Teatrul Evreiesc, la 72 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-evreiesc-la-72-de-ani/

La data de 1 august 1948 a fost înfiinţat Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti, la propunerea Comitetului Democrat Evreiesc şi a Asociaţiei Culturale IKUF.

Un articol de Liliana Matei|1 august 2020

Astfel, la mai bine de șapte decenii de la momentul apariției primului teatru idiș profesionist – la  Iași, în anul 1876 – grație lui Abraham Goldfaden, atât în București și, un an mai târziu, la Iași funcționau două noi instituții de cultură care aveau să pună în lumina reflectoarelor opere semnificative ale dramaturgiei idiș.

Clădirea din strada Dr. Iuliu Barasch a devenit sediul permanent al trupei de teatru, deja binecunoscute de public în urma spectacolelor susținute sub egida IKUF. Nume celebre precum Sevilla Pastor, Dina König, Seidy Glück, Mano Rippel, Isac Havis și alții, în coordonarea primului director, Bernard Lebli și a lui Ury Benador ca secretar-literar au prezentat un număr important de premiere. După anul 1954, scena și clădirea teatrului trec printr-o serie de modernizări, direcția fiind asigurată de Franz Auerbach. Similar perioadei 2014-2016, Teatrul Evreiesc de Stat se bucură în intervalul 1954-1956 de ospitalitatea marilor scene bucureștene, prilej cu care își desfășoară activitatea în mod neîntrerupt. În anul 1955, Israil Bercovici devine secretar-literar al Teatrului Evreiesc de Stat, el rămânând o figură emblematică a istoriei teatrului idiș din spațiul românesc. Un element de noutate în dezvoltarea teatrului îl constituie înființarea, în anul 1957, a unui Studio Idiș de pregătire actoricească, el reunind contribuții importante ale unor personalități teatrale precum Beate Fredanov, Alexandru Finți, David Esrig sau David Rubin.

Se montează piese de rezonanță, precum Tevie Lăptarul, Lozul cel mare, Comoara, Sender Blank, Nathan Înțeleptul, Vioara lui Stempeniu sau binecunoscuta Vrăjitoare a lui Abraham Goldfaden, ilustrând creațiile unor clasici ai dramaturgiei evreieşti (Shalom Alechem, I.L. Peretz, S. Ansky, Iacob Gordin, H. Leivik), dar și ale unor dramaturgi evrei din România (Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Alexandru Sever, Dumitru Solomon) şi din lume (Arthur Miller, Israel Horovitz, Mario Diament). Acestora li se adaugă scrierile unor iluştri autori din dramaturgia universală (Jean-Baptiste Molière, Gotthold Ephraim Lessing, Henrik Ibsen, Bertolt Brecht, Lion Feuchtwanger, Max Frisch, Friedrich Dürrenmatt, Arnold Wesker). Dincolo de talentul actoricesc, ilustrat de Tricy Abramovici, Sevilla Pastor, Carol Marcovici, Leonie Waldman-Eliad, Bebe Bercovici Carol Feldman sau Rudi Rosenfeld, se disting contribuțiile unor personalități precum regizorul George Teodorescu, dirijorul emerit Haim Schwartzman, actorul și regizorul Adrian Lupu, dar și ale altor numeroși membri ai orchestrei, referenți și secretari-literari.

După anul 1990, regizorul Harry Eliad preia conducerea Teatrului Evreiesc de Stat, acesta continuând menirea instituției de a promova limba și cultura idiș din România. Repertoriul cunoaște o diversificare tematică, iar trupa teatrului, îmbogățită cu nume noi – încă din anii ‘80-’90 – Theodor Danetti, Cornel Ciupercescu, Andrei Finți, Nicolae Călugărița, Dorina Păunescu, Maia Morgenstern, Roxana Guttman, Mihai Ciucă – completează astfel tradiția începută acum 72 de ani.

Direcția instituției trece în coordonarea actriței Maia Morgenstern, începând cu anul 2012, iar Teatrul Evreiesc de Stat oferă publicului spectator un repertoriu vast, care ilustrează o simbioză între tradiție  și actualitate. Începând cu anul 2016, Teatrul Evreiesc de Stat organizează la București Festivalul Internațional de Teatru Idiș TES FEST, împlinindu-și menirea de a conserva și promova limba și cultura idiș prin intermediul unui spectru larg de evenimente teatrale și culturale.

În pofida vicisitudinilor actuale, instituția noastră și-a continuat misiunea asumată, prin intermediul mediului virtual, unde spectatorii au putut urmări transmisii live și imagini din arhiva video a teatrului. De asemenea, Teatrul Evreiesc de Stat a prezentat publicului, cu doar două luni în urmă, cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Idiș TES FEST, difuzată exclusiv în mediul online.

În această perioadă, teatrul nostru organizează o serie de evenimente artistice desfășurate în aer liber, grație parteneriatelor cu diverse alte instituții de cultură din capitală.

13
/08
/20

După ce Festivalul „Bucureştii lui Caragiale” a prezentat, pe scena din Parcul Cişmigiu, adaptări inedite după piese clasice, spectacole originale, producţii premiate şi o avanpremieră în exclusivitate a Teatrului Nottara, cel de-al cincilea weekend de festival (15-16 august) este rezervat spectacolelor cu tematici de actualitate, inspirate de autori contemporani, dar şi unui spectacol pentru copii.

12
/08
/20

15 fragmente din remarcabila biografie a filosofului german, semnată de scriitoarea anglo-norvegiană Sue Prideaux și apărută recent și în limba română, la Editura Polirom, în colecția Plural M: „SUNT DINAMITĂ! Viața lui Nietzsche” (traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu).

11
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă îi știam și îmi plăcuse precedentul lungmetraj, „Marussia” (2013), tot m-a luat prin surprindere noul film realizat de Eva Pervolovici, regizoare română stabilită în Franța – documentarul „Delta Bucureștiului” (2020), proiectat în premieră mondială la TIFF.

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.

11
/08
/20

Din juriul de concurs al GALEI TÂNĂRULUI ACTOR HOP, ediția a 23-a, fac parte: ADRIAN BATISTA – regizor și producător TV, IOANA BOGĂŢAN – actriţă, SILVIA GHIAȚĂ – producător TV, ANDREI și ANDREEA GROSU – regizori, ILEANA LUCACIU – critic de teatru.

11
/08
/20

Teatrul Mic anunță programarea primelor spectacole în aer liber, în cadrul unei stagiuni estivale ce se va desfășura pe scena Teatrului de Vară Herăstrău, începând cu luna august, bineînțeles, respectând măsurile și regulile pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

11
/08
/20

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitați pe actorul Marius Manole și ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” și va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.

11
/08
/20

„Acasă”, documentarul de debut al lui Radu Ciorniciuc, a fost distins cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, înmânat de Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, pe scena Galei de închidere a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care a avut loc în Piața Unirii, sâmbătă, 8 august.

10
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră în România la TIFF, unde a obţinut marele premiu al secţiunii Zilele Filmului Românesc, documentarul „Acasă” (2020), debutul ca regizor al jurnalistului Radu Ciorniciuc, îi are ca protagonişti pe membrii ultimei familii care a locuit în Delta Văcăreşti înainte de transformarea locului în parc natural.

Pagina 1 din 90712345...102030...Ultima »