Teatrul din Cartier, la Sibiu din 1 august
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-din-cartier-la-sibiu-din-1-august/

Luna august are iz de vacanţă, şi fiindcă serile de vară petrecute în aer liber, în compania prietenilor, sunt atât de plăcute, Asociaţia Culturală BIS demarează cea de-a patra ediţie a proiectului Teatrul din Cartier, ce se va desfăşura în perioada 1 august-12 septembrie în cinci cartiere din Sibiu: Trei Stejari, Valea Aurie, Guşteriţa, Terezian şi Ștrand.

Un articol de Liliana Matei|31 iulie 2018

Încă din prima zi a lunii publicul este așteptat la spectacolul Orașul meu (Sezon 2018) în regia lui Bogdan Sărătean, având la bază o idee de Flaviu Suhastru. Andrada Grosu, Aneea Opriș, Claudiu Fălămaș și Mihai Alexandru sunt interpreții dar și autorii textului, ei rememorând prin intermediul mai multor monologuri momente din propria copilărie, petrecută în cartierele Sibiului. Creșterea și maturizarea se leagă și de o anume identitate locală, de existența în sânul unei comunități și într-un anumit spațiu. Poveștile prezentate cu umor și nostalgie vor trezi cu siguranță amintiri dragi spectatorilor sibieni. Reprezentația va avea loc în Grădina BIS, pe Ștefan cel Mare, nr. 56, miercuri, 1 august de la ora 20:00.

Născut în ’90, al doilea spectacol prezentat în cadrul proiectului Teatrul din Cartier, va avea loc joi, 2 august, de la ora 21:00, în Grădina BIS. Regizorul Bogdan Sărătean și actorii Andrada Grosu, Aneea Opriş şi Claudiu Fălămaş recreează atmosfera primului deceniu postcomunist prin imagini de arhivă, inserții muzicale, scheciuri și confesiuni ale artiștilor implicați. Este imaginea unei Românii care nu are încă exercițiul democrației, care păstrează încă tare comuniste, în care adulții câștigă cu dificultate traiul zilnic, în schimb copiii trăiesc cu intensitatea specifică vârstei evenimentele esențiale din viața familiei și a țării. Detașarea ironică, umorul și ironia amară se împletesc într-un show interactiv și educativ.

Spectacolul Născut în 2018, o nouă producție marca BIS Teatru, aflat încă în faza de work in progress, se circumscrie aceleiași tematici ce privește viitorul tinerilor într-o Românie ce se pregătește de aniversarea centenarului Marii Uniri, motiv pentru care organizatorii vor invita publicul la o dezbatere, în aceeași seară, de la ora 22:30.

Vineri, 3 august, de la ora 20:00, la Grădina BIS, publicul este invitat la cel de-al al treilea spectacol inclus în proiectul Teatrul din Cartier. Este vorba despre Planeta roz bombon, un show muzical, prezentat de Lipicioșii, având ca temă principală iubirea, cântată în diferite limbi ale pământului: română, engleză, franceză, germană, spaniolă, sau coreană.

Proiectul va continua în Valea Aurie, (pe Stadionul de rugby Bebe Boboc), în Gușterița (la Biserica Evanghelică), în Terezian (sub Podul Neculce) și în parcul din cartierul Ștrand.

Închiderea oficială din data de 12 septembrie 2018 va oferi un best of al întregului proiect, la Grădina BIS, pe Ștefan cel Mare, nr. 56.

A patra ediție a proiectului Teatrul din Cartier este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu, precum și de Consiliul Județean Sibiu. Asociația Culturală BIS le mulțumește tuturor celor care au alergat în cadrul Maratonului Internațional Sibiu pentru acest proiect.

20
/11
/20

Sâmbătă, pe 21 noiembrie (la ora 16:00 în Europa de Vest, ora 17:00 în Europa Centrală, ora 18:00 în Europa de Est), va avea loc a șasea ediție a Zilei Europene a Spectatorilor, eveniment digital și comunitar care în fiecare an implică și conectează grupurile locale de spectatori activi care participă la activitățile de co-programare desfășurate în cadrul proiectului european „Be SpectACTive!”, în care Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu este partener din 2014.

19
/11
/20

A 30-a ediție a Festivalului Naţional de Teatru, care va avea loc în 22-29 noiembrie, în format online, și-a propus să le ofere spectatorilor prilejul de (re)vedea spectacole-patrimoniu.

19
/11
/20

Care sunt teritoriile acceptate pentru luptă? Sexul? Clasa socială? Statulul? Spectatorii sunt invitați de regizoarea Ioana Păun să găsească propriile răspunsuri într-o experiență video în direct, Corporéal, care vorbește despre dominare, manipulare și abuz.

19
/11
/20

Din 18 noiembrie și până în 14 februarie 2021, Muzeul Municipiului București prezintă la Palatul Suțu (Bd. Ion C. Brătianu, nr. 2) expoziția „Moda în Bucureștiul interbelic”.

19
/11
/20

Explorată, reconstruită din amintiri și închipuiri vârsta de aur rămâne un timp la care te întorci în gând, ca să scapi de prezent. Dar și ca să-l înțelegi. Ziarul Metropolis vă invită la o întoarcere în copilăria scriitorului portughez, recompensat în 1998 cu Premiul Nobel pentru Literatură.

19
/11
/20

Una dintre cele mai de succes producţii teatrale ARCUB, spectacolul-recital „Ȋnsemnările unui nebun”, în regia lui Felix Alexa, ce îi aduce pe aceeași scenă pe actorul Marius Manole și compozitorul şi interpretul Alexandru Bălănescu, a fost inclus în selecţia celei de-a 30-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru și va fi disponibil pentru vizionare în perioada 25 noiembrie, de la ora 21.30 - 27 noiembrie, până la ora 21.30, pe www.fnt.ro.

19
/11
/20

CRONICĂ DE FILM Premiat pentru regie în secțiunea „Encounters” a Festivalului de la Berlin și cu lansarea în cinematografe compromisă de pandemie, „Malmkrog” (2020) este cel mai controversat, dar și cel mai îndrăzneț film românesc al anului. Cum ne provoacă de data asta Cristi Puiu?

18
/11
/20

Prin combinații inedite de mijloace vizuale și tehnici narative, scurtmetrajele incluse în acest an în Competiția Internațională BIEFF propun perspective alternative asupra unor subiecte care marchează realitatea cotidiană. O invitație deschisă la reflecție, dezbatere și dialog, evenimentul dedicat noilor forme de explorare a limbajului cinematografic va reprezenta, la această ediție, un punct de intersecție al diferitelor viziuni asupra violenței și a justificării ei morale, dar și asupra ideii de graniță și a locurilor de care aparținem.

18
/11
/20

Miercuri, 18 noiembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu de Boualem Sansal, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, traducere din franceză semnată de Mădălina Ghiu. O distopie virulentă, luxuriantă, lumea ei semănând din ce în ce mai mult cu a noastră, noul roman al lui Boualem Sansal avertizează asupra proliferării extremismului religios în zonele fragile ale societății actuale.

17
/11
/20

Fotografii Adriana Lucaciu și Răzvan Voiculescu semnează primul ghid multimedia al Bărăganului, în cadrul proiectului Itinerama – „Explorator în Bărăgan”. Special pentru Ziarul Metropolis, Adriana Lucaciu trece în revistă trei spații pe care nu se aștepta să le găsească în Bărăgan.