Teatrul Evreiesc de Stat comemorează 80 de ani de la Pogromul de la Bucureşti din 1941
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-evreiesc-de-stat-comemoreaza-80-de-ani-de-la-pogromul-de-la-bucuresti-din-1941/

Desfăşurat pe fondul Rebeliunii Legionare – conflictul deschis dintre generalul Ion Antonescu şi Mişcarea Legionară –, acest episod reprezintă unul dintre momentele de apogeu al practicilor antisemite din România.

Un articol de Liliana Matei|21 ianuarie 2021

Evenimentul a fost alcătuit dintr-o serie de violențe și crime împotriva evreilor din Capitală. Acțiunile au început în seara zilei de 20 ianuarie 1941, iar în următoarele două zile cartierele Dudești și Văcărești din Capitală au fost devastate. Bilanţul final cuprinde peste 120 de morţi, majoritatea macabrelor asasinate fiind comise în pădurea Jilava – unde au fost înregistrați 90 de morți – precum şi la Abator, pe şoselele Fundeni şi Pantelimon.

De asemenea, Centrele legionare şi Prefectura Poliţiei Capitalei au fost transformate în adevărate centre de tortură. Binecunoscut în memoria colectivă este destinul rabinului Herșcu Gutman şi al fiilor săi. Cei trei au fost ridicați de la domiciliu de Poliția Legionară și duși cu forța în pădurea Jilava, locul unde cei doi fii ai săi – Iancu și Iosef Gutman – au fost executați.

Mărturia sa este grăitoare: „Am auzit împușcături, nu am mai știut ce se petrece cu mine. Am simțit însă cum fiul meu mai mare, atârnat de brațul meu, a murit imediat, în timp ce celălalt s-a mai zbătut puțin și a horcăit. Iară nu știu ce a fost după aceea. Poate că am și leșinat. Nu știam unde sunt, am văzut că fiii mei sunt amândoi morți și plini de sânge”.

Pe lângă pierderile de vieți omenești se numără și cele materiale, în timpul celor trei zile fiind jefuite şi devastate numeroase sinagogi și case de rugăciune, precum și sediul Comunității Evreilor din București. Templul Cahal Grande a ars din temelii, în urma incendierii de către legionari.

Conform datelor Federației Uniunilor de Comunități Evreiești, pagubele materiale includ peste 1 200 de imobile evreiești, dintre care 25 de temple și sinagogi din capitală, care aveau să fie devastate sau incendiate. Au fost atacate și jefuite 616 magazine și 547 locuințe, fiind afectați direct cel puțin 3 579 de evrei.

Teatrul Evreiesc de Stat a programat în această perioadă o serie de evenimente online care omagiază memoria victimelor Pogromului de la București și Holocaustului. Detalii găsiți pe website-ul instituției. Momentele vor fi transmise online pe paginile de Facebook și YouTube ale teatrului.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.