Teatru cu parfum hollywoodian
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatru-cu-parfum-hollywoodian/

Cu un text scris de celebra scenaristă de la Hollywood, Nora Ephron, regizorul şi actorul Emil Hoştină, cunoscut pentru rolurile sale ca actor din filmele ”Harry Potter and the Deathly Hallows” sau ”The Imaginarium of Doctor Parnassus”, prezintă la ARCUB spectacolul de teatru „Am iubit, am purtat, am pierdut”, singura montare în România a piesei „Love, Lost, and What I Wore”.

Un articol de Petre Ivan|31 ianuarie 2018

Premiera spectacolului de teatru „Am iubit, am purtat, am pierdut” a avut loc în luna decembrie 2015 la ARCUB, și înregistrează un mare succes în rândul iubitorilor de spectacole de teatru.

După numeroase reprezentații jucate cu casa închisă, producția va putea fi vizionată pe 4 și 18 februarie, de la ora 20:00, la Sala Mare ARCUB, din strada Lipscani 84 – 90.

Actrițele din distribuție, Elvira Deatcu, Laura Creț, Anca Androne, Iulia Lumânare și Ioana Abur vor putea fi admirate și aplaudate la scenă deschisă pentru interpretarea magistrală a celor cinci personaje.

Versiunea românească, pusă în scenă de Emil Hoștină, prezintă o colecție intimă de povești feminine ce vorbesc despre trădări, rochii, tocuri, relația mama-fiică, rujuri roșii, cămăși și regăsiri.

Piesa „Love, Lost, and What I Wore” a fost jucată cu succes pe marile scene din Broadway, Los Angeles, Toronto, Buenos Aires, Sidney, Capetown și Manila. O piesă despre universul intim al garderobei emoționale feminine, care a câștigat premiul Drama Desk Award pentru experiența teatrală unică și premiul publicului pentru cea mai bună premieră în teatru, „Love, Lost, and What I Wore” este scrisă de autoarea scenariilor „Când Harry a întâlnit-o pe Sally” și „Nopți albe în Seattle”, jurnalista, romanciera, scenarista și producătoarea de film Nora Ephron, nominalizată la premiile Oscar și câștigătoare a premiului BAFTA.

Am iubit, am purtat, am pierdut vorbește despre feminitate și ce înseamnă ea de-a lungul vieții, cum o manifestăm și cum o căutăm sau o respingem. […] (sub25, Irisz Kovacs).

Am iubit, am purtat, am pierdut – info

Adaptare după Love, loss and what I wore de Nora & Delia Ephron

Traducere: Bianca Oana

Cu: Elvira Deatcu, Laura Creț, Anca Androne, Iulia Lumânare, Ioana Abur

Regia: Emil Hoștină

Coregrafia: Florin Fieroiu

Costume: Cristina Milea

Durată spectacol: 1h30 min

”Am iubit, am purtat, am pierdut” a avut premiera în decembrie 2015 și face parte din stagiunea de teatru de la ARCUB, alături de spectacolele: Artists Talk (regia Gianina Cărbunariu), Idolul și Ion Anapoda (regia Mariana Cămărășan), Plastic (regia Theodor-Cristian Popescu), Însemnările unui nebun (regia Felix Alexa), Schneider & Schuster (regia Lucian Pavel), București. Instalație umană, Barajul (regia Andreea Vulpe), Obsesii (regiaYannis Paraskevopoulos).

Biletele pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/bilete-online/ și http://bilet.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB, Strada Lipscani, nr. 84-90.

Prețuri: 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).

Foto: Teatru cu parfum hollywoodian, „Am iubit, am purtat, am pierdut” – facebook

23
/11
/15

"Labyrinthus" a primit premiul pentru cel mai bun lungmetraj la Festivalul de Film pentru Copii KINOdiseea. Trofeul European Children's Film Association (ECFA) a revenit producției "Păsări călătoare", iar o mențiune specială — peliculei care a fost proiectată în închiderea festivalului — "Curcubeul".

22
/11
/15

“Indianul vrea în Bronx”, de Israel Horovitz, în regia Iarinei Demian. L-am văzut duminică, în noapte, pe Batiștei, la ARCUB, la jumătatea lui noiembrie, acum, după cele două Apocalipse care ne-au traversat timpul - din fosta fabrică “Pionierul” din București până pe Bulevardul Voltaire din Paris.

21
/11
/15

CRONICĂ DE FILM Regizat de Steven Spielberg, „Bridge of Spies” („Podul spionilor”) este un thriller „old school” cu spioni, care omagiază discret un anume cinema clasic american, oferind în acelaşi timp suspans pe un fond istoric.

21
/11
/15

Colegul nostru Andrei Crăciun lansează astăzi, de la ora 18.30, la Târgul de Carte „Gaudeamus” , la standul Herg Benet, volumul de versuri „Poezii pentru acea necunosсută”. Cartea costă cincisprezece lei.

20
/11
/15

Actriţa americană Gwyneth Paltrow a înregistrat un single cu fostul ei soţ, Chris Martin, care va fi inclus pe următorul album al trupei acestuia, Coldplay. Vedeta hollywoodiană a făcut backing vocals pentru single-ul "Everglow", care va fi inclus pe noul album al trupei Coldplay, intitulat "A Head Full of Dreams".

20
/11
/15

Al șaptelea episod din sezonul al cincilea al serialului "Homeland", care se inspiră cu regularitate din realitate, de la războiul din Afganistan la ascensiunea grupării Statul Islamic, începe cu un mesaj pe fond negru: "În urma evenimentelor de la Paris, vă amintim că 'Homeland' conține elemente care pot tulbura spectatorii. Cele mai sincere condoleanțe tuturor celor afectați de atacuri", scrie la începutul genericului.

20
/11
/15

Atentatele teroriste de la Paris au transformat "La Marseillaise", poate cel mai cunoscut şi admirat imn din lume, într-un imn al solidarităţii lumii civilizate împotriva terorismului. Marseieza a fost intonată de un înteg stadion, zilele trecute, la meciul amical Anglia - Franţa, de pe Wembley, şi va fi cântat înaintea tuturor meciurilor din prima ligă engleză din acest weekend. În Premier League evoluează un număr de 72 de jucători francezi.

20
/11
/15

Conducerea Teatrului Evreiesc de Stat anunţă că anul viitor va organiza, pentru prima dată în România, Festivalul Internaţional de Teatru Idiş. Pe lângă acest festival, vor mai fi organizate şi alte evenimente speciale menite să prezinte publicului larg teatrul şi cultura idiş (expoziţii, prelegeri, spectacole-lectură, lansări de carte).

20
/11
/15

În această seară, de la ora 19.30, la Sala George Constantin, premiera oficială a spectacolului Trei nopţi cu Madox de Matei Vişniec, în regia lui Mihai Lungeanu. Scenografia este realizată de Luana Drăgoiescu şi muzica originală este semnată de Pedro Negrescu. Reprezentaţia din această seară se va desfăşura în prezenţa extraordinară a autorului.

20
/11
/15

Cu prilejul conferinței de toamnă a rețelei internaționale Opera Europa care se desfășoară la București în perioada 18 - 21 noiembrie 2015, pe scena Operei Naționale București va avea loc, pe 20 noiembrie, premiera spectacolului ,,Oedipe” de George Enescu, în regia Valentinei Carrasco.