Teatrul din Piatra Neamț anunță selecția pentru festivalul “Pledez pentru tine(ri)”
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-din-piatra-neamt-anunta-selectia-pentru-festivalul-pledez-pentru-tineri/

Între 10-18 noiembrie 2017, va avea loc la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ ediţia a XXIX-a a Festivalului de Teatru “Pledez pentru tine(ri)”, ediţie necompetiţională.

Un articol de Monica Andrei|29 august 2017

Teatrul Tineretului din Piatra Neamț era denumit la începuturile lui “fenomenul Piatra Neamț”, pentru că aici au debutat, și au jucat o vreme, actori care sunt astăzi nume celebre în teatrul românesc, printre care: Florin Piersic, Leopoldina Bălănuță, Mitică Popescu, Traian Stănescu, Mircea Rusu, Oana Pellea, Luminița Gheorghiu George Motoi, Atena Zahariade, Ica Matache şi mulţi alţii.

La 50 de ani de la înființare,  Teatrul Tineretului de la Piatra Neamț își sărbătorește jubileul prin  ediția a XXIX-a a Festivalului  de teatru “Pledez pentru Tine(ri)” care stă sub semnul tinereții și nu va fi una competițională, adică nu există juriu, anunță regizorul și dramaturgul Gianina Cărbunariu, selecţionerul festivalului și managerul interimar al instituției, care a înțeles de la începutul manageriatului său, că teatrul acesta trebuie să rămână în continuare o pistă de lansare pentru: actori, regizori, dramaturgi, coregrafi, scenografi.

Față de ediția de anul trecut, când au participat în festival nume consacrate ale scenei românești, ediția a XXIX-a din noiembrie 2017 a Festivalului se adresează doar tinerilor, iar ceea ce aduce nouconstă în prezentarea a două spectacole pentru spectatorii cu vârste între 5 și 12 ani, și se acorda un premiu de popularitate unuia dintre spectacolele din secțiunea dedicată liceenilor.Pledez pentru tine(ri)

Cu o zi înainte de start, în 9 noiembrie, teatrul își va serba numele de “Teatrul al Tineretului” alături de tineri, însă deschiderea oficială a festivalului va avea loc în 10 noiembrie cu premiera „Wolfgang”, în regia lui Radu Afrim, iar închiderea festivalului va avea loc în 18 noiembrie.

La o zi după închiderea celei de-a a XXIX-a ediție a festivalului, în 19 noiembrie, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț va marca creativitatea adolescenţilor. Două trupe de teatru din licee își vor prezenta spectacolele: trupa “Artwist” din Baia Mare (spectacol prezentat în parteneriat cu Festivalul „IdeoIdeis“) și trupa „TeenAct” a Colegiului Naţional „Petru Rareș” din Piatra Neamț.

Spectacolele invitate în festival fac parte din repertoriul teatrelor: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul Național „I. L. Caragiale” București, Teatrul „Odeon” București, Teatrul „I.C. Nottara” Bucureşti, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Teatrul „Excelsior” București, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe, Teatrul „Ariel” Târgu Mureș, precum și teatrele independente: MACAZ, UNTEATRU, Reactor de creație și experiment, Centrul Replika.

Teatrul Tineretului din Piatra Neamț participă în festival cu primele două premiere ale stagiunii 2017 – 2018: „Wolfgang” după YannisMavritsakis, în regia lui Radu Afrim și “Visătorul” după Ian McEwan, un spectacol – concert de Ada Milea.

Spectacolele selectate (alfabetic) în festivalul “Pledez pentru tine(ri)”:

ALL OVER YOUR FACE

autor: colectiv

Regia:Botond Nagy

REACTOR de creație și experiment,Cluj-Napoca

BELA BARTOK ȘI POVESTEA PRINȚULUI CIOPLIT ÎN LEMN de Cristina Sârbu

Regia: Monica Ciută

Teatrul “Odeon” București și Asociația „Clasic e fantastic”

CALUL ALB. Scurtă istorie a urii de Smaranda Nicolau

Regia: Ioana Păun

Păun/Manolache/Miron/Nicolau

COPII RĂI de Mihaela Michailov

Regia:Geanina Hergheligiu

Teatrul Arte dell’Anima, București

DRAGOSTE ȘI INFORMAȚIE de Caryl Churchill

Regia:Irina Crăiță-Mândră

Teatrul Național „I.L.Caragiale” București

EXPLOZIV de EliseWilk,

Regia: Andrei Măjeri

Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

FAMILIA OU,

autor: colectiv

Regia: Bogdan Untilă

Recul, București

FAMILII de Eugen Jebeleanu

Regia:Eugen Jebeleanu

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

FLUTURII SUNT LIBERI de Lee Hall

Regia:Erwin Șimșensohn

Teatrul Excelsior București

FRIG de Lars Norén

Regia:Alexandru Bogdan

Teatrul UNTEATRU,București

JURNAL DE ROMANIA. SFÂNTU GHEORGHE

scenariulșiregia :Carmen Lidia Vidu

Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe

PE JUMĂTATE CÂNTEC

un spectacol de Crista Bilciu

Teatrul de Foc, București

PENA de Adina Lazăr

Ștefan Mako (Am fost smardoaică),

Ruth Smythers (Instructionand Advice  for the Young Bride),

Regia: Adina Lazăr

Create. Act.Enjoy, Cluj-Napoca

POVESTEA PĂSĂRII FĂRĂ CUIB de Ada Lupu

Regia:Iris Spiridon

Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași

ROVEGAN de Catinca Drăgănescu

Regia: Catinca Drăgănescu

ARENA şi Centrul de Teatru EducaţionalReplika, București

REFUGII de Petro Ionescu

Regia:Raul Coldea

REACTOR de creație și experiment, Cluj Napoca

RESPIRAŢII de Duncan Macmillan

Regia:Radu-Alexandru Nica

Teatrul pentru Copii şi Tineret ARIEL, Târgu Mureş

SOMNAMBULISM de IaroslavaPulinovici

Regia: Alexandru Mâzgăreanu

Teatrul “I.C. Nottara” București

’90 de Alex Fifea, Alice Monica Marinescu, KatiaPascariu, Alexandru Potocean, Andrei Șerban

Regia:David Schwartz

Asociația O2G & MACAZ Teatru Coop, Bucureşti

Foto: Pledez pentru tine(ri)facebook



28
/09
/16

La fel ca şi aseară, astăzi, de la ora 18:00, la Teatrul Nottara vor avea loc repetiţii cu presa şi publicul la spectacolul Iarna de Jon Fosse (traducerea: Carmen Vioreanu), în regia lui Mihai Măniuţiu. Distribuţia este alcătuită din Catrinel Dumitrescu, Andi Vasluianu, Andrea Gavriliu, Ştefan Lupu.. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

28
/09
/16

Între invitaţii străini de marcă ce vor fi prezenţi în cadrul celei de-a 26-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru, se află o altă personalitate de excepţie a scenei dansului contemporan: coregrafa şi dansatoarea Carolyn Carlson – „o pionieră a scenei coregrafice contemporane” – dupa cum o descrie publicaţia Le Monde.

28
/09
/16

Teatrul Naţional Slovac din Bratislava (SND) va susține o unică reprezentație cu piesa Nevasta păstorului de Ivan Stodola, o punere în scenă netradiţională a unui titlu clasic al dramaturgiei slovace, în regia lui Roman Polák. Spectacolul va avea loc vineri 7 octombrie 2016, ora 19.00, la Sala Pictura a TNB şi va fi titrat în limba română (traducerea Mircea Dan Duţă).

28
/09
/16

La treizeci și șase de ani, neurochirurgul Paul Kalanithi a descoperit că suferă de cancer la plămâni. A fost începutul unei schimbări tragice: medicul care tratează pacienți în fază terminală s-a transformat într-un pacient care se luptă să trăiască. Iar viitorul pe care și-l imagina împreună cu soția s-a evaporat.

28
/09
/16

Julieta, lungmetrajul lui Pedro Almodóvar, este propunerea Spaniei pentru Oscar la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină". Distribuit de Independenţa Film, "Julieta" va fi lansat în cinematografele românești vineri, 30 septembrie, .Julieta a fost inspirat de trilogia Runaway, scrisă în 2004 de câștigătoarea Premiului Nobel Alice Munro.

27
/09
/16

Pentru că pe 7 octombrie este Ziua Internațională a Zâmbetului, la Teatrul de Comedie luna cadourilor se desfășoară în octombrie. Altfel spus, Teatrul de Comedie a pregătit două noi programe care asigură iubitorilor de teatru accesul gratuit la anumite spectacole din luna Zâmbetelor.

27
/09
/16

“Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film şi spectacol laşi câte ceva din tine. Cred că fiecare om se termina aşa, dându-şi sufletul pentru fiecare lucru pe care l-a făcut.” – Sebastian Papaiani. Îndrăgitul actor s-a stins din viaţă la vârsta de 80 de ani.

26
/09
/16

Seria concertelor Twin Arts continuă în această toamnă cu 5 concerte ce se anunță spectaculoase. Primul invitat este maestrul tunisian al oud-ului, Dhafer Youssef, care se întoarce în România într-o formulă nouă, alături de care își va prezenta proaspătul disc Diwan of beauty and odd, scos pe piață în data de 16 septembrie.

26
/09
/16

Editura Humanitas Fiction îi aşteaptă pe iubitorii de carte, marţi, 27 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu, pentru o seară dedicată scriitorului italian Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, şi celebrului său roman Fiica papei în care face dreptate uneia dintre cele mai controversate figuri ale istorie, Lucrezia Borgia.

26
/09
/16

Regizorul francez Alain Guiraudie, renumit pentru thriller-ul erotic L’Inconnu du lac, este invitatul special al festivalului Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Cineastul își va prezenta noul film, Rester Vertical, considerat de presa internațională filmul-șoc al ediției de anul acesta a Festivalului de la Cannes.

26
/09
/16

Decesul prematur al îndrăgitului muzician şi actor Ioan Gyuri Pascu a întristat comunitatea artistică românească. “A fost un artist care semăna numai cu el însuși” - Dorel Vișan, „Era un om special, un artist aparte. Avea un suflet de copil (...)” – Monica Anghel, „Rămas bun, prietene. Dumnezeu să te odihnească în pace” - George Ivașcu. Ioan Gyuri Pascu a murit în această dimineață, la vârsta de 55 de ani, în urma unui stop cardiorespirator.