Teatrul Evreiesc de Stat, la Târgul de Carte de la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-evreiesc-de-stat-la-targul-de-carte-de-la-londra/

Teatrul Evreiesc de Stat a participat la ediţia din acest an a Târgului Internaţional de Carte de la Londra / London Book Fair.

Un articol de Liliana Matei|19 martie 2017

Aflat la cea de-a 46-a ediție, târgul a reunit peste 1500 de expozanți, din 57 de tări. În cadrul evenimentelor organizate de Institutul Cultural Român sub titlul Eternity Ceaselessly Before Us / Eternitatea, nesfârşită, în faţa noastră, dedicate memoriei poetului şi filozofului B. Fundoianu, România a fost reprezentată de personalități culturale importante: Gabriela Adameşteanu, Alexandru Vakulovski şi Carmen-Francesca Banciu, profesorii Mircea Martin, Ramona Fotiade şi Claudiu Turcuş, autorul şi editorul Peter Forbes, traducătoarea şi profesoara Jozefina Komporaly, jurnalistul şi criticul Nicholas Lezard, traducătorii Andrew Rubens şi Alistair Ian Blyth, Maia Morgenstern, actriță și manager al Teatrului Evreiesc de Stat.

Teatrul Evreiesc de Stat a prezentat joi, 16 martie, spectacolul Janka, de Oscar Speace, cu Maia Morgenstern, în regia lui Toma Enache. Spectacolul a adus în atenția publicului o temă impresionantă – drama trăită de milioanele de evrei care s-au confruntat cu ororile lagărelor de concentrare. Având la bază o poveste reală de viață, spectacolul a fost extrem de bine primit de public, aducând încă o dată dovada aprecierii activității Teatrului Evreiesc de Stat în contextul cultural internațional.

Prezența României la Târgul Internațional de Carte de la Londra a fost susținută de Institutul Cultural Român, prin intermediul Centrului Naţional al Cărţii și al ICR Londra și realizată cu sprijinul Ambasadei României la Londra, al Librăriei Waterstones Piccadilly, al Asociaţiei Editorilor din România, al editurii New York Review of Books, al Teatrului Evreiesc de Stat, TVR Iaşi, precum şi al Muzeului Literaturii Române.

20
/05
/19

Călătorie în timp, „Melmoth” ne invită să ne întoarcem spre tenebrosul gotic. Ne dezvăluie oameni care ar fi putut fi și istorii născute din istoria pe care o descoperim neîncetat, încercăm să o înțelegem. Noi, cititorii, devenim martori și vedem în fața ochilor scene impresionante din istorii atroce, cum ar fi genocidul armean sau Holocaustul.

17
/05
/19

SEROTONINĂ, al șaptelea roman al scriitorului Michel Houellebecq, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Daniel Nicolescu, este disponibil din 15 mai în librăriile din București și din țară. Cartea va fi lansată la Bookfest 2019 sâmbătă, 1 iunie, de la ora 16.30, la standul Editurii Humanitas.

02
/05
/19

Joi, 9 mai, Librăria Humanitas de la Cișmigiu găzduiește un eveniment dedicat Doinei Cornea și volumului „Puterea fragilității”, apărut recent la editura Humanitas, în ediție de colecție, cu un cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu. Vă invităm să parcurgeți un fragment!

24
/04
/19

Pierce Brosnan, în rolul lui Robinson Crusoe, în ecranizarea din 1997 a romanului omonim al scriitorului Daniel Defoe, publicat în urmă cu 300 de ani (25 aprilie 1719) și considerat primul roman scris vreodată în limba engleză. Daniel Defoe a murit într-o zi 24 aprilie (1931).

23
/04
/19

Se obișnuiește să se spună ca Miguel de Cervantes (simbolul literaturii spaniole) și William Shakespeare (cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză) au decedat in aceeasi zi, 23 aprilie (1616). Acest lucru este însă imposibil, deoarece, chiar dacă au murit in aceeași dată, în Marea Britanie se utiliza calendarul iulian, în timp ce în Spania se adoptase cel gregorian. O interesantă explicație a acestei frumoase ficțiuni calendaristice găsim pe blogul eseistului, filosofului și publicistului Valeriu Gherghel, http://filosofiatis.blogspot.com.

18
/04
/19

Plasat în Mexic, la sfârșitul anilor '60, „Sălbaticul” lui Guillermo Arriaga este un roman pe viață și pe moarte, în care scriitorul își arată din plin măiestria, în 725 de pagini de literatură la cel mai înalt nivel.

12
/04
/19

El este peste tot... La Verona, unde n-a existat niciodată balconul Julietei la care se strecoară adolescentul Romeo. În Italia pe care, se pare, n-a văzut niciodată, ci doar a închis ochii și și-a închipuit-o.

08
/04
/19

Cartea „Istoria lui Mayta”, de Mario Vargas Llosa, traducere din limba spaniolă de Mihai Cantuniari, a fost publicată la Editura Humanitas Fiction în 2019.

04
/04
/19

Editura Humanitas a lansat recent volumul „Memoriile unui pașoptist-model. Amintiri politice și diplomatice, 1848–1903”, de Iancu Bălăceanu (Ediție de Georgeta Filitti), pe care vă invităm să-l descoperiți în colecția „Memorii/Jurnale”.