Teatrul din Cartier, la Sibiu din 1 august
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-din-cartier-la-sibiu-din-1-august/

Luna august are iz de vacanţă, şi fiindcă serile de vară petrecute în aer liber, în compania prietenilor, sunt atât de plăcute, Asociaţia Culturală BIS demarează cea de-a patra ediţie a proiectului Teatrul din Cartier, ce se va desfăşura în perioada 1 august-12 septembrie în cinci cartiere din Sibiu: Trei Stejari, Valea Aurie, Guşteriţa, Terezian şi Ștrand.

Un articol de Liliana Matei|31 iulie 2018

Încă din prima zi a lunii publicul este așteptat la spectacolul Orașul meu (Sezon 2018) în regia lui Bogdan Sărătean, având la bază o idee de Flaviu Suhastru. Andrada Grosu, Aneea Opriș, Claudiu Fălămaș și Mihai Alexandru sunt interpreții dar și autorii textului, ei rememorând prin intermediul mai multor monologuri momente din propria copilărie, petrecută în cartierele Sibiului. Creșterea și maturizarea se leagă și de o anume identitate locală, de existența în sânul unei comunități și într-un anumit spațiu. Poveștile prezentate cu umor și nostalgie vor trezi cu siguranță amintiri dragi spectatorilor sibieni. Reprezentația va avea loc în Grădina BIS, pe Ștefan cel Mare, nr. 56, miercuri, 1 august de la ora 20:00.

Născut în ’90, al doilea spectacol prezentat în cadrul proiectului Teatrul din Cartier, va avea loc joi, 2 august, de la ora 21:00, în Grădina BIS. Regizorul Bogdan Sărătean și actorii Andrada Grosu, Aneea Opriş şi Claudiu Fălămaş recreează atmosfera primului deceniu postcomunist prin imagini de arhivă, inserții muzicale, scheciuri și confesiuni ale artiștilor implicați. Este imaginea unei Românii care nu are încă exercițiul democrației, care păstrează încă tare comuniste, în care adulții câștigă cu dificultate traiul zilnic, în schimb copiii trăiesc cu intensitatea specifică vârstei evenimentele esențiale din viața familiei și a țării. Detașarea ironică, umorul și ironia amară se împletesc într-un show interactiv și educativ.

Spectacolul Născut în 2018, o nouă producție marca BIS Teatru, aflat încă în faza de work in progress, se circumscrie aceleiași tematici ce privește viitorul tinerilor într-o Românie ce se pregătește de aniversarea centenarului Marii Uniri, motiv pentru care organizatorii vor invita publicul la o dezbatere, în aceeași seară, de la ora 22:30.

Vineri, 3 august, de la ora 20:00, la Grădina BIS, publicul este invitat la cel de-al al treilea spectacol inclus în proiectul Teatrul din Cartier. Este vorba despre Planeta roz bombon, un show muzical, prezentat de Lipicioșii, având ca temă principală iubirea, cântată în diferite limbi ale pământului: română, engleză, franceză, germană, spaniolă, sau coreană.

Proiectul va continua în Valea Aurie, (pe Stadionul de rugby Bebe Boboc), în Gușterița (la Biserica Evanghelică), în Terezian (sub Podul Neculce) și în parcul din cartierul Ștrand.

Închiderea oficială din data de 12 septembrie 2018 va oferi un best of al întregului proiect, la Grădina BIS, pe Ștefan cel Mare, nr. 56.

A patra ediție a proiectului Teatrul din Cartier este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu, precum și de Consiliul Județean Sibiu. Asociația Culturală BIS le mulțumește tuturor celor care au alergat în cadrul Maratonului Internațional Sibiu pentru acest proiect.

04
/12
/20

250 de obiecte de artă semnate Andrei Pandea, câte unul pentru fiecare an trecut de la nașterea compozitorului Ludwig van Beethoven, vor forma publicul simbolic al concertului online „ATINS prin muzică // Beethoven // Testament”, cu care violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu încheie anul 2020 din cea de-a cincea Stagiune Camerală „Florescu-Fernandez & Friends”.

04
/12
/20

Când sala de spectacol se închide, personajele și poveștile găsesc o nouă modalitate de a ajunge la noi! Începând din această săptămână, Teatrul Ion Creangă se joacă ONLINE. Ateliere, jocuri și povești cu tâlc așteaptă să fie descoperite pe pagina Facebook.com/TeatrulIonCreanga, spațiul virtual unde prind viață surprizele puse la cale de eroii năzdrăvani, dar și de spiridușii care li se alătură, în pragul sărbătorilor de iarnă.

03
/12
/20

TOP Într-un an în care realitatea a făcut concurență scenariilor apocaliptice, documentarele românești s-au remarcat mai mult ca oricând. Sunt multiple explicații, însă e o certitudine că 2020 a fost un moment de vârf, care ar putea fi încununat chiar cu o nominalizare la Oscar pentru „colectiv”, de Alexander Nanau.

03
/12
/20

Muzeul Național de Artă Contemporană al României se alătură colegilor din Rețeaua Națională a Muzeelor din România, instituțiilor culturale non-guvernamentale și creatorilor independenți, manifestându-și dezacordul cu strategiile promovate de Visarta pentru a consolida cadrul a ceea ce se urmărește în mod implicit a deveni un monopol asupra gestionării drepturilor percepture din comunicarea publică a operelor de artă vizuală.

02
/12
/20

O coincidență recentă înspăimântătoare m-a făcut să caut mai multe despre un actor uitat, Horia Căciulescu. Am descoperit un destin teribil în care succesul de pe scenă, de la televizor și de pe marele ecran a alternat cu tragismul din viață – trecerea pe la Canal și moartea în haosul de la Revoluție.

02
/12
/20

Filarmonica „George Enescu” și Asociația „Clasic e fantastic” anunță un nou concert, din păcate, fără public, din seria Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica. Sâmbătă, 5 decembrie, la ora 11, pe scena Sălii Mari a Ateneului Român, se va desfășura o nouă Lecție de jazz ce va fi transmisă on line, în timp real și la care vă invităm să participați.

01
/12
/20

CRONICĂ DE FILM Difuzat în premieră de PRO TV de 1 Decembrie și realizat la inițiativa și cu finanțarea unei bănci, documentarul „3 mm” (2020), despre Simona Halep, m-a interesat nu doar datorită numelui protagonistei, dar și din curiozitatea de a vedea ce iese dintr-o astfel de „comandă” atunci când regia aparține unui autor de cinema, în acest caz Radu Muntean.

01
/12
/20

Astăzi începe GivingTuesday, mișcarea globală dedicată generozității. Pentru că a fost un an greu și oamenii au nevoie de solidaritate și implicare, GivingTuesday devine anul acesta în România Săptămâna Generozității și are loc între 1 și 8 decembrie. În această perioadă, românii sunt invitați să fie solidari și să contribuie cu un gest oricât de mic la schimbarea unei povești, a stării de spirit sau chiar a vieții cuiva.

01
/12
/20

Mesajul Teatrului Național din Timișoara cu ocazia Zilei Naționale a României va fi exprimat prin cuvintele lui I.L. Caragiale, marți, 1 decembrie, de la ora 18.00, când Teatrul Național va prezenta în transmisiune directă din Sala Mare spectacolul „O scrisoare pierdută“, regia artistică Ada Lupu Hausvater.

01
/12
/20

Conrad Mericoffer, actorul român care interpretează personajul principal din filmul CÂMP DE MACI/POPPY FIELD (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat Premiul pentru cel mai bun actor în secțiunea oficială Retueyos la Festivalul Internațional de Film Gijón din Spania. De asemenea, și juriul Festivalului de Film de la Torino a decis să-l premieze pe Conrad Mericoffer cu Best Actor în cadrul ediției cu numărul 38 a evenimentului din Italia.

30
/11
/20

Insula 42 are plăcerea de a vă invita să participați astăzi, luni, 30 noiembrie, ora 16:00, live pe pagina oficială de Facebook, la un nou „Salon Insula 42”.