Pelicula „Tata mută munții”, în premieră mondială la Shanghai, cel mai important festival de film din Asia
https://www.ziarulmetropolis.ro/tata-muta-muntii-in-premiera-mondiala-la-shanghai-cel-mai-important-festival-de-film-din-asia/

Tata mută munţii, cel de-al doilea film de lung metraj regizat de Daniel Sandu, a fost selecţionat şi va participa în competiţia celei de-a 24 ediţie a Festivalului de Film de la Shanghai, desfăşurată între 11 şi 20 iunie.

Un articol de Liliana Matei|7 iunie 2021

Filmul este inspirat de o întâmplare adevarată și spune o poveste despre vinovăție și dragoste, despre echitate și compromisuri, despre lupta unui tată în încercarea de a-și salva fiul.
Adrian Titieni interpretează rolul principal. Scenariul și regia sunt semnate de Daniel Sandu, imaginea de Tudor Vladimir Panduru, scenografia de Simona Pădurețu, montajul aparține lui Mircea Olteanu iar producător executiv este Tudor Reu. Muzica este semnată de un compozitor de origine română, rezident în Los Angeles, Petre Ioan Bog. Celelalte roluri principale au fost interpretate de Valeriu Andriuță (După Dealuri), Judith State (Sieranevada), Tudor Smoleanu (Bacalaureat), Elena Purea și Radu Botar (Cardinalul).

Tata mută munții este produs de către Mobra Films cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, în coproducție cu Film i Väst, Filmgate Films, Studioul Cinematografic al Ministerului Culturii, Mindset Productions și Televiziunea Română.

Daniel Sandu: “Eu cred într-un cinematograf, să-i zicem ‘maximalist’, pentru public – și încerc cu fiecare film să spun o poveste care să țină spectatorii cu sufletul la gură, să construiesc personaje puternice și atașante. Mă bucură că filmul va avea premiera în țara care a devenit cea mai importantă piață de film din lume și sper ca și spectatorii din România să primească filmul cât mai bine, așa cum au făcut-o, de altfel, și cu primul meu lung metraj Un pas în urma serafimilor – filmul pentru care am primit 8 premii Gopo, inclusiv cel pentru cel mai bun film și regizor.”

 

În urmă cu doi ani, piața de film din China a depășit-o pe cea americană, valoarea totală a încasărilor ajungând la impresionanta sumă de  64 milioane de yuani, circa 9 miliarde de dolari. Numărul de cinematografe din China a crescut de 20 de ori în ultimii 15 ani, depășind astăzi 75 000 de ecrane și transformând China în cea mai mare piață de film din lume. Totodată, notorietatea festivalurilor de film din China a explodat iar festivalul din Shanghai a fost promovat de către federația internațională FIAPF în categoria A, primind vizita unor mari vedete internaționale, precum regizorii Emir Kusturica și Nuri Bilge Ceylan, delegatul general al festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux sau actrița franceză lsabelle Huppert, găzduind totodată, în premieră, și The Chinese Widow, primul film chinez realizat de către un câștigător de Palme d’Or, Bille August. Festivalul derulează în paralel o piață de film, este competitiv și acordă premiile pentru cel mai bun film (Golden Goblet – Pocalul de aur), pentru cel mai bun regizor, scenariu, imagine precum și premii de interpretare. La ediția de anul trecut s-au înscris în preselecție peste 3500 de filme din peste 100 de țări.

Un pas în urma serafimilor, primul film de lung metraj regizat de Daniel Sandu, a fost vizionat de peste patruzeci de mii de spectatori în cinematografele din România, fiind apoi în topul vizionărilor și pe platforma de streaming video HBO GO, în vreme ce scurt metrajele sale, Cai Putere și Numărătoare manuală au fost selecționate în numeroase festivaluri internaționale.
După debutul în lung metraj de ficțiune, Daniel Sandu a realizat pentru HBO miniseria Bani negri (pentru zile albe).

Producția filmului Tata Mută Munții a durat trei ani, fiind necesare condiții prielnice de filmare cu zapadă, ninsoare, viscol și presupunând filmări montane dificile la mari altitudini, realizate din dronă sau elicopter. Filmările s-au derulat în principal la Bușteni și în Munții Bucegi la începutul anului 2020 și au fost oprite de starea de urgență generată de pandemia de coronavirus.

În România, filmul va fi distribuit în cursul acestei veri de către Voodoo Films. Mai multe informații despre programarea filmului în sălile din România vor fi făcute publice în curând. Mai multe detalii găsiți pe site-ul distribuitorului, voodoofilms.ro și pe paginile de Facebook și Instagram.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.