VIDEO „Ţarul Ivan“ se joacă la Teatrul Metropolis ca la cinematograf
https://www.ziarulmetropolis.ro/tarul-ivan-se-joaca-la-teatrul-metropolis-ca-la-cinematograf/

Teatrul Metropolis prezintă într-un maraton fără precedent – cinci reprezentaţii în doar două zile – spectacolul ,,Ţarul Ivan îşi schimbă meseria“.

Un articol de Andrada Văsii|11 martie 2013

Teatrul Metropolis prezintă într-un maraton fără precedent – cinci reprezentaţii în doar două zile – spectacolul ,,Ţarul Ivan îşi schimbă meseria“ sâmbătă, 16 martie, şi duminică, 17 martie, de dimineaţa până seara.

Spectacolul regizat de Gelu Colceag are la bază comedia de moravuri scrisă în perioada 1926-1935 de către Mihail Bulgakov. Din distribuţie fac parte Mircea Rusu/Doru Ana, Radu Gabriel, Marius Galea, Mariana Dănescu, Vlad Logigan ş.a.

Regizorul Gelu Colceag a folosit maşina timpului inventată de Bulgakov şi a pus pe roate un spectacol plin de replici inteligente şi de umor. Doar în sălile de cinema poţi vedea o producţie de mai multe ori, în aceeaşi zi. Dar la Teatrul Metropolis, pentru prima oară, un spectacol este programat aşa cum sunt difuzate filmele pe marile ecrane.

Tarul Ivan

Actorul Radu Gabriel a declarat pentru „Ziarul Metropolis“ că ,,Ţarul Ivan îşi schimbă meseria“ este o comedie spumoasă la care se poate veni cu întreaga familie: „Cred că are atât de mult succes deoarece vorbim despre o comedie în vervă şi despre un spectacol extrem de bine făcut. Este jucat bine şi cu poftă de către actori; beneficiază şi de o distribuţie excepţională. Acestea toate sunt ingredientele pentru un spectacol de succes. Nu de acum, ci din totdeauna“.

Succesul unei comedii SF

Actorul Gabriel Costin consideră că „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria“ este o comedie SF. „Bulgakov nu i-a spus aşa, dar ea este o comedie SF. Aş zice că trebuie să veniţi să o vedeţi pentru că este o comedie pe care nu trebuie să o rataţi. Se îngrămădeşte lumea ca la circ“, a declarat Gabriel Costin pentru Ziarul Metropolis.

Actorul explică foarte simplu succesul spectacolului. El consideră că piesa este scrisă într-o manieră cinematografică, iar montarea duce lin mai departe firul narativ. „Lumea nu-şi dă seama, dar piesa seamănă foarte mult cu un film“. Gabriel Costin povesteşte şi ce reacţii stârneşte spectacolul: „mamă, eşti nebun?!“, „Ha ha ha, nu credeam că aşa ceva se face la teatru!“, „Ce subiect! Cât de tare, cât am râs!“, „Ai crezut chestia aia cu maşina? Am crezut chestia aia cu maşina!“ Lumea abia aşteaptă să vadă ceva supranatural“, glumeşte Gabriel Costin.

Info:
Teatrul Metropolis (Str. Mihai Eminescu, nr. 89)

Ţarul Ivan îşi schimbă meseria

Regia artistică: Gelu Colceag

Cu: Mircea Rusu/Doru Ana, Radu Gabriel/Vlad Corbeanu, Marius Galea, Mariana Danescu, Diana Cavaliotti

Preţ online: 24.84 lei
Preţ casa de bilete: 21.60 lei
Rezervările se pot face la numerele 021.210.51.80 şi 0728.138.265 (în intervalul orar 10.00-19.00)

Când: Sâmbătă, 16 martie (ora 15.00 şi 19.00 ); Duminică, 17 martie (ora 11.00, 15.00, 19.00).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.