat în premieră mondială în cadrul secțiunii Forum de la Berlinale. A obținut Marele Premiul al Festivalului de la Sarajevo, Marele Premiu Bayard d’Or și Premiul pentru Cel Mai Bun Actor la Namur IFF, Marele Premiu CinEast IFF, a fost selectat în peste 30 de festivaluri și a fost lansat în Franța, Olanda și Ungaria.

Cele mai recente scurtmetraje “O umbră de nor” și “Trece și prin perete” au fost prezentate la Cannes în secțiunea Quinzaine des Realisateurs. Cel din urmă a fost recompensat cu Mențiunea Specială a juriului.

“Aferim!” (2015) îi aduce Ursul de Argint pentru Cea mai bună regie la Berlinale

Radu Jude se află în producție cu cel de-al V-lea lungmetraj, “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”.

„Țara moartă” va fi distribuit în România de microFILM.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.