Teatrul din Cartier, la Sibiu din 1 august
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-din-cartier-la-sibiu-din-1-august/

Luna august are iz de vacanţă, şi fiindcă serile de vară petrecute în aer liber, în compania prietenilor, sunt atât de plăcute, Asociaţia Culturală BIS demarează cea de-a patra ediţie a proiectului Teatrul din Cartier, ce se va desfăşura în perioada 1 august-12 septembrie în cinci cartiere din Sibiu: Trei Stejari, Valea Aurie, Guşteriţa, Terezian şi Ștrand.

Un articol de Liliana Matei|31 iulie 2018

Încă din prima zi a lunii publicul este așteptat la spectacolul Orașul meu (Sezon 2018) în regia lui Bogdan Sărătean, având la bază o idee de Flaviu Suhastru. Andrada Grosu, Aneea Opriș, Claudiu Fălămaș și Mihai Alexandru sunt interpreții dar și autorii textului, ei rememorând prin intermediul mai multor monologuri momente din propria copilărie, petrecută în cartierele Sibiului. Creșterea și maturizarea se leagă și de o anume identitate locală, de existența în sânul unei comunități și într-un anumit spațiu. Poveștile prezentate cu umor și nostalgie vor trezi cu siguranță amintiri dragi spectatorilor sibieni. Reprezentația va avea loc în Grădina BIS, pe Ștefan cel Mare, nr. 56, miercuri, 1 august de la ora 20:00.

Născut în ’90, al doilea spectacol prezentat în cadrul proiectului Teatrul din Cartier, va avea loc joi, 2 august, de la ora 21:00, în Grădina BIS. Regizorul Bogdan Sărătean și actorii Andrada Grosu, Aneea Opriş şi Claudiu Fălămaş recreează atmosfera primului deceniu postcomunist prin imagini de arhivă, inserții muzicale, scheciuri și confesiuni ale artiștilor implicați. Este imaginea unei Românii care nu are încă exercițiul democrației, care păstrează încă tare comuniste, în care adulții câștigă cu dificultate traiul zilnic, în schimb copiii trăiesc cu intensitatea specifică vârstei evenimentele esențiale din viața familiei și a țării. Detașarea ironică, umorul și ironia amară se împletesc într-un show interactiv și educativ.

Spectacolul Născut în 2018, o nouă producție marca BIS Teatru, aflat încă în faza de work in progress, se circumscrie aceleiași tematici ce privește viitorul tinerilor într-o Românie ce se pregătește de aniversarea centenarului Marii Uniri, motiv pentru care organizatorii vor invita publicul la o dezbatere, în aceeași seară, de la ora 22:30.

Vineri, 3 august, de la ora 20:00, la Grădina BIS, publicul este invitat la cel de-al al treilea spectacol inclus în proiectul Teatrul din Cartier. Este vorba despre Planeta roz bombon, un show muzical, prezentat de Lipicioșii, având ca temă principală iubirea, cântată în diferite limbi ale pământului: română, engleză, franceză, germană, spaniolă, sau coreană.

Proiectul va continua în Valea Aurie, (pe Stadionul de rugby Bebe Boboc), în Gușterița (la Biserica Evanghelică), în Terezian (sub Podul Neculce) și în parcul din cartierul Ștrand.

Închiderea oficială din data de 12 septembrie 2018 va oferi un best of al întregului proiect, la Grădina BIS, pe Ștefan cel Mare, nr. 56.

A patra ediție a proiectului Teatrul din Cartier este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu, precum și de Consiliul Județean Sibiu. Asociația Culturală BIS le mulțumește tuturor celor care au alergat în cadrul Maratonului Internațional Sibiu pentru acest proiect.

28
/03
/23

Cu ocazia împlinirii a 15 ani de activitate în promovarea artei contemporane și a peste 500 de materiale video originale (interviuri, documentare, no comment, expoziții) pe canalul YouTube, se lansează premiul Modernism.ro Award 2023, un trofeu de colecție, unicat, acordat în funcție de preferințele și vizualizările publicului.

27
/03
/23

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

27
/03
/23

Din 27 martie, TVR 2 vă invită să începeţi săptămâna alături de „Reţeaua de Idoli". Realizatoare Irina Păcurariu provoacă și în acest sezon celebrităţile la un dialog sincer și aduce în fața telespectatorilor oameni de excepție, altfel decât i-am cunoscut până acum. „Reţeaua de Idoli" se difuzează în fiecare luni, de la ora 21:00, la TVR 2.

27
/03
/23

În acest sfârșit de săptămână începe Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului ONE WORLD ROMANIA, care revine în 2023 la București cu o selecție de 35 de filme documentare, trei retrospective, 8 evenimente de tip panel talk/workshop și o expoziție conexă.

27
/03
/23

În săptămâna 27 martie – 2 aprilie, Uniunea Artiștilor Plastici din România așteaptă publicul la multe evenimente din țară: expoziția „El Camino” (fotografii de Călin Piescu), sculptură la Galeria de Artă din Ploiești și picturi semnate de Aurelian Broască (la Constanța).

27
/03
/23

Teatrul Coquette vă invită, sâmbătă 1 aprilie de la ora 11.00 să luați parte la aventurile personajelor din celebra fabulă a lui La Fontaine „Vulpea și Corbul”, iar de la ora 19.00 publicul este așteptat la spectacolul „Eu, Tu și Copacul/ Șah mat”. Duminică 2 aprilie, de la ora 11.00 cei mici se vor întâlni cu harnicuțele și neobositele „Albinuțe”.

26
/03
/23

„Adevărata stare, de fapt, este că eu trăiesc mereu în copilărie, cutreier apartamentele vag luminate, mă plimb pe străzile tăcute ale Uppsalei, stau în fața casei de vară și ascult mesteacănul cel uriaș. Mă deplasez instant. De fapt, locuiesc mereu în visul meu și doar fac vizite în realitate.”