Teatrul Metropolis a fost înfiinţat în 2007, dar povestea clădirii, ridicată, transformată, naţionalizată, e veche de un secol. La aniversarea de şase ani a teatrului vă spunem poveştile de succes create în jurul scenei de la Metropolis.
Un articol de Monica Andrei|4 noiembrie 2013
Teatrul Metropolis a fost înfiinţat în 2007, dar povestea clădirii, ridicată, transformată, naţionalizată, e veche de un secol. La aniversarea de şase ani a teatrului vă spunem poveştile de succes create în jurul scenei de la Metropolis.
La începutul secolului trecut, clădirea care găzduieşte acum Teatrul Metropolis era o cârciumă şi devine un ateneu popular prin donaţiile băneşti ale enoriaşilor bisericii din cartier. S-a făcut chetă pentru renovarea clădirii. În instituţia culturală numită Atheneu se organizau: expoziţii, spectacole de teatru şi film, „şezători artistice” şi aşa zise „ateliere ale ateneului”, cu rol de învăţare a unor meşteşuguri.
Elevii săraci de la şcolile din cartier învăţau în timpul liber diverse meserii căutate. De la înfiinţare până la transformare, ateneul îşi desfăşoară activitatea în cartierul Dichiu din Mahalaua Tirchileşti şi rămâne în subordinea primăriei, fără să primească buget.
Din „Însemnările despre ateneele populare”, aflăm că „delegatul pentru vizitare” este actorul Constantin Nottara. În timpul naţionalizării care a avut loc în perioada comunistă, instituţia amintită se transformă în Casa de Cultură „Mihai Eminescu”.
Citiţi şi: Teatrul Metropolis: o poveste de succes, scrisă în şase ani
După Revoluţia din 1989, în Casa de Cultură „Mihai Eminescu” aveau sediu mai multe instituţii şi se desfăşurau diverse activităţi culturale şi neculturale.
Astfel, în 1990, Corina Şuteu înfiinţează Teatrul Urmuz, aflat în subordinea Ministerului Culturii de atunci, care se transformă după puţin timp în Theatrum Mundi şi trece în subordinea Primăriei Capitalei avându-l director pe Ioan Cocora.
Teatrul Metropolis a fost precedat de Theatrum Mundi
Povestea unui teatru nou în peisajul teatrelor bucureştene, „Metropolis” – un teatru de proiecte – începe prin atmosfera de basm a unei ierni, la trecerea dintre ani, în acte, şi anume la 1 ianuarie 2007, iar deschiderea oficială are loc pe 1 noiembrie, în acelaşi an.
Clădirea ameninţată cu bulină roşie devine o bijuterie arhitecturală şi străluceşte în cartierul bucureştean atrăgând atenţia, de cum intri pe stradă, chiar de departe.
În peisajul cartierului bucureştean apare o explozie de roşu cu alb într-o armonie a formelor geometrice, care îmbină elemente de arhitectură „high-tech”cu stilul Hundertwaser, de la detaliul barocului la accentul Art Deco. Fiecare detaliu pentru crearea şi decorarea ei a fost minuţios ales de către arhitectul Cosmin Gurău.
Click pe imagine pentru a face un tur virtual la Teatrul Metropolis!
Un rol important în crearea bijuteriei arhitecturale precum şi în înfiinţarea teatrului ca instituţie de proiecte l-a avut actorul Romeo Pop: „După Revoluţie, în iarnă, ne-am întors în Bucureşti, unde am înfiinţat în 1992, pe lângă alte teatre înfiinţate atunci: Teatrul Masca, Teatrul Excelsior, Teatrul Urmuz, care s-a transformat în Theatrum Mundi, iar sediul pe care l-am primit era Casa de Cultură de pe str. Mihai Eminescu, de la nr. 89.
M-am dus cu o cerere la Petre Roman care era Prim Ministru pe vremea aia, prin care am cerut înfiinţarea teatrului. O bună parte de timp am jucat în acest teatru, unde fiecare director mai angaja actori neperformanţi.”
Maria Barbu, regizor tehnic, îşi aminteşte de primii ani la „Metropolis”: „Îmi aduc aminte că primul spectacol care s-a jucat acolo a fost „Regele Moare”, de Eugen Ionesco, în regia lui Victor Ioan Frunză, cu Marius Bodochi în rolul regelui. Atunci a avut loc şi curăţenia generală a teatrului, cum s-ar spune.
Împreună, cu tot colectivul de angajaţi care lucrau la scenă, am spart, am cărat, am debarasat de lucruri, până când am făcut loc scenei, pe care joacă astăzi actori din toate teatrele. Nu avea cine să facă. Din 2007 a devenit Teatrul Metropolis, iar domnul director George Ivaşcu a avut grijă să aducă bani şi să transforme clădirea în teatrul modern şi cochet de astăzi.”
Scena de la Teatrul Metropolis, în timpul renovărilor
Actriţa Corina Negriţescu vorbeşte şi ea despre renovare: „La picioarele scărilor era un mare grilaj cu lacăt. Cabinele erau o nenorocire. Arătau ca o sală de şedinţe de pe vremuri, fără dotări, unde ne îmbrăcam pe rând, fetele în dreapta şi băieţii în stânga. Făceam improvizaţii de costume, de decoruri. Cam aşa jucam. Iniţial se dăduseră nişte bani, pentru depozit decor şi pod la scenă. Directorii s-au schimbat, au mai demolat ce era, dar nu se întâmpla ceva în favoarea noastră. Au dispărut scaunele din sală. S-a încercat un teatru arenă. Când a venit domnul George Ivaşcu a început marea renovare, şi casa de cultură a devenit Teatrul Tineretului Metropolis.”
Foto: Teatrul Metropolis
