„Tata mută munţii”. Sau când un film românesc nu mai seamănă cu un film românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/tata-muta-muntii-sau-cand-un-film-romanesc-nu-mai-seamana-cu-un-film-romanesc/

CRONICĂ DE FILM Nu mai e o noutate că cinema-ul românesc se schimbă. S-a tot scris despre asta. Interesant e însă de observat în ce fel o face. Apariţia unui film precum „Tata mută munţii” (2021), al doilea lungmetraj al regizorului Daniel Sandu, e un bun exemplu pentru una dintre cele câteva direcţii noi.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 iulie 2021

Este vorba aici de un anume cinema de public, mainstream, care desfide filmele de festival, dar fără a insulta inteligenţa cinefililor.

Prin debutul cu „Un pas în urma serafimilor” (2017), dar şi în interviuri, Daniel Sandu şi-a exprimat fără reţinere admiraţia pentru filmul-spectacol, preferabil de inspiraţie hollywoodiană, şi dorinţa de a ajunge la cât mai mulţi spectatori. E printre foarte puţinii regizori care nu ezită să se pronunţe public contra stilisticii Noului Cinema Românesc, căreia îi contrapune un alt tip de limbaj.

„Tata mută munţii” nu face decât să consfinţească interesul regizorului pentru această zonă cvasi-comercială la care alţi cineaşti români, mai mult sau mai puţin demni de luat în seamă, au aderat doar declarativ, în lipsa unui talent real şi a unei bune stăpâniri a convenţiilor.

Al doilea lungmetraj al lui Daniel Sandu poate fi privit ca răspuns la dorinţa unei părţi a publicului de a vedea un film românesc „altfel” – fără planuri-secvenţă şi timpi aparent morţi, cu muzică abundentă şi mişcări de cameră şi cadre spectaculoase, cu decupaj alert, cu dialoguri şi cu un fir narativ fără ambiguităţi.

Evident, un asemenea film nu va marca niciodată istoria vreunei cinematografii naţionale – e prea impersonal şi tributar unor convenţii larg răspândite, pentru a putea declanşa o revoluţie.

Dar, în peisajul pe alocuri repetitiv şi tern al cinematografiei locale a ultimilor ani, „Tata mută munţii” apare ca o excentricitate care poate stârni interesul (cum a făcut, de altfel, şi „Un pas în urma serafimilor”) – e un film românesc care nu mai seamănă cu un film românesc. Nu e mult şi nu e un merit în sine, dar e o apariţie ce merită semnalată şi, de ce nu, salutată cu luciditate.

Sigur, prezenţa actorului Adrian Titieni în rolul principal creează un déjà vu – asta şi pentru că protagonistul jucat de el, cu ale sale dileme morale, aduce cu tatăl din „Bacalaureat”, filmul din 2016 al lui Cristian Mungiu (producător la „Tata mută munţii”), dar şi cu alte personaje.

Însă e greu să îi reproşezi lui Daniel Sandu că nu a făcut un film de artă, când dorinţa sa a fost tocmai de a se ţine departe de asta. Trebuie judecat în convenţia sa. Şi mărturisesc că, dacă aş fi pus în situaţia de a alege între „Tata mută munţii” şi un al nu-ştiu-câtelea film care imită deja vechiul realism NCR, acum aş apăra mai degrabă prima opţiune.

Şi asta nu pentru că al doilea lungmetraj al lui Daniel Sandu ar fi memorabil în vreun fel, ci în primul rând pentru că e un demers asumat şi, după toate aparenţele, sincer. Regizorul şi-a ales drumul şi pare dispus să continue pe el până e băgat în seamă, până e luat în serios ca cineast care ştie ce să facă pentru ca un film românesc să arate credibil atunci când trage cu ochiul la un film american. Odată cu „Tata mută munţii”, un film mai coerent şi mai închegat decât „Un pas în urma serafimilor”, deşi nu lipsit nici de stângăcii, el nu mai poate fi ignorat.

Calitatea filmului e însă şi marea sa slăbiciune – e un spectacol, dar e perisabil. Îşi epuizează forţa (limitată) de fascinaţie pe măsură ce e privit – nu îl vei purta în minte după proiecţie, nu te va răscoli, nu îţi va modifica în vreun fel modul în care priveşti viaţa sau cinemaul. Nu e o sursă ofertantă de discuţie, chiar dacă destabilizarea treptată a protagonistului e un show pe alocuri captivant.

Simţi scriitura la fiecare pas şi bornele narative pe care trebuie să le atingă scenariul (unele obstacole care îi ies în cale protagonistului sunt convingătoare, altele mai puţin), iar metafora naturii care e singura capabilă să îi se opună acestui bărbat influent şi puternic, dispus să facă orice pentru a-şi găsi fiul dispărut pe munte, este una apăsată. Apoi, deşi bine jucate, dialogurile sunt explicative – alegerea face parte din strategia de a nu pune spectatorul în vreo poziţie inconfortabilă, ci de a-l seduce.

E de apreciat însă intenţia lui Daniel Sandu de a folosi cât mai mult muntele, de a-i oferi încărcătură dramatică – nu atât prin cadrele aeriene, cât prin secvenţele când camera urmăreşte personajele în misiunile de căutare. În astfel de momente, dar şi în fascinaţia cu care filmează trupele speciale, se simte cel mai bine înclinaţia sa spre filmul-spectacol, spre filmul de acţiune. Sigur, resursele limitate fac, de exemplu, ca scena în care se declanşează o avalanşă să fie stângace şi să nu aibă forţa scontată.

„Tata mută munţii” e un onorabil film de consum, salvat de faptul că nu are niciun complex în legătură cu asta.

„Tata mută munţii” are premiera în cinematografe la 23 iulie, fiind distribuit de Voodoo Films.

24
/02
/22

CARTEA DE CINEMA Cinefilii care au îndrăgit celebra autobiografie a lui Ingmar Bergman, “Lanterna magică”, apărută şi în română la Editura Meridiane în 1994, s-ar putea să fie puţin dezamăgiţi sau măcar surprinşi de continuarea volumului, lansată la noi cu titlul “Imagini. Viaţa mea în film” şi scoasă recent de Editura Nemira (în traducerea Ioanei Ghişa şi cu o prefaţă de Andrei Gorzo).

21
/02
/22

LEGENDELE DE LA METROPOLIS Arta ei a însemnat enorm pentru filmul românesc. Pe scenă, prezența ei aducea întotdeauna un adevăr puternic, ce însoțea publicul după ce spectacolul s-a terminat.

15
/02
/22

96 de filme românești, lansate în cinematografe, festivaluri naționale și internaționale sau pe platforme de video on demand în 2021, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 16-a ediție a Galei Premiilor Gopo. Cel mai important eveniment care aduce anual în fața publicului și a industriei realizările cinematografiei românești va avea loc în luna aprilie.

14
/02
/22

Serile de luni din martie vor sta sub semnul comediei la Warner TV, care va difuza, după ora 20:00, filme cu peripeții amuzante pentru întreaga familie. Seria va debuta pe 7 martie, cu lungmetrajul „Cei trei Ninja lovesc din nou/ 3 Ninjas Kick Back” (1994), regizat de Charles T. Kanganis.

09
/02
/22

Regizorul și scenaristul polonez Krzysztof Kieślowski va fi celebrat la cea de-a 21-a ediție a TIFF printr-o amplă retrospectivă prilejuită de comemorarea, în 2021, a 80 de ani de la nașterea cineastului. În perioada 17-26 iunie, zece dintre cele mai apreciate opere ale sale vor putea fi revizitate în cadrul secțiunii Close-up Krzysztof Kieślowski, ca parte dintr-un program special dedicat cinematografiei din Polonia, una dintre cele două țări invitate la această ediție de festival.

08
/02
/22

OPINIE Primul lucru care mi-a atras atenţia când m-am uitat pe nominalizările din acest an la Premiile Oscar, anunţate marţi de Academia Americană de Film, a fost numărul mare de filme cu subiecte plasate în trecut.

03
/02
/22

CRONICĂ DE FILM O frumoasă animaţie japoneză, „Belle” (2021, r. Mamoru Hosoda), care a avut anul trecut premiera mondială la Cannes, ajunge acum şi în cinematografele de la noi, atât în versiunea originală şi cu subtitări, cât şi dublată în română.

01
/02
/22

CRONICĂ DE FILM Pe măsură ce treceau minutele din „The Worst Person in the World” (2021) la proiecţia de la Cinema Elvire Popesco, mă tot gândeam: juriul de la Cannes a avut la îndemână acest „mare film existenţialist contemporan” (o descriere justă pe care aveam să o citesc apoi în revista Positif) pentru a-i acorda Palme d`Or, dar a preferat în schimb, din dorinţa de a scrie istorie, să aleagă un pariu riscant ca „Titane”?

31
/01
/22

CRONICĂ DE FILM "Lucruri pentru care merită să plângi" (2021), debutul în lungmetraj al regizoarei româno-maghiare Cristina Groşan, este portretul generaţiei de 30 de ani, cu fricile şi nesiguranţele ei. Cu premiera mondială în competiţia Festivalului de la Sarajevo, filmul poate fi găsit în unele cinematografe din ţară.