Tarja, Beyond the Black şi Walkways, noi nume confirmate la Festivalul ARTmania
https://www.ziarulmetropolis.ro/tarja-beyond-the-black-si-walkways-noi-nume-confirmate-la-festivalul-artmania-citeste-mai-mult-adev-rooqh8fd/

Cea mai bună voce de metal simfonic din Europa şi probabil una dintre cele mai bune cântăreţe ale lumii, Tarja este următorul nume confirmat pe afişul Festivalului ARTmania, eveniment care va avea loc la Sibiu, în perioada 28-29 iulie.

Un articol de Petre Ivan|29 mai 2017

Soprana şi pianista finlandeză care a obţinut faima internaţională ca solistă a trupei Nightwish îşi va prezenta noul album în premieră în Transilvania, într-un concert care va avea loc în Piaţa Mare din Sibiu sâmbătă, 29 iulie.

Tarja Turunen, o soprană cu un ambitus excepţional, o tehnică impecabilă şi un spirit rock viguros şi profund, vine la Sibiu în cadrul turneului The Shadows Show, început la finalul anului trecut pentru promovarea celor mai recente dintre materialele sale, EP-ul „The Brightest Void” şi albumul „The Shadow Self”.

Au confirmat venirea la Sibiu şi germanii Beyond The Black, eroii rock-ului simfonic european. Pe primele locuri în topurile germane şi austriece, Beyond the Black sunt vârf de lance în muzica metal continentală, spune critica, estimând că cel mai recent album al lor, “Lost in Forever”, este o incredibilă demonstraţie de virtuozitate, o explozie de sensibilitate creativă.

Walkways

Walkways

Li se alătură pe afiş vedetele noului val de rock alternativ din Israel, Walkways, o trupă tânără care şi-a câştigat faima pentru maniera genială în care alătură reprizelor executate în forţă, părţi lirice, de o delicateţe remarcabilă. Festivalul ARTmania a anunţat până acum alte patru trupe importante: Lacuna Coil, Riverside, You And Me At Six şi Devin Townsend Project.

ARTmania lansează anul acesta, în perioada festivalului, reuniunea internaţională East European Music Conference, prima întâlnire din România a celor mai importanţi reprezentanţi ai industriei europene de eveniment. Directorii marilor festivaluri, experţi cu prestigiu mondial în securitate, în controlul mulţimilor, legislaţie sau sistem de taxe vor veni pentru prima oară în România, în cadrul unui eveniment de elită.

Biletele pentru accesul la East European Music Conference s-au pus învânzare pe site-ul oficial al evenimentului, eemusic.ro şi costă 190, 210 sau 240 de lei, în funcţie de momentul achiziţiei.

Foto: Tarja, Beyond the Black şi Walkways – ARTmania

27
/02
/13

Teatrul de Sufragerie prezinta A fost odata primavara… cantec, povesti si ceai cu Maria Raducanu   Povestile se asculta cel mai bine acolo unde e atmosfera calda, confortabila, cu oameni putini si frumosi. Pe 2 Martie la ora 20.00,  Maria Raducanu revine in Sufrageria noastra – o voce de exceptie, cu acorduri suave de chitara, […]

27
/02
/13

Primăvara a venit, a venit şi s-a transformat în cântări de chitară! Pe 8 martie, la orele 20.00, ia pe cineva drag cu tine şi vino la UNTEATRU, să vezi cum înfloresc cântările pe strune. Ţi-am pregătit un concert fără vorbe, povestit de MAXIM BELCIUG la chitară, pe o geană de suflet. A iubi e primăvară! […]

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]