Teatrul Metropolis, o poveste de succes – de la susţinerea dramaturgiei clasice la Aleea Celebrităţilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-metropolis-o-poveste-de-succes-de-la-sustinerea-dramaturgiei-clasice-la-aleea-celebritatilor/

În cei şase ani de activitate, pe scena de la Teatrul Metropolis au urcat atât actori de renume, ca Oana Pellea, Mircea Albulescu, Adela Mărculescu, Costel Constantin, cât şi tineri absolvenţi.

Un articol de Monica Andrei|7 noiembrie 2013

În cei şase ani de activitate, pe scena de la Teatrul Metropolis au urcat atât actori de renume, ca Oana Pellea, Mircea Albulescu, Adela Mărculescu, Costel Constantin, cât şi tineri absolvenţi.

Unul dintre spectacolele din cadrul programului de promovare a dramaturgiei clasice universale a fost „Nevestele vesele din Windsor”, de Shakespeare, în regia lui Alexandru Tocilescu.

,,(…) Un mare show, un splendid divertisment, realizat într-o stare de graţie colectivă. Un spectacol de grup, unde culoarea, muzica şi dansul, cuvântul şi mişcarea, actorul şi decorul fuzionează pentru a transmite, cu maxim impact vizual şi impuls emoţional, senzaţia unei participări frenetice la un joc special, la un mister teatral modern”, nota Iulia Popovici în „Observatorul cultural”.

NEVESTELE VESELE

Din distribuție: Lucian Iancu, George Ivașcu, Adriana Trandafir, Ion Grosu șa. Muzica originală a fost compusă de Nicu Alifantis & Byron. Spectacolul a primit Premiul Revistei „Confidenţial”, în 2011.

Intrată recent în repertoriu, comedia „Bădăranii” de Carlo Goldoni, regizată de Dan Tudor, i-a adus pe scena de la Metropolis pe cunoscuţii actori Mircea Albulescu, Costel Constantin, Gheorghe Visu, Eusebiu Ștefănescu, Adriana Trandafir.

Badaranii

O altă premieră a stagiunii trecute a fost „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria”. „Regizorul Gelu Colceag a folosit maşina timpului inventată de Bulgakov şi a pus pe roate un spectacol plin de replici inteligente şi de umor”, notează informația-zilei.ro.

Din distribuție: Mircea Rusu/ Doru Ana, Radu Gabriel/ Vlad Corbeanu, Marius Gâlea, Diana Cavallioti, Vlad Logigan.

Teatrul Metropolis

„Una dintre cele mai interesante, inteligente şi tăioase transpuneri scenice ale unui text clasic, o poveste despre obsesie spusă în versuri” (Monica Andronescu, Yorick) este „Tartuffe sau Impostorul” de Molière, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză (cu Adela Mărculescu, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu, Adrian Nicolae, George Costin).

Tartuffe sau Impostorul

Programul Stagiarii de la Teatrul Metropolis – pistă de lansare a tinerilor actori

Prin Programul Stagiarii, Teatrul Metropolis este o pistă de lansare a tinerilor studenţi sau absolvenţi ai şcolilor de teatru, viitoare stele pe Aleea Celebrităţilor de mâine. Un spectacol prezentat în cadrul acestui program, realizat în parteneriat cu Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, a rămas în repertoriul teatrului – „Funcționarii”, în regia lui Alexandru Măzgăreanu (cu Alin State, Constantin Bojog, Marius Gâlea ș.a.).

Functionarii

Producția care a primit Premiul Naţional TV – Premiul pentru Tineri Artişti (2010).

Programul One-Man Show

„Vocea umană”, în regia Sandei Manu, o are în distribuţie pe Oana Pellea.

,,(…) Monologul lui Jean Cocteau este un text alunecos, iar nivelul lui ridicat de patetism poate deveni ucigător pentru actor. O femeie singură, într-o încăpere goală, aşteptând un ultim telefon promis de la bărbatul care tocmai a părăsit-o. Frânturi de gânduri, de emoţii, o voce care jonglează, aproape o oră, cu vorbe chinuitoare, de o tristeţe care poate deveni indecentă prin afişare… pe alocuri mai impudică decât un corp gol”, notează Monica Andronescu în Yorick.

vocea umana

Proiectul Aleea Celebrităților

Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) este un proiect cultural iniţiat de Teatrul Metropolis, Primăria Capitalei, Magazinul Cocor şi găzduieşte stelele celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România. Celebrul Walk of Fame românesc a debutat în ianuarie 2011.

Pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului, de lângă magazinul Cocor, strălucesc deja stelele a 25 de personalități, printre care: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea, Tamara Buciuceanu-Botez, Ștefan Iordache, Maia Morgenstern, Ion Caramitru, Mariana Mihuț, Marin Moraru.

Foto: arhiva Teatrul Metropolis 

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.