Teatrul Metropolis, o poveste de succes – de la susţinerea dramaturgiei clasice la Aleea Celebrităţilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-metropolis-o-poveste-de-succes-de-la-sustinerea-dramaturgiei-clasice-la-aleea-celebritatilor/

În cei şase ani de activitate, pe scena de la Teatrul Metropolis au urcat atât actori de renume, ca Oana Pellea, Mircea Albulescu, Adela Mărculescu, Costel Constantin, cât şi tineri absolvenţi.

Un articol de Monica Andrei|7 noiembrie 2013

În cei şase ani de activitate, pe scena de la Teatrul Metropolis au urcat atât actori de renume, ca Oana Pellea, Mircea Albulescu, Adela Mărculescu, Costel Constantin, cât şi tineri absolvenţi.

Unul dintre spectacolele din cadrul programului de promovare a dramaturgiei clasice universale a fost „Nevestele vesele din Windsor”, de Shakespeare, în regia lui Alexandru Tocilescu.

,,(…) Un mare show, un splendid divertisment, realizat într-o stare de graţie colectivă. Un spectacol de grup, unde culoarea, muzica şi dansul, cuvântul şi mişcarea, actorul şi decorul fuzionează pentru a transmite, cu maxim impact vizual şi impuls emoţional, senzaţia unei participări frenetice la un joc special, la un mister teatral modern”, nota Iulia Popovici în „Observatorul cultural”.

NEVESTELE VESELE

Din distribuție: Lucian Iancu, George Ivașcu, Adriana Trandafir, Ion Grosu șa. Muzica originală a fost compusă de Nicu Alifantis & Byron. Spectacolul a primit Premiul Revistei „Confidenţial”, în 2011.

Intrată recent în repertoriu, comedia „Bădăranii” de Carlo Goldoni, regizată de Dan Tudor, i-a adus pe scena de la Metropolis pe cunoscuţii actori Mircea Albulescu, Costel Constantin, Gheorghe Visu, Eusebiu Ștefănescu, Adriana Trandafir.

Badaranii

O altă premieră a stagiunii trecute a fost „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria”. „Regizorul Gelu Colceag a folosit maşina timpului inventată de Bulgakov şi a pus pe roate un spectacol plin de replici inteligente şi de umor”, notează informația-zilei.ro.

Din distribuție: Mircea Rusu/ Doru Ana, Radu Gabriel/ Vlad Corbeanu, Marius Gâlea, Diana Cavallioti, Vlad Logigan.

Teatrul Metropolis

„Una dintre cele mai interesante, inteligente şi tăioase transpuneri scenice ale unui text clasic, o poveste despre obsesie spusă în versuri” (Monica Andronescu, Yorick) este „Tartuffe sau Impostorul” de Molière, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză (cu Adela Mărculescu, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu, Adrian Nicolae, George Costin).

Tartuffe sau Impostorul

Programul Stagiarii de la Teatrul Metropolis – pistă de lansare a tinerilor actori

Prin Programul Stagiarii, Teatrul Metropolis este o pistă de lansare a tinerilor studenţi sau absolvenţi ai şcolilor de teatru, viitoare stele pe Aleea Celebrităţilor de mâine. Un spectacol prezentat în cadrul acestui program, realizat în parteneriat cu Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, a rămas în repertoriul teatrului – „Funcționarii”, în regia lui Alexandru Măzgăreanu (cu Alin State, Constantin Bojog, Marius Gâlea ș.a.).

Functionarii

Producția care a primit Premiul Naţional TV – Premiul pentru Tineri Artişti (2010).

Programul One-Man Show

„Vocea umană”, în regia Sandei Manu, o are în distribuţie pe Oana Pellea.

,,(…) Monologul lui Jean Cocteau este un text alunecos, iar nivelul lui ridicat de patetism poate deveni ucigător pentru actor. O femeie singură, într-o încăpere goală, aşteptând un ultim telefon promis de la bărbatul care tocmai a părăsit-o. Frânturi de gânduri, de emoţii, o voce care jonglează, aproape o oră, cu vorbe chinuitoare, de o tristeţe care poate deveni indecentă prin afişare… pe alocuri mai impudică decât un corp gol”, notează Monica Andronescu în Yorick.

vocea umana

Proiectul Aleea Celebrităților

Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) este un proiect cultural iniţiat de Teatrul Metropolis, Primăria Capitalei, Magazinul Cocor şi găzduieşte stelele celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România. Celebrul Walk of Fame românesc a debutat în ianuarie 2011.

Pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului, de lângă magazinul Cocor, strălucesc deja stelele a 25 de personalități, printre care: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea, Tamara Buciuceanu-Botez, Ștefan Iordache, Maia Morgenstern, Ion Caramitru, Mariana Mihuț, Marin Moraru.

Foto: arhiva Teatrul Metropolis 

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.