Târgul Mărţişorului, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (24 februarie – 1 martie)
https://www.ziarulmetropolis.ro/targul-martisorului-la-muzeul-national-al-taranului-roman-24-februarie-1-martie/

Târgul Mărţişorului este organizat de Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNTR) în curtea interioară a instituţiei, la sala Acvariu, în holul de intrare – Studioul Horia Bernea, în perioada 24 februarie – 1 martie.

Un articol de |22 februarie 2018

Alături de participanţii invitaţi la târg se numără şi şcoli, fundaţii, asociaţii, organizaţii care desfăşoară acţiuni cu caracter umanitar pentru copii şi sprijin pentru categoriile defavorizate.

Devenită accesoriu tradiţional al Târgului Mărţişorului, oferta gastronomică va fi cu produse apropiate de conceptul de bucătărie naturală, chiar dacă zona reprezentată este rurală sau urbană: turtă dulce, prăjiturele de casă, cozonaci şi alte produse de patiserie – Bucovina, Alexandria, Baia Mare şi Buzău, miere, dulceţuri – Ilfov, ceaiuri şi plante de leac din Dâmboviţa.

Târgul este deschis zilnic între orele 10.00 – 18.00. Reprezentanţii Muzeului au transmis că şi în acest an, lucrările de consolidare ale clădirii au determinat restrângerea spaţiului pentru târg şi limitarea numărului de participanţi.

Bilet de intrare: 4 lei preţ întreg, 2 lei preţ redus (elevi, studenţi, pensionari).

Mărţişor, Mărţişug sau Marţ, obicei de 1 martie consemnat de etnologii începutului de secol XX, era prezent nu numai la români, dar şi la bulgarii şi albanezii din Balcani. Obicei pe care ţăranii îl repetau în fiecare început de primăvară ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului.

Copiilor li se lega o monedă de argint la mână cu un fir răsucit de lână sau de bumbac alb şi roşu ca să fie feriţi de boală, pe care aceştia îl legau după 12 zile în pom ca să fie pomul roditor, iar vitelor li se agăţa fir roşu cu alb ca să fie sănătoase şi la fel, bune de rod.

Preluată de lumea urbană şi devenită modă, firul de bumbac devenit fir de argint sau de aur, purtat drept colier şi podoabă, ţinut la piept, primit ca suvenir şi mai nou cadou, povestea mărţişorului supravieţuieşte în diferite forme până în contemporaneitate, de la firul simplu răsucit în alb şi roşu până la mărţişorul virtual.

Povestea mărţişorului a început la Muzeul Ţăranului acum 15 ani şi mai bine. Tineri, studenţi, artişti, meşteri şi, în anii din urmă, designeri şi arhitecţi au conturat de-a lungul timpului particularitatea acestui eveniment a cărui principală expresie este creativitatea însoţită de o debordantă imaginaţie şi simţ ludic.

Târgul a creat pentru publicul bucureştean o ofertă bogată prin unicitatea, inventivitatea şi diversitatea mărţişoarelor reuşind să schiţeze noi forme de mitologie urbană ce folosesc, ca sursă de inspiraţie, lumea şi mitologia ţărănească ori imaginează noi forme ale creativităţii: de la obiectul manufacturat şi reciclat, care foloseşte materiile naturale devenite clasice, la amprenta unui design contemporan, bandă desenată sau personaje şi semne imaginate pe o multitudine de materii neconvenţionale.

Foto: Târgul Mărţişorului – facebook

27
/04
/20

Pictorii, sculptorii, criticii de artă sau scriitorii sunt cărți deschise ale creației lor, vizibile fiind operele și mai puțin bornele ce duc spre realizarea acestora. Uneori, o întâmplare sau destinul, alteori persoana ce a stat în dreptul lor, au fost sursele ce au dus la expresia formelor de valoare. Soția cunoscutului critic de artă Valentin Ciucă m-a introdus în povestea nescrisă a vieții sale.

08
/04
/20

Centrul Ceh este unul dintre cele mai populare institute culturale din România, cunoscut pentru proiecte ca Documentary Mondays, Future Museum sau Cinemascop. Ca toate instituțiile și organizațiile ce se ocupă cu organizarea de evenimente culturale, Centrul Ceh caută să se adapteze noii situații în care cultura se mută în mediul online. Astfel, seria de interviuri cu artiști români și cehi 5Întrebări va fi publicată în săptămânile următoare.

30
/03
/20

Centrul Cultural Clujean lansează un proiect național care implică artiștii români în lupta cu pandemia COVID-19. Platforma Artiști Împreună răspunde inițiativei Observatorului Român de Sănătate de a transmite teme și subiecte importante ale zilei către un public cât mai larg.

05
/03
/20

La Teatrul Bulandra, ziua de 8 martie va fi cu totul specială și pentru că Gina Patrichi, actrița a cărei amintire se păstrează încă în mintea și sufletul celor care au avut șansa de a o vedea jucând, ar fi împlinit 84 de ani. În semn de respect și pentru aducere aminte, Teatrul Bulandra organizează luni, 9 martie, ora 19.00, la Sala Liviu Ciulei, expoziția Gina Patrichi – o stea în galeria Teatrului Bulandra.