Teatrul Ion Creangă vă invită în „Cartierul poveștilor”, la Mogoșoaia
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-ion-creanga-va-invita-in-cartierul-povestilor-la-mogosoaia/

Vara aceasta, cinci căsuţe mici, mici de tot găzduiesc o grandioasă aventură pentru copii – „Cartierul poveştilor” – un spectacol de teatru în miniatură, ca o lume de basm, care provoacă simţurile şi imaginaţia. Un concept inedit, care a călătorit la festivaluri din Franţa şi Israel, ,,Cartierul celor mai năstruşnice personaje” poposeşte în acest weekend VăraTic (6-7 august) la Mogoşoaia, în curtea Palatelor Brâncoveneşti.

Un articol de Liliana Matei|7 august 2016

Pus „în scenă” de regizoarea Michal Svironi, „Cartierul poveștilor” este o formă specială de teatru interactiv în aer liber, dedicată copiilor cu vârsta peste 4 ani. Este o întâlnire în care actorul și tânărul spectator devin prieteni, iau parte împreună la întâmplări din lumea circului, trăiesc aventuri spectaculoase în Casa Cărții, descoperă universul în Casa lui Dumnezeu, află câte ceva despre miracolul venirii pe lume în Casa Maternității și învață să fie cu adevărat curajoși.

Reprezentațiile sunt programate sâmbătă, 6 august, ora 18:00 și duminică, 7 august, ora 11:00, în cadrul stagiunii estivale „VăraTic”, organizată de Teatrul Ion Creangă și Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești” în perioada 9 iulie – 4 septembrie 2016.

Accesul la spectacol este gratuit, în limita locurilor disponibile. Înscrierile se realizează telefonic, la nr. de telefon 021.317.11.69/15 (Biroul PR & Management Educațional – de luni până vineri, între orele 11:00-18:00) sau via e-mail, la adresa [email protected], specificând numărul de adulți / copii care participă și vârsta copiilor.

Mai multe informații despre spectacol și despre programul stagiunii estivale „VăraTic” sunt disponibile pe www.teatrulioncreanga.ro și Facebook.com/TeatrulIonCreanga.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.