Teatrul „În Culise” deschide stagiunea estivală
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-in-culise-deschide-stagiunea-estivala/

Atunci când majoritatea teatrelor îşi închid uşile din cauza vremii frumoase de afară, Teatrul „În Culise” alege să le ţină larg deschise pe toată perioada sezonului cald, oferind în fiecare seara concedii pentru creier bucureştenilor iubitori de teatru.

Un articol de Petre Ivan|10 iunie 2016

Începând cu 13 iunie, atât mansarda, cât şi terasa clubului „La Scena” vor fi animate de cele mai bune producţii ale acestui an.

Sunt cinci ani de când În Culise încalcă o regulă a teatrelor şi nu îşi ia vacanţă pe timpul verii, ci lansează o stagiune de vară în cadrul căreia spectacolele se joacă la răcoarea aerului condiţionat, fiind continuate cu seri relaxante pe terasa din centrul oraşului – un loc iubit de artiştii din Bucureşti, „La Scena” se află foarte aproape de centru, la intersecţia a două străzi cu poveste: Calea Călăraşilor (nr. 55) cu Str. Mântuleasa.În Culise

În cadrul programului de vară sunt incluse cele mai noi titluri ale stagiunii Teatrului „În Culise”, veritabile comedii şi spectacole care abordează subiecte de actualitate: „Dragoste în patru tablouri”, „The Blue Room”, „Scrisori către Rita: The Show”, „Cum se duce totul dracu’?”, „Orchestra Titanic”, „Clinica Sinucigaşilor”, „Black Friday Love”, „LUV – menage a trois”, „Un bărbat şi mai multe femei”, „Poveşti despre tine”, „Qui est Mohamed?” (producţie a Teatrului Arca).

De asemenea, serile de vineri vor fi mai amuzante datorită show-ului de stand up comedy susţinut de actorii Maria Popovici, Alexandru Minculescu, Florin Frăţilă şi Alexandru Banciu, iar în zilele de luni ale săptămânii intrarea va fi liberă la spectacolele cursurilor de actorie TeenMedia Academy – „Audiţia”, „Maşinăria Cehov” sau „Omul cu o singură aripă”.

Stagiunea de vară este deschisă pe Calea Călaraşilor nr. 55 – rezervări la telefon 0735/ 026. 762.

Programul complet este disponibil aici.

Foto: Teatrul „În Culise” –  inculise.ro.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.