„Tartuffe sau Impostorul”, la Teatrul din Constanța
https://www.ziarulmetropolis.ro/tartuffe-sau-impostorul-la-teatrul-din-constanta/

Vineri, 7 martie, de la ora 19:00, va avea loc prima avanpremieră a spectacolului „Tartuffe sau Impostorul” după piesa lui J.B.P. Molière, în regia lui Horia Suru. Cea de-a doua avanpremieră va avea loc în data de 22 martie, iar premiera este programată în 25 martie.

Un articol de Liliana Matei|4 martie 2020

Familia naivului Orgon se dezbină după ce acesta cade în mrejele misteriosului Tartuffe, un fanatic religios care pretinde că este alesul lui Dumnezeu.

În era fake-news și a post-adevărului, clasicul Molière devine mai actual ca niciodată, atacând, cu foarte mult umor, imprudența, credința oarbă și impostura. Regizorul Horia Suru construiește matematic efectele unei decizii neinspirate și demonstrează, folosindu-se de mecanismele comicului, cum prostia, credulitatea și lipsa de responsabilitate duc la destrămarea unor vieți.

Acest personaj dintr-o piesă scrisă acum 356 de ani, Tartuffe, întruchiparea, simbolul ipocriziei, este vehiculul prin care Horia Suru vrea să transmită publicului un mesaj cât se poate de actual:

„Tartuffe trăiește printre noi. Îl depistăm la televizor, în spațiul public, în politică, sănătate, infrastructură, educație, religie. E mai ușor să privim de la distanță detașați. Să judecăm neimplicați.

Tartuffe e prezent și în viața fiecăruia dintre noi. În sânul familiei, în rândul prietenilor, la „muncă” sau în micile cercuri ale rutinei zilnice. E mai greu să privim obiectiv în bula noastră. Și mai greu e să acționăm, mai ușor ne uităm pe fereastră.

Tartuffe e în noi. Vizibil sau poate ascuns într-un colț întunecat, așteptând să profite de orice slăbiciune, impostorul este mereu acolo. E cel mai greu să privim în noi. Uitându-ne în oglindă cu sinceritate, să rămânem goi.

Spectacolul nostru nu își propune să îl demaște pe Tartuffe, să îl arate cu degetul și să îl pedepsească. Asta ține exclusiv de voi.”

Distribuția acestei comedii fără happy-end este formată din: Liliana Ghiță, Iulian Enache, Mirela Pană/Letiția Vlădescu, Florin Aioane, Cristiana Luca, Vlad Lință, Marian Adochiței, Lucian Iftime, Cătălina Mihai, Mihai Sorin Vasilescu.

Traducerea este semnată de Doru Mareș, scenografia, de Raluca Alexandrescu, muzica originală: Tzaar, lighting design: Cristian Niculescu, visuals: Cristian Pascariu.

Jean-Baptiste Poquelin (15 ianuarie 1622 – 17 februarie 1673), cunoscut sub numele de scenă Molière, a fost un dramaturg, actor și poet francez, considerat drept unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii franceze și literaturii universale. A scris și a pus în scenă comedii, farse, tragicomedii și multe altele, iar piesele sale au fost traduse în toate limbile majore și sunt reprezentate la Comédie-Française mai des decât ale oricărui alt dramaturg de azi. Influența sa a fost atât de mare, încât limba franceză este adesea numită „limba lui Molière”.

Horia Suru este regizor de teatru, cunoscut în special pentru montări de texte contemporane. A absolvit Facultatea de Teatru și Televiziune la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în 2008 și a avut burse de studii teatrale la New York (SUA), Clermont-Ferrand (Franța) și Valencia (Spania). Are studii masterale în Teatru, Film și Multimedia, la aceeași universitate.

A fost actor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț de la absolvire până în 2012 și a debutat ca regizor în 2011 cu spectacolul „Domnului profesor, cu dragoste” la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. Are în portofoliul de regizor 26 de spectacole, la teatre din întreaga țară, printre care șase teatre din București (Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Teatrul Odeon, Teatrul Act, Teatrul Mic, Teatrul Excelsior și Teatrul Point), patru teatre municipale din Ardeal (Arad, Baia Mare, Oradea, Sfântu Gheorghe) și două din Moldova (Bacău și Botoșani).

Spectacolele sale au fost prezentate în cele mai importante festivaluri din țară: Festivalul Național de Teatru și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, festivalurile de profil din Oradea, Cluj-Napoca, Iași, Piatra Neamț, Arad, Timișoara, Brașov, Brăila, Galați, Constanța, precum și în turnee internaționale în Macedonia, Turcia, Bulgaria, Serbia, Republica Moldova ș.a.

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

26
/01
/24

UNATC „I.L. Caragiale” din București prezintă, în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ derulat de Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, o retrospectivă cuprinzând toate cele șapte filme de lungmetraj ale cineastului Nae Caranfil.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.