Taxi. Pseudorealitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/taxi-pseudorealitate/

CRONICĂ DE FILM Aflat sub interdicţia de a realiza filme, de a vorbi cu media străine şi de a părăsi Iranul, Jafar Panahi sfidează de câţiva ani prima măsură împotriva sa şi continuă să regizeze – clandestin şi independent. Cu cel mai recent film, „Taxi”, a câştigat Ursul de Aur.

Un articol de Ionuţ Mareş|25 aprilie 2015

Proiectat în deschiderea celei de-a 11-a ediţii a Bucharest International Film Festival (BIFF), „Taxi” (2015) este deopotrivă film politic (lipsit de încrâncenare), road-movie picaresc și chiar mockumentary.

Instalat, ca șofer, la bordul unui taxi, în care a montat trei minicamere de filmat profesioniste și o capotă transparantă pentru a permite pătrunderea luminii, Jafar Panahi pornește prin Teheran. În mașină urcă diverși „clienți” (unii în același timp), cu ajutorul cărora cineastul relevă, prin umor și detașare, mentalități și aspecte controversate ale societății și tradiției iraniene.

În prima parte a filmului, un bărbat și o femeie au o dispută despre pedeapsa cu moartea, aplicabilă în Iran inclusiv în cazul unor furturi. O soție își duce la spital bărbatul grav rănit, care vrea să lase un testament filmat (cu telefonul) pentru că altfel averea sa nu i-ar rămâne partenerei de viață. Două femeie în vârstă se grăbesc să îndeplinească un ritual care constă în eliberarea unui pește într-un anume izvor.

Un comerciant clandestin de dvd-uri cu filme piratate îl ia partener de ocazie pe însuși cineastul-șofer, care îi dă la rândul său sfaturi unui regizor aspirant despre ce filme de artă să cumpere și să vadă și cum să-și spună poveștile.

Sunt personaje pitorești și situații comice (și tot atâtea subiecte de posibile filme separate), în care Panahi mimează filmarea brută a realității (unii „clienți” îl „recunosc” pe celebrul lor șofer și îi spun că și-au dat seama că face un film, iar cineastul le zâmbește complice).

Este modul lui Panahi de a întreține confuzia, dar mai ales de a se autoironiza (prin trimiteri inclusiv la filmele sale taxiprecedente), de a desființa granița dintre ficțiune și documentar și de a chestiona însăși esența cinemaului realist.

Deși protagoniștii, inclusiv Panahi, urcă și coboară din taxi, camerele de filmat nu părăsesc niciodată mașina. Se substituie martorului-spectator care asistă la evenimente. Artificiul (impus) dă seamă, totodată, de frustrarea pe care o trăiește cineastul de a nu-și putea realiza filmele pe care și le-ar dori, dar și despre cum cenzura este transformată în artă (acolo unde a face filme este o datorie).

Dacă regizorul nu poate ieși cu camera pe străzi, atunci aduce poveștile în fața aparatului de filmat, iar mașina devine un spațiu al libertății într-un mediu supus interdicțiilor. Iar privitorul este cel care trebuie să-și imagineze de multe ori ce se întâmplă în afara cadrului.

Astfel de restricții, impuse în cinematografia iraniană, sunt relevate prin intermediul nepoatei lui Panahi, a cărei prezență în mașină ocupă partea secundă a filmului. Luată de unchiul său de la școală, fata îi spune acestuia că trebuie să realizeze un scurtmetraj pentru un curs, dar nu știe cum să îl facă, din cauza liniilor directoare clare și deloc permisive de care trebuie să țină cont.

Panahi comentează, astfel, situația cinematografiei într-o țară cu un regim pentru care realitatea trebuie cosmetizată, dar și dificultățile pe care le întâmpină el însuși în realizarea de filme.

Iar finalul virează decisiv înspre  documentar politic, atunci când în taxi urcă celebra avocată pentru drepturile omului Nasrin Sotoudeh, a cărei discuție cu Panahi pune totul într-o perspectivă mai gravă.

Portretul cald al unor oameni simpli, ”Taxi” este un film surprinzător de antrenant și lipsit de spirit vindicativ, deși, în spatele aparentei sale lejerități, se întrevede gustul amar al neputitenței și al nedreptății.

INFO

Taxi (Franţa, 2015)

Regia: Jafar Panahi

Cu: Jafar Panahi

Rating: ●●●●○

Foto: Taxi – captură film

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.