Teatru în TVR
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatru-in-tvr/

Din 1 iunie, TVR devine spaţiu de spectacol pentru teatre şi publicul spectator. La aproape 60 de ani de la difuzarea primului spectacol de teatru, Televiziunea Română lansează stagiunea de „Teatru în TVR”. Astfel, pe parcursul stagiunii, vor fi prezentate mai multe spectacole, realizate de teatrele partenere în cadrul proiectului demarat şi coordonat de Casa de Producţie TVR.

Un articol de |31 mai 2016

Prin acest proiect, TVR aduce publicul mai aproape de actori, chiar în incinta sediului din Calea Dorobanţilor 191.

Demersul vine în spiritul unei tradiţiii de şase decenii, timp în care Televiziunea Română a promovat teatrul pe micile ecrane şi continuă, în ciuda problemelor financiare, să producă şi să difuzeze adaptări tv ale pieselor.

Începând de miercuri, 1 iunie, curtea TVR devine spaţiu de spectacol pentru teatre, actori şi publicul lor.

Primul spectacol al stagiunii, programat de Ziua Internaţională a Copilului, la ora 18.00, aduce în scenă actorii Teatrului Ion Creangă, cu un spectacol inedit: „Clowns”, în regia lui Ştefan Ruxanda.

Biletele pot fi achiziţionate de la Teatrul Ion Creangă şi de la distribuitori. Accesul publicului se va face prin intrarea TVR din strada Muzeul Zambaccian, începând cu ora 17.00.

 „Clowns” – INFO

Scenariul şi regia: Ştefan Ruxanda

Decor şi costume: Viaceslav Vutcariov

Distribuţia:

Morbus: Florin Gorgon-Grigorescu

Consi: Consuella Gorgon-Grigorescu

Hanso: Cătălin Gorgon-Grigorescu

Lora: Oana Sterie.

Foto: Teatru în TVR – tvr.ro

06
/12
/13

12 Years a Slave, regizat de Steve McQueen, a fost desemnat filmul anului 2013 în Topul 10 al revistei Rolling Stone, după ce, marţi, cineastul american a primit, pentru aceeaşi peliculă, titlul de cel mai bun regizor din partea New York Film Critics Circle.

06
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ Pe 12 decembrie se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Sanda Toma, partenera sa de scenă, scria în decembrie 1983, în revista Teatrul, un text prin care-și lua adio (nu „adio”, ci numai „la revedere”) de la actorul care a fost „întotdeauna egal cu el însuși, prietenos și cald ca o zi luminoasă de vară”.

05
/12
/13

CRONICĂ DE FILM „Majordomul”, în regia lui Lee Daniels, este un film croit pe placul Academiei Americane, dar şi al unui public dornic de poveşti motivaţionale. Transpunerea vizuală a scenariului este, însă, cât se poate de convenţională.