teatrelli – theatre, music & more, un nou spaţiu cultural la Piaţa Romană
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrelli-theatre-music-more-un-nou-spatiu-cultural-la-piata-romana/

Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti a inaugurat sala de spectacole „teatrelli – theatre, music & more”, în centrul Capitalei, în Piaţa Alexandru Lahovari nr. 7, la câţiva paşi de Piaţa Romană.

Un articol de Andrada Văsii|25 noiembrie 2013

Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti a inaugurat sala de spectacole „teatrelli – theatre, music & more”, în centrul Capitalei, în Piaţa Alexandru Lahovari nr. 7, la câţiva paşi de Piaţa Romană. Bucureştenii vor putea asista în fiecare joi, vineri şi sâmbătă, la spectacole de teatru, muzică şi dans.

teatrelli

Joi, 21 noiembrie. Cele 74 de locuri din „teatrelli“ au fost ocupate pentru prima oară. Pe scenă au urcat Damian Drăghici și Orchestra Interbelic, care au testat din plin instalaţia de sunet, printr-un concert cu parfum de odinioară, un omagiu emoţionant, adus marilor maeştri lăutari.

Prin proiecţii video, cu fotografii rare din arhiva TVR, spectatorii şi i-au putut aminti pe pionierii muzicii lăutăreşti, portretizaţi chiar de melodiile lor: Grigoraș Dinicu, Titi Niculescu, Nicolae Buică, Fănică Luca, Maria Tănase, Marcel Budală, Toni Iordache, Barbu Lăutaru, Fărâmiță Lambru, Dona Siminică, Romica Puceanu. Apoi, cântăreaţa Maria Răducanu interpretat două melodii din repertoriul Mariei Tănase.

teatrelli

Damian Drăghici, pe scenă la „teatrelli – theatre, music & more”

Spaţiul de la „teatrelli“ are o foarte bună acustică, lucru confirmat şi de concertul de vineri, 22 noiembrie, atunci când pe scenă a urcat Nicu Alifantis, care şi-a sărbătorit alături de public 40 de ani de activitate artistică, prin concertul „ALI- fantis și cei 40 de coţi”.

Recitalul a debutat cu melodia „Emoție de toamnă”, pe versurile lui Nichita Stănescu, şi a continuat cu piese de pe cel mai recent album al său, „Mozaic”.

Teatrelli-CreArT-Nicu-Alifantis-FotoAV-FullHD-2

Nicu Alifantis şi cele 5 chitare ale lui

Sâmbătă, pe 23 noiembrie, a fost rândul teatrului să capteze toată atenţia publicului. La teatrelli s-a jucat spectacolul „7 zile din viața lui Simon Labrosse”, în regia lui Dan Tudor, cu Dan Tudor, Mihaela Teleoacă și Marius Drogeanu, o „comedie tristă“ despre singurătate.

Spaţiul dedicat spectatorilor poate fi modificat în funcţie de eveniment. Fotoliile pot fi aranjate în jurul meselor rotunde sau pot fi aliniate pe rânduri, ca într-o sală obişnuită. Fotoliile sunt confortabile, iar atmosfera foarte intimă. Publicul poate comanda băuturi de la bar, iar în timpul spectacolelor, fumatul este interzis.

La inaugurare au participat personalităţi din mediul politic şi cultural, printre acestea numărându-se actriţa Rodica Mandache, George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis din Bucureşti, Sorin Oprescu, primarul Capitalei.

Ce este Creart

Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție este un serviciu public al Primăriei Municipiului București, fiind succesorul Centrului de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare, înființat în 1957.

Creart are misiunea de a răspunde nevoilor culturale comunitare prin oferirea de produse și servicii culturale diverse: festivaluri naționale și internaționale, spectacole, concursuri, expoziții, târguri, seminarii, concursuri de educație civică, ateliere de creație cultural-artistică.

Activitatea instituției este centrată pe promovarea valorilor naționale și stimulează creativitatea în toate genurile culturale.

INFO

Biletele vor putea fi achiziţionate de la sediul Creart din Piaţa Alexandru Lahovari, nr. 7 sau online, prin rețeaua Myticket.ro.

Cum ajungeţi la teatrelli

Metrou: Staţia Piaţa Romană
Autobuz: Staţia Piaţa Romană
300, 301, 131, 385, 126, 226, 168, 368, 783,
331,133, 79, 86
Troleibuz: Staţia Virgil Madgearu

Programul spectacolelor din lunile noiembrie – decembrie 2013

Joi, 28 noiembrie

Recital Jazz – „Autumn Serenade” – Cristian Soleanu Trio – invitată Nadia Trohin

Vineri, 29 noiembrie

„Confesiuni despre viață și artă“, cu Radu Beligan

Sâmbătă, 30 noiembrie

Recital Jazz – „Handmade Blues” – Duo Vali „Sir Blues” Răcilă și Raul Kusak

Joi, 5 decembrie

Piesa de teatru – „Rendez-vous” de Tudor Mușatescu. Cu: Rodica Popescu Bitănescu

Vineri, 6 decembrie

Recital Jazz – Puiu Pascu Trio – invitată Nora Tasi

Sâmbătă, 7 decembrie

Reprezentație balet – BaRock – cu Răzvan Mazilu

Joi, 12 decembrie

Recital Jazz și colinde – ”Santa Claus is coming to town” – Irina Sârbu & Band

Vineri, 13 decembrie

Recital Jazz – Irina Popa & The Sinners in Concert

Sâmbătă, 14 decembrie

Recital Nicu Alifantis

Program casă de bilete:

Luni – închis; Marţi – 10.00 – 17.00; Miercuri – 10.00 – 17.00; Joi – 16.00 – 20.00; Vineri – 16.00 – 20.00 Sâmbătă 16.00 – 20.00; Duminică – închis

Foto din teatrelli – site oficial Creart – Aurel Vîrlan

09
/07
/15

La sfârşitul lunii septembrie, cel mai renumit cor din lume, Corul Armatei Roşii, ajunge în Capitală pentru a cuceri publicul bucureştean. Artiştii au adăugat în agenda turneului internaţional cel de-al doilea spectacol la Bucureşti, eveniment ce se va desfăşura pe 22 Septembrie, în aceeaşi locaţie - Sala Palatului.

08
/07
/15

Şapte orchestre din top 20 cele mai bune ale lumii în acest an vor concerta pe scena ediției 2015 a Festivalului Internațional George Enescu (30 august - 20 septembrie, București). Mai mult, publicul Festivalului se va putea bucura chiar de primele patru cele mai bine cotate orchestre ale lumii, conform unui top realizat de prestigioasa publicație britanică “Gramophone”.

07
/07
/15

Jazz in the Park 2015 a adunat peste 50 de mii de participanți, mai mult decât dublu față de ediția anterioară, iar Fondul Jazz in the Park s-a bucurat de un succes peste așteptări, au anunțat organizatorii festivalului.

07
/07
/15

Corurile reunite Cantus Mundi din Ucraina, Republica Moldova și România au cântat împreună sub bagheta Annei Ungureanu, dirijorul Corului Naţional de Cameră Madrigal - Marin Constantin, pe scenele ieșene, marcând inaugurarea secțiunii de concurs Cantus Mundi din cadrul Festivalului – Concurs Coral Internațional pentru Tineret "Gavriil Musicescu", ediția a III-a, desfășurată pe 4 iulie la Casa de Cultură a Studenților, Sala Gaudeamus.

05
/07
/15

Ediția cu numărul 3 a festivalului timișorean de jazz, JazzTM, a început în forță. De la artiști locali, până la nume mari din industrie, toți au oferit publicului un spectacol pe cinste.

01
/07
/15

CORUL DE COPII RADIO, ce aniversează anul acesta 70 de ani de la înfiinţare, un ambasador artistic al României peste hotare, participă ca invitat special pe 4 şi 5 iulie la IAŞI, la a III-a ediţie a Festivalului Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”, în cadrul căruia s-a organizat şi Concursul Internaţional Coral „Cantus Mundi”.

01
/07
/15

Peste două zile începe cea de-a treia editie a festivalului JAZZ™ (3-5 iulie), care aduce in piata Victoriei din Timisoara nume importante din jazzul mondial si artisti romani de referinta. 

30
/06
/15

Nume sonore din 7 țãri: Bruno Canino și Luisa Sello (Italia), Vladimir Mendelssohn (Olanda), Takashi Shimizu și Tetsuro Miyoshi (Japonia), Dominique De Williencourt, Michel și Nicolas Bourdoncle (Franța), Mario Hossen (Bulgaria), Horia Văcărescu (Anglia), Anton Niculescu, Andrei Licareț, Ana-Maria Marian și Marian Movileanu (România) vor participa, în perioada 9-12 iulie 2015, la Teatrul Odeon, la prima ediție a Festivalului Internațional "Marile serate muzicale ale Bucureștiului".

29
/06
/15

În această seară, de la ora 18.00, la Sala Radio, sub bagheta tânărului dirijor GABRIEL BEBEŞELEA, va avea loc un concertul special. Repertoriul inedit va cuprinde ritmuri exotice şi „parfum” de vară, o „reţetă” perfectă pentru o plăcută seară muzicală estivală avându-l ca solist pe binecunoscutul violoncelist RĂZVAN SUMA. Accesul pentru elevi şi studenţi la acest eveniment este gratuit.

29
/06
/15

În vârstă de 74 de ani, tenorul spaniol Placido Domingo va oferi, în încheierea stagiunii de la Teatro Real din Madrid, un mic concert în locul reprezentației prevăzute cu opera Gianni Schicchi, de Giacomo Puccini. Domingo a mărturisit că este extrem de marcat de moartea surorii sale şi nu este în stare că joace în acest spectacol.

25
/06
/15

Angela Gheorghiu a deschis marţi seara seria spectacolelor cu “Adriana Lecouvreur” la Opera National de Paris cu un succes de public strălucit. Celebra soprană, în jurul căreia s-a construit, de altfel, întreaga producţie a regizorului David McVicar, a readus în Franţa partitura lui Francesco Cilea, prezentată mai rar pe scenele pariziene, cu toate că are la bază povestea pasionantă a unei eroine franceze.