Teatrul Gong câștigă două premii pentru spectacolul „Harap Alb” în regia lui Gavriil Pinte
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-gong-castiga-doua-premii-pentru-spectacolul-harap-alb-in-regia-lui-gavriile-pinte/

Spectacolul „Harap Alb” în regia lui Gavriil Pinte de la Teatrul pentru copii şi tineret „Gong” Sibiu a câştigat premiile pentru regie şi reteatralizarea unui text clasic în cadrul Festivalului Internaţional „ImPuls” de la Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|22 noiembrie 2015

Spectacolul „Harap Alb” în regia lui Gavriil Pinte a fost prezentat duminică, 8 noiembrie, la București, în cadrul Festivalului Internațional al Teatrului Contemporan de Animație ImPuls unde a cucerit publicul, dar și juriul format din Shu-ming Ju, Irina Ionescu, Marius Zarafescu, Cristina Rusiecki, Daria Dimiu, Maria Mierluț, Raluca Tulbure, Ion Parhon şi Mihai Gruia Sandu.

Cele două premii confirmă zona de excelență a noului program de la Teatrul pentru Copii și Tineret din Sibiu, dar și profesionalismul echipelor de creatori și de tehnicieni ce își dau întâlnire într-una dintre cele mai frumoase săli de spectacole de la Sibiu.

„Harap Alb” este povestea maturizării unui băiat în timpul unei călătorii iniţiatice în care învaţă să-şi facă prieteni, să găsească soluţii pentru situaţii complicate, să aibă încredere în oameni şi să deosebească binele de rău. La finalul acestui drum, Harap Alb merită răsplata pentru că a fost curajos, şi-a folosit inteligenţa şi şi-a exersat bunătatea. Spectacolul lui Gavriil Pinte vizualizează povestea aşa cum a fost ea scrisă de Ion Creangă: personajele sunt create din hârtie şi lemn, schimbările de decor şi costume se fac la vedere, sub ochii copiilor, iar povestea scrisă iese din carte şi prinde viaţă pe scenă. Decorurile și costumele pentru acest spectacol poartă semnătura scenografului Roxana Ionescu, iar din distribuția spectacolului fac parte actorii Lucia Barbu, Leo-Nora Băcanu, Mircea Corcoveanu, Barbara Crişan, Jenö Major, Gabriela Mitrea, Raluca Pavel/Alina Moldovan, Angela Páskuy și Adrian Prohaska. Spectacolul a avut premiera anul acesta pe data de 24 mai și a fost produs printr-o finanțarea nerambursabilă oferită de Consiliul Local al Municipiului Sibiu prin Primăria Sibiu.

„Pentru noi cel mai important a fost să descoperim energia Teatrului de Animație Țăndărică din București care a aniversat 70 de ani de la fondarea instituției și să dezbatem noile tendințe în artele spectacolului alături de cele mai importante companii de teatru de la noi din țară, precum și din China, Bulgaria, Belgia, Spania, Italia și Polonia”, a declarat Mircea Corcoveanu, unul dintre actorii distribuiți în acest spectacol.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!