„Țara moartă”. Noul cinema radical și politic al lui Radu Jude
https://www.ziarulmetropolis.ro/tara-moarta-noul-cinema-radical-si-politic-al-lui-radu-jude/

CRONICĂ DE FILM La concurenţă cu al „Al doilea joc” (2014) al lui Corneliu Porumboiu, „Țara moartă”, noul film al lui Radu Jude, este probabil cel mai radical şi anti-spectacular documentar românesc post-2000. O operă cinematografică ambiţioasă formal şi polemică prin subiect.

Un articol de Ionuţ Mareş|30 Iulie 2017

Cu acest nou film, documentarul „Țara moartă” (2017), prezentat în luna iunie la TIFF și inclus în secțiunea „Signs of Life”, dedicată cineaștilor inovatori, a Festivalului de la Locarno din august, Radu Jude marchează cea mai semnificativă schimbare de stil și de preocupare tematică dintre toți regizorii Noului Val.

Semnele erau vizibile încă de la „Aferim!” (2015), care făcea trecerea de la cinema-ul realist și doar vag politic de până atunci (de pildă, critica blând-comică a societății de consum, în „Cea mai fericită fată din lume”) la un cinema îndreptat spre aspecte puțin discutate din trecut, autoreflexiv și în căutarea unui stil care face puține concesii gustului popular.

În 2016, „Inimi cicatrizate”, adaptare după scrierile lui M. Blecher, consfințea această transformare, care aduce, invariabil, și o scădere a numărului de potențial spectatori. Un film, de asemenea, extrem de ambițios ca structură și formă, prin cadre fixe și lungi, planuri îndepărtate, joc actoricesc antinaturalist, inserturi de text, elemente de dedramatizare.

Însă latura sa politică – discutarea situației evreilor în perioada interbelică – era mai curând secundară și inofensiv redată, în special prin câteva dialoguri între tinerii de la sanatoriul în care este îngrijit protagonistul bolnav de tuberculoză osoasă. Şi se împletea cu interesul pentru aspectele comic-ridicole ale existenței  – în acest caz, coexistența bolii și a dorinței de a duce o viață obișnuită.

„Țara moartă” reprezintă trecerea la un alt nivel în cinema-ul Radu Jude. O etapă în care stilul devine tot mai experimental, iar conștiința politică tot mai acută. Este primul său documentar și cea mai radicală operă cinematografică a sa de până acum. Pare că noul discurs și-a găsit cea mai potrivită cale de exprimare: filmul eseu de nonficțiune, în care satira și farsa lasă loc tonului grav.

Regizorul a vorbit deseori în interviurile și aparițiile publice din ultimii ani despre o preocupare tot mai mare pentru lucrurile ascunse din istoria României (robia romilor, antisemitismul, masacrarea evreilor), iar referințele sale cinefile recente provin în special din zona unui cinema avangardist şi experimental sau, în orice caz, un cinema îndepărtat de mainstream-ul festivalier.

Prin urmare, „Țara moartă” vine ca o încununare a acestor noi orientări. Caracterul său polemic la nivel estetic este dat de însăși structura sa: filmul, care are o durată de 80 de minute, este construit exclusiv dintr-un montaj de fotografii realizate între 1937 și 1947 de Costică Acsinte, fotograf care în anii `30 și-a deschis propriul studio la Slobozia și a cărui operă constând în mii de instantanee este acum disponibilă, în variantă digitalizată, pe un spectaculos și detaliat site.

Fiecare din cele câteva sute de fotografii alese, prezentate în ordine cronologică (multe au data inscripționată pe ele), este lăsată mai multe secunde pe ecran, pentru a putea fi studiată atent de privitor. Sunt fotografii cu oameni ai vremii, realizate atât în studio (cu diverse fundaluri și puneri în scenă), cât și în locuințe sau curți (de sărbători sau cu ocazia altor evenimente importante; cu copii, părinți, soldați, femei pozând în ipostaze cochete etc).

Așa cum era obiceiul, oamenii se uită direct în aparatul de fotografiat (și, implicit, spre cei care îi vor privi în viitor). Readuse în atenție și puse pe marele ecran, într-un efort de dezgropare cu adevărat a unei „țări moarte” (sau, mai curând, uitate, atunci când nu este idealizată), fotografiile au un impact puternic. Și reprezintă fereastra prin care spectatorul de azi este invitat să privească în istorie, la strămoșii săi nu foarte îndepărtați. Să le intuiască felul de a fi, din chipuri, poziții ale corpului, haine, accesorii și scenografie.

Însă această incursiune vizuală aproape antropologică în trecut nu oferă decât un prim strat în multitudinea de semnificații pe care le etalează filmul. A doua provocare pe care o lansează regizorul este prin construcția coloanei sonore.

Pe de o parte, Jude folosește fragmente din aceeași perioadă din jurnalul unui medic scriitor evreu, Emil Dorian, care consemnează cu o luciditate remarcabilă, ce amintește de mult mai celebrul Mihail Sebastian, degradarea treptată, dar irevocabilă, a contextului politic și în special a situației evreilor din România, până la masacrele împotriva lor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și eliberarea iluzorie adusă de venirea sovieticilor.

Fragmentele diaristice dezvăluie un intelectual consternat și umilit, dar care și-a păstrat forța de a înregistra, ocazional, marile transformări din viața socială și politică a țării.

Textele sunt citite, cu voce sobră și uniformă, de Jude însuși, ca o asumare foarte personală a întregului demers cinematografic. E ca și cum cineastul și-ar recunoaște o responsabilitate, ca reprezentant al majorității etnice de acum, pentru ororile trecutului și ar simți nevoia de a se pune cât mai mult în film, dincolo de scenariu și regie. În același timp, eliminarea posibilității de a folosi un actor se înscrie în estetica anti-spectacularului, anti-emoționalului, căreia i se subjugă întregul film.

Pe de altă parte, Jude folosește fragmente audio din jurnale de propagandă ale vremii (inclusiv cântece legionare) și din câteva discursuri celebre ale regelui Carol al II-lea, cu a sa voce inconfundabilă prin tonul ei afectat, și ale mareșalului Ion Antonescu, până la primele materiale de propagandă comunistă.

În îmbinarea acestor trei direcții – oamenii din fotografii, observațiile medicului scriitor și discursurile oficiale – își are sursa și subtitlul filmului, „Fragmente de vieți paralele”. Însă tocmai ideea de existențe paralele este chestionată subtil de Jude prin aducerea împreună a acestor imagini-fotografii, care totodată reflectă discret transformările de mentalități ale populației, și a unei astfel de coloane sonore originale.

În fond, o asemenea suprapunere lansează câteva întrebări fundamentale și tulburătoare. Cât de vinovați au fost oamenii simpli din sutele de fotografii care ne trec pe sub ochi de tot ce s-a întâmplat în România în acel deceniu sângeros, marcat de schimbări istorice tectonice? Erau realmente conștienți de ceea ce se petrecea lângă ei? Erau complici sau victime? Ce ne spun privirile lor de dincolo de moarte? În ce măsură îi putem judeca? Sunt întrebări cu răspunsuri deschise. Și al naibii de dificile.

Dincolo de reușita sa formală, ambițiosul documentar al lui Jude are meritul de a ne pune abrupt și fără menajamente în fața a ceea ce mentalul colectiv ar vrea ocolit sau uitat. Și nu e deloc confortabil.

„Țara moartă” va fi distribuit în cinematografele din România de microFILM, începând cu 25 august.

22
/02
/19

Toate problemele par să fi înghețat sub stratul uriaș de zăpadă în acest orășel nordic. Nels Coxman (Liam Neeson), cetățean model și familist convins, este pus la grea încercare în momentul în care fiul sau este găsit mort în circumstanțe foarte misterioase.

21
/02
/19

CRONICĂ DE FILM Cu „The Favourite” (2018), grecul Yorgos Lanthimos se instalează confortabil în zona mainstream a cinema-ului de autor. Este cel mai puțin perturbator film al său și, probabil, cel mai relaxat, chiar dacă sunt prezente toate mărcile sale stilistice. O lejeritate și o lipsă de încrâncenare binevenite.

21
/02
/19

“Charleston” (regia Andrei Crețulescu), “Dragoste 1. Câine” (regia Florin Șerban), “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (regia Radu Jude), “Moromeții 2” (regia Stere Gulea) și “Pororoca” (regia Constantin Popescu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film. Câstigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc marți, 19 martie, la Teatrul Național din București. Evenimentul va fi transmis live, începând cu ora 20.00, pe Film Now.

19
/02
/19

SĂ NU UCIZI, filmul co-regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru și inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul sanitar din România acum câțiva ani, va avea pe 1 martie premiera în cinematografele din 29 de orașe din țară.

17
/02
/19

CRONICĂ DE FILM În „Marele Dictator” (1940), Chaplin îl parodia pe Hitler. Scena jocului macabru cu globul pământesc folosit ca balon a devenit cult. Un portret sarcastic al unui om diabolic care influenţează întreaga lume face şi regizorul Adam McKay în „Vice”, o satiră la adresa fostului vicepreşedinte american Dick Cheney.

12
/02
/19

Franco Zeffirelli alături de Robert Powell pe platourile de filmare la Iisus din Nazareth (1976). Regizorul şi producătorul de film, teatru şi operă Franco Zeffirelli împlinește, astăzi, 96 de ani.

12
/02
/19

Filmat în haoticele cartiere din Liban, CAPERNAUM prezintă povestea inspirațională a unui băiețel care se luptă să supraviețuiască sorții copleșitoare. Filmul, care a luat Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Cannes din mai 2018 (unde s-a bucurat de 15 minute de ovații în picioare), este acum considerat unul dintre concurenții principali în cursa pentru premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină. Capernaum intră din 8 martie (2019) în cinematografele din România.

10
/02
/19

„Când am început jucam la amatori, îl imitam pe Beligan. Doar când am dat examen la Institut, mi s-a spus «mă, tu îl imiți pe Beligan!». Și atunci mi-am dat seama și am căutat să scap de chestia asta.” , spune Victor Rebengiuc, actorul care a împlinit, astăzi, 86 de ani.

10
/02
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială în secțiunea Forum a Festivalului de la Berlin, „Monștri.”, debutul în regia de lungmetraj al lui Marius Olteanu, este un film care tratează cu delicatețe un moment de cumpănă din relația unui cuplu din București, interpretat de Judith State și Cristian Popa.

10
/02
/19

"Învigătorul uită că se află într-o cursă, lui îi place doar să alerge." - Joe Pesci, "A funny guy", Joe Pesci, laureat al premiilor Oscar, comediant şi interpret al unor personaje extrem de volatile, într-o varietate de genuri cinematografice, născut, la Newark, New Jersey a împlinit, ieri, 76 de ani.

09
/02
/19

Actorul britanic Albert Finney, nominalizat de cinci ori la premiul Oscar şi cunoscut pentru apariţiile sale în filmele "Tom Jones", "The Dresser", "Murder on the Orient Express" şi "Erin Brockovich", a murit la vârsta de 82 de ani. Finney a combinat filmul, apariţiile TV şi scena, de-a lungul unei cariere remarcabile de şase decenii.

08
/02
/19

INTERVIU „Monștri.”, debutul regizorului Marius Olteanu, este singurul film românesc din selecția din acest an a Festivalului de la Berlin, unde a fost inclus în secțiunea Forum. Un film cu o „poveste de dragoste atipică”, așa cum o numește Marius Olteanu, care vorbește pe larg despre realizarea acestui lungmetraj ambițios.

Page 1 of 22812345...102030...Last »