Ce ne facem cu Tarkovski?
https://www.ziarulmetropolis.ro/tarkovski-1/

IN MEMORIAM . S-au împlinit 85 de ani de la naşterea regizorului Andrei Tarkovski (răpus de boală la 29 decembrie 1986, la doar 54 de ani). Un bun prilej pentru a vedea cum (mai) este receptat marele cineast în România.

Un articol de Ionuţ Mareş|4 Aprilie 2017

Într-unul din celebrele travelinguri prin care timpul şi spaţiul erau reconfigurate, camera de filmat se oprește timp de câteva secunde, din lateral, asupra gâtului şi capului unui cal alb.

Printr-un subtil montaj în cadru în descendenţa efectului Kuleșov, ochiul animalului, care vine imediat după un prim-plan cu căpetenia invadatorilor și după imaginea din plan secund cu asaltul asupra ușii impunătoare a catedralei, pare a sugera o profundă tristețe. Și devine un punct de echilibru, de normalitate, într-o lume plină de orori – o cutie de rezonanță pur cinematografică.

Suntem în plin atac sălbatic al tătarilor, chiar înainte de măcelul căruia îi vor cădea victime enoriașii adăpostiți, sub teroare, în biserică. Este un foarte scurt moment din „Andrei Rubliov” care poate servi, singur, ca exemplu pentru naturaleţea cu care Andrei Tarkovski crea imagini dintre cele mai stimulante și emoționante.

De fapt, forţa cinema-ului regizorului rus (sau sovietic, cum i se spunea atunci) stă în primul rând în regia mereu inovatoare. Şi tocmai stilul său foarte personal şi ofertant a fost puţin analizat în detaliu în România, unde există în continuare un puternic cult al lui Tarkovski. Dovadă stă faptul uşor demonstrabil că filmele sale fac săli pline, deşi sunt disponibile, legal, pe internet şi în librării şi au fost cu regularitate difuzate de-a lungul anilor la televiziune, în cinemateci şi în diferite retrospective şi festivaluri. Tarkovski este, foarte probabil, autorul canonic de cinema cu cea mai mare popularitate în România.

O popularitate care s-a transmis, aproape neştirbită, de la o generaţie la alta şi ale cărei resorturi nu sunt deloc uşor de explicat – cert este că regizorul a reuşit, mai mult ca oricine, să atingă un public larg şi de vârste diferite, în ciuda cinema-ului său dificil, solicitant, esopic.

Însă despre care Tarkovski vorbim? Cultul creat în jurul său l-a urcat – aşa cum se întâmplă cu artiştii deveniţi clasici – pe un piedestal a cărui înălţime blochează de foarte multe ori receptarea firească – nu neapărat critică, dar analitică, aplicată, detaşată. Se ajunge astfel la o avalanşă de epitete şi metafore dintre cele mai bombastice, la encomioane care perturbă apropierea de acest cinema al căutărilor şi al îndoielilor, şi nu al răspunsurilor, şi de un regizor ale cărui scrieri şi interviuri s-au făcut remarcate tocmai prin ocolirea formulărilor preţioase, a cuvintelor grandioase şi golite de conţinut.

A fost o perioadă, anii `80-`90, când cineastul rus, învins de boală la 29 decembrie 1986, a făcut ravagii în cinematografia română. Mulţi regizori s-au lăsat mult prea puternic fermecaţi de filmele sale, astfel că au ajuns să îl pastişeze, căzând inevitabil în kitsch. S-a dovedit repede că nu era suficient să ai metafore, cadre cu ploaie, cai şi pereţi scorojiţi, utilizaţi ca semnalizatoare, pentru a reconstrui atmosfera tarkovskiană.

Cinema-ul lui Tarkovski nu folosea simboluri (respinse, de altel, de cineast) – universul său vizual şi auditiv era reflexia unor emoţii, stări sufleteşti, amintiri, vise, proiecţii imaginare, puternic ancorat în experienţele personale, în marea cultură (rusă şi universală) şi în credinţa ortodoxă, pe care şi-o afirma cu sinceritate şi cu deschidere.

Tocmai aceste rădăcini creştin-ortodoxe contopite în opera sa, dar şi înclinaţia spre temele mari au contribuit la perturbarea receptării filmelor sale în România. De o parte se situează cei pentru care Tarkovski este uriaş în primul rând pentru că le confirmă intuiţiile sau convingerile cele mai puternice legate de credinţă, viaţă, rostul artei, deşi cinema-ul tarkovskian este mult prea liber, ambiguu şi complex pentru a putea fi limitat la o interpretare univocă.

Însă această perspectivă  (care nu este lipsită de fundament, dar care este mult prea restrictivă şi a dus la forme exagerate) a produs eseuri şi cărţi – cele mai multe impresioniste, dar şi unele cu tentă academică – în care sunt evidenţiate mai curând temele, metaforele, obsesiile narative, precum şi sursele extra-filmice de inspiraţie, decât valoarea intrinsecă a cinema-ului său.

Pentru că tocmai calităţile a tot ce înseamnă regie – de la valenţele şi sensurile mişcărilor de cameră, la mizanscenă şi montaj – fac ca subiectele şi falsele genuri alese de Tarkovski să nu alunece în ilustrativism şi în facil. Ele dau în primul rând măreţia acestui cinema unic şi îndrăzneţ – de pildă, o bună parte din ceea ce, de câteva decenii, este salutat ca inovator în filmul internaţional de autor se regăseşte în capodopere precum „Andrei Rubliov”, „Solaris”, „Oglinda” sau „Călăuza”.

De altă parte sunt cei care, exact din cauza surselor şi chiar a imaginilor creştin-ortodoxe, precum şi a metaforelor şi stilului poetic din filmele lui Tarkovski, îi ocolesc sau îi resping opera (deşi îi recunosc unele calităţi), de pe diferite poziţii ideologice. Probabil că aşa se explică, parţial, şi lipsa unor studii critice, de analiză cinematografică, în limba română a filmelor sale – aura cu care au fost acoperite acestea pare să împiedice o receptare justă. Chiar şi unii regizori români ai Noului Val, adepţi mai mult sau mai puţin consecvenţi ai realismului, şi-au exprimat în interviuri sau în intervenţii publice rezerve faţă de cinema-ul tarkovskian.

Dacă despre alţi mari cineaşti consacraţi în anii `60, probabil cel mai fertil şi creativ deceniu al perioadei moderne a cinematografului, şi intraţi în canonul construit, în principal prin intermediul Cinematecii, în România în timpul comunismului se poate discuta cu o mai mare detaşare, printre adepţii cultului  Andrei Tarkovski nu pare să se vorbească decât în termenii unei adulaţii necondiţionate (care a avut, printre efecte indirecte, şi dezinteresul taberei „adverse”).

O prosternare prin care Tarkovski este instrumentalizat, folosit de fiecare spectator pentru a-şi întări propriile idei, şi care exclude tocmai satisfacţia estetică şi intelectuală pe care o poate oferi cinema-ul său extrem de elaborat. Tarkovski trebuie dat jos de pe soclu, pentru a fi umanizat, iar filmele sale redescoperite în toată libertatea şi complexitatea lor fascinante!

Foto: Tarkovski – facebook



10
/12
/18

Bucharest Art Film Festival (BAFF) va proiecta în perioada 10-12 decembrie filme de(spre) artă la Galeria Halucinarium, din Calea Giulești 14. Art Film Festival încearcă la această a III-a ediție să creeze experiența ideală destinată publicului de cinema și zone conexe, aducându-l într-o galerie de artă timp de 3 seri. Programul fiecărei zile începe la ora 19:00, intrarea la proiecții fiind liberă în limita locurilor disponibile.

09
/12
/18

TOP Am ales cele mai relevante filme românești ale anului, din cele 25 de titluri de ficțiune care au ajuns în 2018 în cinematografe. Nu a fost un an rău: cinema-ul românesc a continuat să impresioneze în festivaluri, iar unul dintre filme, „Moromeții 2”, a stabilit chiar un record de spectatori.

07
/12
/18

CRONICĂ DE FILM Cu fizicul său firav, care sugerează o supunere cvasi-reflexă față de ceilalți, și cu chipul său caraghios, aproape imperturbabil dacă nu ar fi străpuns uneori de câte un zâmbet forțat, Marcello setează din start atmosfera de comedie neagră ce domină noul film al italianului Matteo Garrone, „Dogman” (2018).

07
/12
/18

Filmul Belgian GIRL, nominalizat la Globurile de Aur pentru Cel mai bun film străin, va deschide Oscar Weekend (18 - 20 ianuarie 2019, Cinema Elvire Popesco). "Oscar Weekend" are loc înaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 91-a ediție a premiilor Oscar (22 ianuarie), trofeele Oscar 2019 urmând să fie acordate în cadrul Galei din 24 februarie 2019. 

07
/12
/18

Cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film NexT pune reflectoarele pe Portugalia, cu două programe a câte cinci scurtmetraje reunite sub titlul Focus Portugalia. Primul program, The Heart and the Body, va fi proiectat sâmbătă, 15 decembrie, iar cel de-al doilea, On Politics, va putea fi văzut duminică, 16 decembrie, ambele la ora 16.30, la Cinema Muzeul Țăranului.

07
/12
/18

Filmul „Vice” al lui Adam McKay, o dramă despre fostul vicepreşedinte Dick Cheney, cu Christian Bale, Sam Rockwell, Steve Carell şi Amy Adams în distribuţie, a primit cele mai multe nominalizări la cea de-a 76-a ediţie a galei Globurilor de Aur. La categoria miniserial sau film de televiziune cele mai multe nominalizări, în număr de 4, le-a primit „The Assassination of Gianni Versace”.

06
/12
/18

În timpul Războiului Rece, undeva între Polonia stalinistă, ruinată de cel de-al doilea război mondial, și Parisul boem al anilor ’50, un muzician înnebunit după libertate și o tânără cântăreață pătimașă trăiesc o iubire imposibilă, într-o perioadă istorică imposibilă. Îi desparte totul: trecutul lor, temperamentul, caracterul, ideile lor politice, imperfecțiunile fiecăruia și inevitabilele lovituri ale sorții. Cu toate acestea, sunt în mod fatal condamnați să fie împreună.

05
/12
/18

"Amintirile nu aparţin numai trecutului. Ele ne determină viitorul." - Jeff Bridges. Câștigător al unui Oscar în 2010, pentru prestația din “Crazy Heart”, actorul american Jeff Bridges a împlinit, ieri, 69 de ani. 

05
/12
/18

În premieră la Digi Life (6 decembrie, ora 21:00), „Martorul 248”, un documentar despre dreptul la educație - În România, abandonul școlar este îngrijorător, iar în lipsa experiențelor de învățare adecvate, copiii din zonele sărace  rămân captivi în mediul familial marcat de privațiuni, ostil dezvoltării lor. Copiii din zonele cele mai sărace încep școala fără noțiuni de bază, cum ar fi abilitatea de a identifica cifrele sau culorile.

05
/12
/18

Tânărul critic de film Victor Morozov, care studiază în Franţa, scrie despre cinema-ul unuia din cei mai interesanţi regizori francezi ai momentului, Mikhaël Hers, prea puţin cunoscut în România.

04
/12
/18

ANALIZĂ Deși doar câteva își găsesc loc în sălile de cinema, în distribuții limitate care adună cel mult două mii de spectatori, documentarele românești merită o mai mare atenție. Este un cinema interesat în special de personaje carismatice, cu vieți ieșite din comun, și mai puțin de realități sociale sau politice.

03
/12
/18

A 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film Studențesc CineMAiubit, manifestare devenită o tradiție a UNATC „I.L.Caragiale”, va debuta pe 4 decembrie, ora 19:00, Sala Atelier din cadrul UNATC. Intrarea este gratuită.

01
/12
/18

Cea de-a 12-a și ultima ediție a Festivalului Internațional de Film NexT va avea loc în perioada 14-17 decembrie, la Cinema Muzeul Țăranului din București, și marchează încheierea unui capitol important din povestea filmului românesc.

30
/11
/18

„Apostolul Bologa”, realizat de TVR prin Casa de Producție şi regizat de Dominic Dembinski, are premiera la TVR1 astăzi, 30 noiembrie, de la la 18.10. Următoarele difuzări sunt la TVRM, pe 15 decembrie, ora 22.00, şi TVRi, pe 16 decembrie, ora 23.00. Producţia va fi difuzată cu subtitrare în limba română, putând astfel să fie accesibilă şi persoanelor cu deficienţe de auz.

Page 1 of 22412345...102030...Last »