Teatrul coboară în Pasajul Universității – „Seara Semnăturilor Celebre” în FNT
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-coboara-in-pasajul-universitatii-seara-semnaturilor-celebre-in-fnt/

Actriţa Tania Popa este prima personalitate care a deschis „Seara Semnăturilor Celebre”, întâlniri dintre artişti şi spectatori, ce au loc în Pasajul Universităţii, ca parte a Festivalului Naţional de Teatru (FNT 2014, 24 octombrie – 2 noiembrie).

Un articol de Judy Florescu|24 octombrie 2014

„Seara Semnăturilor Celebre” reprezintă o modalitate de comunicare dintre artiști și spectatori, facilitată de echipa de organizare a FNT2014. Este ocazie unică pentru public de a obține un autograf și de a-i felicita pentru munca lor pe cei de pe scena teatrului.

Marina Constantinescu, directorul Festivalului Naţional de Teatru, a prezentat-o  pe actrița Teatrului Național București, Tania Popa, ca prim invitat al întâlnirilor FNT, 7 la număr, care se vor desfășura sub numele „Seara Semnăturilor Celebre” .

Tania Popa a povestit celor aflați în Pasajul Nicolae Bălcescu, joi, 23 octombrie, despre faptul că repetă la trei spectacole în același timp, despre energia unui festival, despre cum a lucrat la spectacolul „Furtuna”, dar și despre faptul că este în permanentă mișcare prin țară și străinătate datorită meseriei sale. Anul trecut, Tania Popa a participat la FNT cu spectacolul „Fata din curcubeu” de Lia Bugnar, iar anul acesta va participa tot cu un spectacol după un text românesc, „Lecția de violoncel” de Mona Radu, în regia lui Felix Alexa. Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Radu Beligan, Lamia Beligan, Marius Manole, iar Tania Popa e pe rol cu Rodica Ionescu. Comedia romantică „Lecția de violoncel” se va juca pe 25 și 26 octombrie, la ora 19:00, la Teatrul Metropolis, în cadrul celei de-a 24 ediții a Festivalului Național de Teatru.

Tania Popa: „Aș vrea ca toată planeta să fie iubitoare de teatru.”
DSC00047ppUnul dintre spectacolele pe care le recomandă Tania Popa în FNT este Furtuna de W. Shakespeare, artista mărturisind că : „Am lucrat ca traducător la spectacolul Furtuna în regia lui Alexander Morfov.”

„Un festival de teatru are o energie aparte, cu atât mai mult cu cât oamenii vin în număr mare la spectacolele din program. Noi de pe scenă simțim respirația publicului, iar în festival parcă este o altfel de energie. Toate energiile sunt diferite, așa că vă invit la teatru!”

Cum teatru fără spectatori nu se poate, iar spectatorii pasionați sunt în permanență interesați de noutățile din domeniu, organizarea FNT le oferă încă 6 posibilități de a se întâlni cu actrița Coca Bloos (vineri, 24 octombrie), actorul Marius Manole (luni, 27 octombrie)  coregraful și regizorul Răzvan Mazilu (marți, 28 octombrie) Vlad Ivanov (miercuri, 29 octombrie) , actorul și directorul Teatrului de Comedie, George Mihăiță  (joi, 30 octombrie), actorul  Claudiu Bleonț (vineri, 31 octombrie).

Întâlnirile dintre artiști și spectactori, denumite „Seara Semnăturilor Celebre” , sunt programate în datele mai sus menționate, de la ora 17:00, în Pasajul Nicolae Bălcescu de la Universitate.

Foto: Lucian Muntean şi Judy Florescu. Video: Judy Florescu

15
/01
/24

Scriem cuvinte în grabă, le rostim în grabă. Folosim adesea structuri gramaticale greşite, preluate multe dintre ele din mass-media şi propagate cu o viteză uimitoare. Pe Facebook, pe whatsApp, aruncăm cuvinte, propoziții, toate scrise rapid și cel mai adesea fără grijă. Corectitudinea exprimării nu prea mai interesează pe nimeni.

15
/01
/24

Teatrul Maghiar de Stat Cluj își ia cu tristețe rămas bun de la actorul András Csíky, laureat al premiilor Kossuth și Jászai Mari, distins cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate, care s-a stins din viață în data de 13 ianuarie 2024, la vârsta de 94 de ani

12
/01
/24

Proiectul „Narațiuni ale națiunii”, produs de PostModernism Museum cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2024, abordează valorile naționale într-o perspectivă multidisciplinară, prin teme dedicate unor genuri și mijloace de exprimare atractive: bandă desenată, muzică rock și folk, literatură, arte vizuale, istoria artei, în care reprezentările naționale sunt înțelese ca valori democratice, dimensiune europeană, influențe creative specifice unui spațiu de spiritualitate și limbaj comun.

12
/01
/24

Luna ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă două noi vernisaje: acumulare.colecție 3, expoziția-colecție de lucrări dăruite de prieteni artiști a co-fondatorului Celulei de Artă, Daniel Loagăr, la spațiul-vitrină din B-dul Carol nr. 53 și experimental I, expoziția de fotografie experimentală a artistului vizual Marius Adrian, la Pop Up Window de la Galeria Kulterra (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106).

12
/01
/24

Scrisoarea trimisă de către scriitorul Mircea Damian din închisoare, jurnalul intim al unei doamne de la curtea regală, un jurnal de front din cel de-al Doilea Război Mondial, catrenul dedicat de Lucian Blaga uneia dintre muzele sale și ultima scrisoare trimisă de Ion Antonescu către soție s-au numărat printre cele mai discutate obiecte de colecție licitate la finalul anului trecut.