Teatru in ghetute – o campanie a Teatrului Ion Creangă
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatru-in-ghetute-o-campanie-a-teatrului-ion-creanga/

Anul acesta, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Teatrul Ion Creangă lansează campania „Teatru în ghetuţe” – o invitaţie adresată tuturor copiilor, părinţilor şi bunicilor care vor să se alăture echipei de ucenici şi spiriduşi a Moşului şi să îl ajute pe acesta să împartă cadouri şi bucurii.

Un articol de Petre Ivan|1 decembrie 2014

Teatru in ghetute / Astfel, în perioada 4-6 decembrie a.c., sunteți așteptați pe Esplanada Teatrului Ion Creangă, în Piața Amzei, nr. 13, cu pantofiori, ghetuțe sau cizmulițe care au rămas mici, pentru a le oferi unor copii care au mare nevoie de ele.

Donațiile vor fi strânse pe întreaga durată a campaniei, între orele 10:00 – 20:00, și însemnate pe lista Moșului, pentru a fi dăruite în preajma Crăciunului unor copii și tineri din comunități defavorizate.

Toți spiridușii care vor dărui ghetuțe vor fi răsplătiți pentru ajutorul lor cu o medalie din partea Teatrului Ion Creangă, precum și cu multe cadouri, pregătite cu grijă de Moș Nicolae.

Campania „Teatru în ghetuțe” se desfășoară în perioada 4-6 decembrie, cu sprijinul Egmont România, GM Grup Distribution și Zozole, și marchează începutul unui program special de sărbători la Teatrul Ion Creangă.

Luna decembrie stă, așadar, sub semnul cadourilor și surprizelor, care vor include o nouă producție adresată micuților cu vârsta cuprinsă între 0 și 3 ani, mai multe reprezentații programate în weekend, dar și un eveniment cu totul special – întâlnirea cu un … adevărat personaj de poveste – Moș Crăciun.

Foto: Teatru în ghetuţe – teatrulioncreanga.ro

20
/05
/22

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a anunțat care sunt cei șase artiști ale căror nume se alătură pe Aleea Celebrităților în acest an: Sasha Waltz, Krzysztof Warlikowski (foto), Götz Teutsch, Éric-Emmanuel Schmitt, Claus Peymann și Ion Caramitru.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!