Teatrul „Gong” se vede în Argentina
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-gong-se-vede-in-argentina/

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 19:15 (GMT-3), spectacolul „Aventurile lui Pinocchio”, în cadrul celei de-a X-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii şi Tineri din Córdoba (Argentina). Producţia teatrului sibian va fi difuzată gratuit, pe platforma online fitcordoba.com, cu subtitrare în limba spaniolă.

Un articol de Petre Ivan|4 noiembrie 2020

Agenția de Cultură din Cordoba, prin intermediul Teatro Real, va organiza ediția din acest an a festivalului în perioada 7 – 8 noiembrie, sub forma unui maraton teatral, timp de 48 de ore, fără întrerupere. Programul festivalului reunește peste 40 de evenimente cu artiști din Brazilia, Canada, Chile, Coreea, Croația, Italia, Olanda, Mexic, România, Rusia și Uruguay. Prima ediție a „Festival Internacional de Teatro para la Infancia y la Juventud –FITCórdoba” a fost organizată în 2003, iar acesta este primul an în care programul este prezentat exclusiv online. 

„Suntem bucuroși să oferim acest cadou copiilor din America Latină, contribuind la promovarea orașului nostru ca un reper cultural important în lumea teatrului mondial. E o rază de soare pe care o aducem într-o perioadă de mari frământări.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu. 

Autorul fermecătoarei cărți pentru copii „Le avventure di Pinocchio” este Carlo Collodi, scriitor și jurnalist italian. Cunoaștem cu toții povestea marionetei lui Geppetto care a prins viață și peripețiile prin care a trecut până a înțeles că trebuie să fie un băiețel cuminte. Pentru toate faptele rele a fost pedepsit, iar pentru cele bune a primit răsplata meritată. Povestea este completată și de greierașul care i-a fost tot timpul un bun sfătuitor, o adevărată „a doua conștiință”, care veghează mereu și asupra copiilor, îndemnându-i să fie buni și ascultători. Acesta este mesajul principal transmis și prin spectacolul Teatrului Gong, pus în scenă încă din anul 2000, în regia semnată de Lilly Krauss-Kalmár. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Jenö Major, Angela Páskuy, Monica Baldea, Claudia Stühler, Adrian Prohaska, Daniela Dragomir, Nicolae Suciu, Gabriela Mitrea și Andrei Hansel. Spectacolul are o durată de aproximativ 60 de minute și nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 3 ani. 

*) având în vedere diferențele de fus orar, publicul din România poate accesa spectacolul duminică, 8 noiembrie, ora 00:15 (GMT+2).

11
/11
/13

Marți, 12 noiembrie, de la ora 19.00, la Institutul Francez, Sala Elvire Popesco, are loc lansarea albumului Sonoro Conac, care cuprinde lucrările fotografului Șerban Mestecăneanu și texte scrise de Luiza Zamora, cu un concept grafic semnat de Corina Duma.

11
/11
/13

CRONICĂ DE CONCERT „Un artist îşi asumă riscuri”, aşa s-ar putea sintetiza ceea ce pianista Valentina Lisitsa a împărtăşit cu jurnaliştii şi publicul bucureştean pe parcursul zilei de 5 noiembrie 2013, la Ateneul Român.

11
/11
/13

Timp de trei zile, între 14 și 16 noiembrie, la Sala Union („Paul Călinescu”) a Cinematecii Române, vor putea fi vizionate cele mai interesante și expresive scurtmetraje și mediu metraje ale studenților și absolvenților școlilor de film din București (promoțiile 2012, 2013).

11
/11
/13

CRONICĂ DE FILM Inspirat din nuvela cu acelaşi titlu a lui Mircea Eliade şi promovat ca primul horror românesc, „Domnişoara Christina”, în regia lui Alexandru Maftei, este un film de o platitudine regretabilă, care nu doar că nu produce fiorii scontaţi, dar frizează uneori şi ridicolul.

10
/11
/13

Gaudeamus - Carte de învăţătură va avea loc în perioada 20 - 24 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, şi se va desfăşura sub semnul a două numere ,,rotunde": 85 de ani de la prima transmisiune a Radio România şi 20 de ediţii ale Târgului.