Teatrul Ion Creangă lansează Albumul „CORNEL TODEA – dincolo de regie”
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-ion-creanga-lanseaza-albumul-cornel-todea-dincolo-de-regie/

TEATRUL ION CREANGĂ celebrează Ziua Mondială a Teatrului cu un proiect editorial de prestigiu: Albumul „CORNEL TODEA – dincolo de regie”.

Un articol de Petre Ivan|26 martie 2021

Teatrul Ion Creangă celebrează Ziua Mondială a Teatrului (27 martie) prin lansarea unui proiect de prestigiu dedicat unei personalități de marcă a teatrului românesc: albumul „Cornel Todea – dincolo de regie”, semnat de jurnalistul și prozatorul Ion Moldovan. Volumul se înscrie în seria editorială TIC55, punând în lumină unul dintre cei mai importanți artiști care și-au lăsat amprenta asupra Teatrului Ion Creangă: Cornel Todea (1935 – 2012), al cărui destin se împletește cu istoria instituției, mai întâi ca regizor, iar mai apoi ca director pentru peste două decenii, acesta fiind un neobosit promotor al teatrului pentru copii.

Reunind interviuri și amintiri împărtășite de cei care i-au fost alături de-a lungul carierei, albumul devine o mărturie vie a universului bogat și complex al pedagogului, regizorului, directorului și mentorului Cornel Todea. Printre cei care au contribuit la realizarea volumului se regăsesc nume importante ale teatrului și cinematografiei românești: foști colegi, studenți, parteneri de platou și de scenă – actori, scenografi, coregrafi, dar și muzicieni și critici. Ion Caramitru, Maia Morgenstern, Adela Mărculescu, Virgil Ogășanu, Rodica Popescu Bitănescu, Nicu Alifantis și Irina Margareta Nistor sunt doar câteva dintre personalitățile care „reconstituie chipul, statura de artist, aristocraţia spiritului, proiectând-o în fascicolul de istorii ale instituţiilor la întemeierea cărora (Cornel Todea) a participat – după cum observă criticul de teatru Doina Modola.

Periplul creației profesionale – odiseea montărilor de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Teatrul Național Lucian Blaga din Cluj Napoca, Teatrul Bulandra, Teatrul Nottara, Teatrul Național din București, Televiziunea Română și, bineînțeles, Teatrul Ion Creangă sau a activității sale din cadrul Uniunii Teatrale din România – este completat de dimensiunea personală. Capitolul-interviu realizat de Ion Moldovan cu Anca Zamfirescu, soția regretatului regizor, completează portretul acestuia, vorbind despre blândețea și jovialitatea omului Cornel Todea, despre limitele și speranțele sale, despre armonia profundă și rațională în care credea.

Albumul se lasă parcurs cu ușurință, pe măsură ce un fir comun pare să unească capitolele dedicate diferitelor aspecte ale vieții regizorului. Profesionalismul și pasiunea acestuia erau dublate de talent, de o vastă cultură și de disponibilitatea de a se investi integral în ceea ce făcea, stârnind admirația celor care au fost martori ai dragostei sale pentru teatru, pentru povești, pentru public.

Nu întâmplător, amintirea împărtășită de actualul Manager al Teatrului Ion Creangă atinge această notă, Gabriel Coveșeanu fiind unul dintre tinerii actori a căror carieră a fost influențată de regizorul și directorul Cornel Todea. Rememorând întâlnirea lor din anul 1997 de la Teatrul Ion Creangă, Gabriel Coveșeanu declara: „Păstrez și acum în minte atât de clar amintirea primei noastre colaborări: eu – unul dintre tinerii actori plini de vise, iar el – maestrul, mereu înțelegător, mereu acolo. Astăzi, ducând mai departe moștenirea directoratului său, mă înclin. Pentru toate învățămintele, pentru toate sfaturile – pentru toate poveștile de neuitat pe care le-a dăruit Teatrului Ion Creangă.”

Albumul este disponibil gratuit în format online și poate fi consultat prin platforma ISSUU: bit.ly/CornelTodea_TIC, sau pe site-ul teatrulioncreanga.ro, în secțiunea Publicații.

14
/06
/22

Începând cu acest an, MiniCloud, ediția pentru copii și adolescenți a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, aflat la cea de a XV a ediție, capătă amploare și își deschide porțile zilnic pentru zeci de copii, în perioada 13 – 19 iunie 2022, în București, pe Calea Griviței.

13
/06
/22

În camera 203 a unui hotel din Beverly Hills, California, viața unor oameni, cu toate dezamăgirile și greșelile lor, devine subiectul unei comedii pe care Neil Simon a denumit-o „California suite”. Spectacolul, regizat de Andrei Huțuleac aduce camera de hotel cu poveștile-i din California, pe scena Teatrului unteatru din București. Aceeași cameră a călătorit și la Buzău, oferind aceleași povești și publicului buzoian.

13
/06
/22

Alin State, unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai generației sale, alături de actrița Diana Cătănescu, deschid miercuri, 15 iunie 2022, stagiunea de vară la Grădina BIS Teatru, cu spectacolul „Anaz și Dragonul”, după o poveste de Bianca Babeș, coregrafia Alin State, scenariul și așezarea în scenă Bogdan Sărătean.

13
/06
/22

În 14, 19 și 26 iunie, de la ora 19:30, la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8) va avea loc spectacolul „NO RA – Femininul norilor”, o instalație performativă inspirată din romanul cu puternice accente biografice „Hipodrom” de Nora Iuga. Reprezentațiile din 14 și 19 iunie vor fi accesibilizate pentru publicul cu deficiențe de auz.

13
/06
/22

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu anunță punerea în vânzare a biletelor pentru ultimele reprezentații din vara anului 2022 ale spectacolului „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete. Acestea sunt programate în 8, 9, 29 și 30 iulie, de la ora 19:00, la Fabrica de Cultura IACM Construcții UniCredit, Sala „Faust”.

12
/06
/22

În perioada 11-18 iunie, la Buzău tot orașul se adună la Teatru, fie în sala de spectacol, fie în parcuri sau locuri special amenajate. Festivalul BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU, ajuns la cea de-a XVII-a ediție, se bucură, după doi ani, de o nouă reuniune, respectiv de 8 spectacole – 8 producții a teatrelor din țară selecționate cu multă dragoste pentru publicul buzoian.

12
/06
/22

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu are loc între 24 iunie și 3 iulie și este cea mai mare sărbătoare a artelor spectacolului! Pentru zece zile, orașul și împrejurimile sale vor fi gazda a peste 3500 de participanți din 75 de țări, iar publicul este așteptat la aproape 800 de evenimente în 80 de spații de joc.