Târg de carte SF & Fantasy – Final Frontier 6, la Casa Artelor
https://www.ziarulmetropolis.ro/targ-de-carte-sf-fantasy-final-frontier-6-la-casa-artelor/

Cea de-a VI-a ediţie a singurului târg de carte SF&Fantasy din ţară, Final Frontier, are loc ]n acest weekend, pe 1 şi 2 aprilie, la Centrul Cultural Casa Artelor din capitală, între orele 11-19. Evenimentul reuneste edituri de literatură science-fiction şi fantasy, cititorii putându-se bucura de reduceri speciale de pret şi titluri noi.

Un articol de Petre Ivan|31 martie 2017

Organizatorii Final Frontier îi aşteaptă pe iubitorii genului la SF&Fantasy Centrul Cultural Casa Artelor  (B-dul Mircea Vodă nr.5), sâmbătă şi duminică de la 11:00 la 19:00. Intrarea este liberă, iar participanţii vor descoperi mai mult decât un târg de carte, o lume SF&Fantasy cu toate faţetele ei #CreziTotCeVezi #FF6.

În fiecare an, Final Frontier reuneşte editurile de SF&Fantasy: Nemira, Paladin, Corint, Millenium, Tracus Arte, Tritonic, Crux, Herg Benet, Crime Scene Press, Books Express.

În acest an, cititorii se pot bucura de titluri noi şi de reducerile special pentru târg la cărţile autorilor români şi străini şi de cele mai recente volume în limba engleză.

Scriitorii prezenţi anul acesta la târg: Michael Haulică, Oliviu Crâznic, Dragoş C. Butuzea, Aurel Cărăşel, Marian Coman, George Arion, Sebastian A. Corn, Alexandru Voicescu; şi scriitorii din noua generaţie: Andrei Panţu, Andrei Mazilu,  Alexandru LambFinal Frontier 6a, Florin Purluca, Cătălina Fometici, Cezarina Anghilac şi Ovidiu Eftimie, autorul fenomenului „Arhanghelul Raul” le vor oferi autografe celor prezenţi.

Invitatul special al ediţiei este scriitorul Dan Doboş. Aceştia vor participa la dezbaterile şi lansările din programul târgului.

Pentru că pasiunea pentru SF şi Fantasy trece dincolo de cărţi, fanii vor putea colecţiona cele mai noi obiecte fan art de la Nyx Art şi Wizart Room, vor putea trece de partea bună a forţei alături de Cavalerii Jedi din Star Wars care vor fi şi anul acesta cu noi sau se vor putea pierde în sesiunea de Live Drawing de bandă desenată.

De asemenea, la târg vor fi disponibile demo-uri de make-up SF alături de Alina Diana Crisu şi echipa, dar şi revistele de la HAC! BD şi board games de la Red Goblin.

Final Frontier este un eveniment marca Bookblog.ro-cel mai important blog despre cărţi şi lectură de pe internetul românesc. În cei peste nouă ani de existenţă, el a devenit un reper pentru tinerii pasionaţi de lectură, un ghid care îi ajută să aleagă mai bine şi mai uşor cărţile care merită citite.

Organizatorii evenimentului anunţă că există şi câteva motive pentru ca amatorii genului fantasy şi SF să evadeze toată ziua în Final Frontier #6: Xbox îi invită pe amatori să îşi încerce puterile alături de prieteni la o consolă Xbox One şi jocurile sale fantastice.

La târg vor fi disponibile şi ateliere: Robotică cu Academia Inventează.ro, Scriere creativă alături de scriitori consacraţi, Bandă desenată cu Vlady, Anime cu Aice Teodorescu şi Astronomie cu Adrian Şonka.

Nu în ultimul rând, cei intersaţi vor putea urmări un scurtmetraj semnat de scriitoarea Doina Ruşti urmat de o sesiune de Q&A.

Foto: Final Frontier 6 – facebook.com/finalfrontier.ro

01
/05
/23

O selecție de titluri noi, disponibile la Editura Nemira în luna mai, în care veți regăsi „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir, „Fiica de la Auschwitz” de Tova Friedman și Malcom Brabant și „Focul viu” de Stephen King, trei cărți care promit să-și fascineze cititorii de la primele pagini.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.

05
/04
/23

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, a fost invitat la Timișoara, în cadrul seriei „La UVT, Cultura este Capitală!”. Scriitorul căruia îi puteți găsi cărțile la editura Polirom a participat la două evenimente organizate de Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”.