Teatrul din Cartier, la Sibiu din 1 august
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-din-cartier-la-sibiu-din-1-august/

Luna august are iz de vacanţă, şi fiindcă serile de vară petrecute în aer liber, în compania prietenilor, sunt atât de plăcute, Asociaţia Culturală BIS demarează cea de-a patra ediţie a proiectului Teatrul din Cartier, ce se va desfăşura în perioada 1 august-12 septembrie în cinci cartiere din Sibiu: Trei Stejari, Valea Aurie, Guşteriţa, Terezian şi Ștrand.

Un articol de Liliana Matei|31 iulie 2018

Încă din prima zi a lunii publicul este așteptat la spectacolul Orașul meu (Sezon 2018) în regia lui Bogdan Sărătean, având la bază o idee de Flaviu Suhastru. Andrada Grosu, Aneea Opriș, Claudiu Fălămaș și Mihai Alexandru sunt interpreții dar și autorii textului, ei rememorând prin intermediul mai multor monologuri momente din propria copilărie, petrecută în cartierele Sibiului. Creșterea și maturizarea se leagă și de o anume identitate locală, de existența în sânul unei comunități și într-un anumit spațiu. Poveștile prezentate cu umor și nostalgie vor trezi cu siguranță amintiri dragi spectatorilor sibieni. Reprezentația va avea loc în Grădina BIS, pe Ștefan cel Mare, nr. 56, miercuri, 1 august de la ora 20:00.

Născut în ’90, al doilea spectacol prezentat în cadrul proiectului Teatrul din Cartier, va avea loc joi, 2 august, de la ora 21:00, în Grădina BIS. Regizorul Bogdan Sărătean și actorii Andrada Grosu, Aneea Opriş şi Claudiu Fălămaş recreează atmosfera primului deceniu postcomunist prin imagini de arhivă, inserții muzicale, scheciuri și confesiuni ale artiștilor implicați. Este imaginea unei Românii care nu are încă exercițiul democrației, care păstrează încă tare comuniste, în care adulții câștigă cu dificultate traiul zilnic, în schimb copiii trăiesc cu intensitatea specifică vârstei evenimentele esențiale din viața familiei și a țării. Detașarea ironică, umorul și ironia amară se împletesc într-un show interactiv și educativ.

Spectacolul Născut în 2018, o nouă producție marca BIS Teatru, aflat încă în faza de work in progress, se circumscrie aceleiași tematici ce privește viitorul tinerilor într-o Românie ce se pregătește de aniversarea centenarului Marii Uniri, motiv pentru care organizatorii vor invita publicul la o dezbatere, în aceeași seară, de la ora 22:30.

Vineri, 3 august, de la ora 20:00, la Grădina BIS, publicul este invitat la cel de-al al treilea spectacol inclus în proiectul Teatrul din Cartier. Este vorba despre Planeta roz bombon, un show muzical, prezentat de Lipicioșii, având ca temă principală iubirea, cântată în diferite limbi ale pământului: română, engleză, franceză, germană, spaniolă, sau coreană.

Proiectul va continua în Valea Aurie, (pe Stadionul de rugby Bebe Boboc), în Gușterița (la Biserica Evanghelică), în Terezian (sub Podul Neculce) și în parcul din cartierul Ștrand.

Închiderea oficială din data de 12 septembrie 2018 va oferi un best of al întregului proiect, la Grădina BIS, pe Ștefan cel Mare, nr. 56.

A patra ediție a proiectului Teatrul din Cartier este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu, precum și de Consiliul Județean Sibiu. Asociația Culturală BIS le mulțumește tuturor celor care au alergat în cadrul Maratonului Internațional Sibiu pentru acest proiect.

16
/06
/14

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, în perioada 25 – 29 iunie 2014, cu o selecție generoasă de filme românești, producții noi de succes, documentare captivante și multe alte surprize.

15
/06
/14

„Avea un glas profund, muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor lui o vibraţie particulară, ca şi cum veneau de departe, dintr-o lume necunoscută nouă”, spunea Alexandru Vlahuță despre Eminescu - actorul și sufleorul.

15
/06
/14

Blood Ties / Legături de sânge, thriller-ul franco-american în regia actorului devenit recent şi regizor, Guillaume Canet (Tell No One), va avea premiera în România pe 27 iunie. Filmul spune povestea a doi fraţi din Brooklyn-ul anilor ‘70, unul ajuns gangster, celălalt poliţist.

14
/06
/14

Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, evenimentul-maraton care aduce la un loc cele mai premiate scurtmetraje din ultimul an, va avea loc pe 28 iunie, outdoor, la Grădina Botanică din București, începând cu ora 20:00. La a 6-a ediție, publicul ShortsUP iese din scaunul spectatorului pentru a primi rolul juriului. 

14
/06
/14

CRONICĂ DE FILM. Proiectat în deschiderea Festivalului de Film de la Cannes, alegere pentru care organizatorii au fost aspru atacați de critici, „Grace de Monaco”, de Olivier Dahan, este o cronică plină de glamour și cumințenie a unui moment de criză din viața celebrei prințese, fosta actriță americană Grace Kelly.

14
/06
/14

Opera Naţională Bucureşti propune publicului, în 17 iunie, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de către tenorul Marcello Giordani, unul dintre cei mai mari cântăreţi ai lumii, fiind invitat permanent al celor mai prestigioase scene de concert şi opere din lume, incluzând Metropolitan Opera, Teatro alla Scala, Royal Opera Covent Garden, Opernhaus Zürich, Staatsoper Viena, Opéra National de Paris, Teatro Liceu din Barcelona etc.

13
/06
/14

Actrița Rodica Lazăr este un buchet de energii multinuanțate. Privirea ei azurie este într-un contrast perfect cu timbrul pregnant al vocii ei. Ai putea vorbi la nesfârșit cu actrița, despre meseria ei, despre începuturi, despre continuări și despre perserverența pe care trebuie să o conții pentru evoluția profesională.

13
/06
/14

  Pippo Delbono, actor, autor și regizor controversat, a prezentat aseară, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ,,Orhidee”, un spectacol care emoționează și uimește. Bucureștenii îl pot vedea pe artist săptămâna viitoare, pe 17 iunie, la Teatrul Bulandra, în producția ,,Iubire și carne”.

13
/06
/14

Volumul ,,Născut în URSS” de Vasile Ernu, apărut la Editura Polirom în patru ediţii de succes – în 2006, ediţia a II-a, cu CD, în 2007, ediţia III-a în 2010 şi ediţia a IV-a în 2013 –, a fost publicat de curînd în Polonia, la editura Claroscuro, în traducerea de Radosław Biniarz, cu titlul ,,Urodzony w ZSRR”.

13
/06
/14

Laureată cu Premiul Oscar, fermecătoarea Nicole Kidman uimeşte publicul cu o interpretare fără cusur, în filmul biografic ,,Grace de Monaco”, povestea fascinantă a celebrei actriţe devenite prinţesă, care are premiera în cinematografe pe 13 iunie.

12
/06
/14

La Timișoara, Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR) continuă cu spectacole fascinante, care au capacitatea de a se adresa tuturor categoriilor de public și care transformă orașul într-o feerică sală de spectacol.